Articol de Alexandru Răducanu - Publicat marti, 11 mai 2010 00:00
Aceasta a fost reacţia patronului Universităţii cînd a auzit că peste 5.000 de cititori au votat pe www.gsp.ro că repriza a doua a meciului a fost suspectă
În momentul în care arbitrul Haţegan a dictat penalty pentru CFR în minutul 93, Adrian Mititelu a plecat de la stadion. La 10 minute după terminarea meciului a intrat în direct la GSP TV. "Nu mai ştiu ce să spun. Sînt groggy. Chiar nu ştiu ce să spun. Credeţi-mă că nu pot vorbi. Aş fi pariat pe viaţa mea că nu mai putem pierde la 2-0. Ce simt acum nu se poate exprima în cuvinte. Refuz să cred că s-a terminat 3-2 pentru CFR acest meci", a spus Mititelu.
Mititelu: "Cum să aranjăm, ca să retrogradăm?"
Apoi, patronului Ştiinţei i s-a transmis că într-un sondaj de pe www.gsp.ro, peste 5.000 de cititori au votat că repriza a doua a partidei a fost suspectă. A fost momentul în care Mititelu s-a dezlănţuit. "Cine zice că a fost blat acest meci să se ducă direct la Bălăceanca. Adică noi sîntem la un pas de retrogradare şi aranjăm meciul să pierdem? Ăia toţi care susţin aşa ceva sînt nişte cretini, idioţi şi tîmpiţi", a răbufnit patronul alb-albaştrilor.
Balaci: "Repriza a doua e o enigmă"
Pe marginea subiectului a comentat şi fostul mare fotbalist al Băniei, Ilie Balaci: "E îngrijorător că nu s-a tras de timp cînd mai erau 10 minute. Nu s-a făcut apel la resursele de energie. Şi din cîte am înţeles, nu ar fi pentru prima dată. E o enigmă cum a arătat Craiova în repriza a doua. Dacă a fost un final bizar? De ce? Ne-am obişnuit noi să interpretăm".
Suporterii: "Ruşine, aţi vîndut meciul!"
După terminarea partidei, cîteva sute de suporteri olteni s-au adunat la ieşirea de la vestiare. Jucătorii clujeni au fost huiduiţi, după care au fost acuzaţi în mod direct fotbaliştii Universităţii: "Ruşine să vă fie!", "Blatiştilor!", "Aţi vîndut meciul".
WWW.GSP.RO
Cititorii despre Mititelu:
"Cu banii pe care i-a luat Mititelu acum îşi acoperă cheltuielile din sezonul următor" (vai de el)
"Cîţiva jucători de la Craiova au jucat în repriza a doua pentru CFR. Să vă fie ruşine!" (uta)
"Dacă nu a fost blat, atunci Craiova merită să joace la matineu" (***)
"V-aţi bătut joc de fotbal. Să vă duceţi în B, pentru că acolo vă este locul, oltenilor" (vasile)
"O parodie de meci, aranjat frumos la pauză" (braveheart)
"Ce aranjament? Craiova e într-o situaţie în care nu-şi permitea aşa ceva. Mi s-a făcut rău cînd Iliev a făcut penalty"
Eugen Trică
"Dacă nu vedeam meciul şi îmi povestea cineva derularea evenimentelor, aş fi crezut că face mişto de mine"
Florin Costea
"Ce blat? E stupid să spui aşa ceva după cum s-a jucat. Sîntem o echipă mare, am demonstrat-o în teren la Craiova. Ca să revii de la 0-2 ai nevoie de caracter"
Cristi Bud, atacant CFR
"Jucătorii Craiovei au avut o atitudine incredibilă în repriza a doua. Prepeliţă a pierdut vreo cinci mingi cu o lejeritate de nedescris. Penalty-ul lui Iliev a fost atît de evident, încît arbitrul îl vedea şi dacă n-ar fi fost la meci"
Ion Crăciunescu, fost preşedinte CCA

FCSB, „BOMBĂ” financiară, după calificarea în optimile Europa League