FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Mircea Lucescu, intervenție în scandalul Louis Munteanu: cum l-a înduplecat pe fotbalist

Louis Munteanu // foto: Imago Images
Louis Munteanu // foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 26 august 2025 18:39 / Actualizat marti, 26 august 2025 18:46

Mircea Lucescu, 80 de ani, a confirmat că l-a sunat pe Louis Munteanu pentru a-l convinge pe atacantul CFR-ului să revină la echipă. Argumentul selecționerului a fost simplu: „Altfel nu pot să te convoc!”.

Deranjat că nu i-a fost acceptat transferul în străinătate, iritat suplimentar de restanțele financiare pe care clubul le înregistrează față de el și alți colegi, Louis Munteanu a intrat în „grevă”, absentând de la antrenamentele CFR-ului după ce vicecampioana a revenit în țară din Suedia.

În cele din urmă, Munteanu a făcut un pas în spate în războiul rece pe care l-a purtat cu conducătorii clubului. Va reveni în cele din urmă la echipă, o rezoluție la care a contribuit și selecționerul echipei naționale de seniori, Mircea Lucescu.

Cum? Printr-un argument simplu: nu revine la CFR, nu va fi convocat pentru acțiunea din septembrie, când echipa națională le va înfrunta pe Canada și Cipru.

Mircea Lucescu, intervenție în scandalul Louis Munteanu: „Se va întoarce, altfel n-aș putea să-l convoc”

„Da, bineînțeles. Bineînțeles, și se va întoarce la echipă. Altfel n-aș putea să-l convoc. N-ar fi corect față de club. Se va întoarce, da, în seara asta”, a spus Mircea Lucescu la DigiSport, întrebat dacă a luat legătura cu Louis Munteanu.

„Nu este vorba despre certat, nu cunosc exact situația care a făcut ca el să ia această hotărâre”, a mai afirmat selecționerul despre „cazul Munteanu”, înainte să schimbe subiectul: „Nu vreau, te rog...”.

  • Cu gândul la transferul în străinătate, Louis Munteanu a apărut sporadic în acest sezon, doar în 9 dintre cele 15 meciuri ale CFR-ului. A înscris o singură dată într-un total de 482 de minute.

Citește și:
Întrebat dacă rămâne, Gică Hagi a anunțat revoluția la națională: „Din noiembrie...” » Conferință explozivă: „Voi spuneți că suntem jos! Pe el de ce nu l-ați pomenit?”
Nationala
Întrebat dacă rămâne, Gică Hagi a anunțat revoluția la națională: „Din noiembrie...” » Conferință explozivă: „Voi spuneți că suntem jos! Pe el de ce nu l-ați pomenit?”
Imagini scandaloase! Doi copii au afișat un banner vulgar după România - Suedia
Nationala
Imagini scandaloase! Doi copii au afișat un banner vulgar după România - Suedia
Bătaie de joc la masa presei pe Arena Națională: „Cum adică nu avem voie?”
Nationala
Bătaie de joc la masa presei pe Arena Națională: „Cum adică nu avem voie?”
Gestul făcut de Gheorghe Hagi, imediat după România - Suedia » Ce nu s-a văzut la TV
Nationala
Gestul făcut de Gheorghe Hagi, imediat după România - Suedia » Ce nu s-a văzut la TV
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Soția lui Adrian Mutu rupe tăcerea după ce a debutat ca prezentatoare TV: „A contat foarte mult”

Comentarii (7)
reddog2100
reddog2100  •  26 August 2025, 23:42

Are dreptate batranul smeker,nu poti sa-l iei la lot daca nu s-a antrenat doua zile,ia-l pe Juanus al tau care e odihnit macar de vreo trei luni,a obosit putin pe la ceva nunti si botezuri,e grea hora makedoneasca!

Toteu333
Toteu333  •  26 August 2025, 19:35

domnul Grigore ne instiinteaza ca Lucescu cel Batran nu pune mana pe telefon des dar cand o face se deschid cerurile, apele se separa de pamant, animalele zburda iar plantele....a da, ele e plante oricum

Vezi toate comentariile (7)
Comentează