FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

MM anti-Gigi! » Becali l-a angajat oficial pe Daniel Stanciu, duşmanul managerului, şi a declanşat un război intern

Articol de - Publicat miercuri, 24 aprilie 2013 00:00 / Actualizat marti, 23 aprilie 2013 21:54

Patronul s-a supărat, bănuind că Stoica i-a convins pe suporteri să-l înjure pe Stanciu şi l-a criticat pe MM, despre care a spus că n-are ”ochi” la jucători. Managerul s-a supărat şi a răspuns agresiv pe facebook


"Performanţe în fotbal se pot obţine numai în condiţii de adversitate". Aşa a argumentat Mihai Stoica de ce scandalul de la Steaua n-ar fi neapărat rău pentru echipă. De unde adversitatea într-un club aflat pe primul loc în clasament, aproape campion?

Stanciu în lojă, MM exilat
Becali a trezit orgoliul lui MM aducîndu-l în club pe Daniel Stanciu. Fost impresar, apoi manager la Timişoara şi la Vaslui, Stanciu a devenit în ultimul an unul dintre duşmanii principali ai lui Stoica. S-au jignit reciproc şi Mihai apucase să anunţe "Nu voi colabora niciodată cu Daniel!" înainte ca intenţia lui Gigi să devină realitate. Stanciu a văzut însă meciul cu Petrolul din loja patronului, după ce ajunsese la stadion alături de Virgil Becali, iar Stoica, suspendat şi fără drept să mai stea în incinta terenului, a stat deasupra băncii, lîngă unul dintre secunzi. Ce a urmat: liderul galeriei a anunţat că ultraşii au de gînd să conteste aducerea lui Stanciu, iar Becali a dedus că MM i-a manipulat pe suporteri împotriva noii lui achiziţii.

"Ce vrei? Că nu înţeleg!"
Gigi s-a răzbunat pe manager seara, imediat după jocul cu ploieştenii, cu aluzii legate de ratarea unor transferuri din cauza lui. Ieri a detaliat: "Bokila, de la Petrolul, şi Nistor, de la Pandurii nu sînt acum la Steaua din cauza lui MM, că a zis el "Patroane, stai să vedem" cînd noi puteam să-i luăm". Stoica şi-a descărcat nervii pe facebook: "Nu înţeleg ce vrea Gigi! Dacă tot îl dorea atît de tare pe Nistor, de ce nu l-a cumpărat astă-vară? Îi amintesc că eu i-am spus în premieră de Nistor, cînd nici nu era titular de bază la Tîrgu-Jiu. Aşa cum i-am spus şi de Rusescu, şi de Chipciu, şi de Chiricheş. Pe Bokila ni l-am dorit cu toţii, dar n-a fost niciodată disponibil. Agenţii lui insistau că fotbalistul e liber, noroc că ştiu regulamentele şi nu m-am făcut de rîs: a fost şi este jucătorul Petrolului. Cu declaraţii de genul ăsta, Gigi alimentează linşajul mediatic la care sînt supus!".

Stanciu scouter, MM lîngă Reghe
În timp ce MM reacţiona pe facebook, Daniel Stanciu semna cu Argăseală contractul cu Steaua. Va fi director sportiv şi va avea atribuţii de scouting mai ales. Adică el va colabora cu Becali şi cu antrenorul la toate transferurile, mai ales la cele ale jucătorilor din afara României. În vreme ce Stoica, după ce a anunţat că "nu colaborez cu Stanciu, orice ar fi", rămîne o parte din staff-ul tehnic, alături de antrenor. Becali a încheiat ziua amuzat: "MM e tare rău, dacă a ajuns el să fie atît de prieten cu mine încît să mă contrazică pe reţele de socializare! Cu altul n-aş fi stat la discuţii, l-aş fi dat afară! Poate-mi fac şi eu facebook, dar mai mult ca să transmit mesaje religioase".

"Eu nu mă cert cu MM, că avem rezultate. El, săracu', suferă, poate nu e bine ce spun, dar eu zic mereu adevărul. MM vrea doar adevărul lui. Să zică mersi că accept să mă contrazică!"
Gigi Becali, patron Steaua

"MM nu l-a vrut pe Nistor, nici pe Pintilii, iar de Rusescu îi zisese Dan Petrescu că e bun, d-aia zicea şi el"
Gigi Becali, patron Steaua

"Staţi liniştiţi că MM nu mai pleacă niciodată! Mi-a zis clar că nu va mai face el o asemenea prostie, să-şi dea demisia"
Gigi Becali, patron Steaua

"Cu patronul poate să fie în conflict doar cineva care vrea să plece. Eu n-am de gînd să plec de la Steaua, deci nu există nici un conflict"
Mihai Stoica, manager Steaua

"Între mine, MM şi Gigi nu cred să mai fie nevoie de încă un om. Dacă nu este dorit de către MM, îi va fi greu lui Stanciu!"
Laurenţiu Reghecampf, antrenor Steaua

Reghe: "Stanciu m-a înjurat!"
Reghecampf şi-a definit poziţia în conflictul MM-Stanciu. Antrenorul era în studioul DigiSport cînd Daniel vorbea în emisiune prin telefon şi după ce acesta a încheiat discursul, Laur l-a taxat: "Daniel a uitat să spună că m-a înjurat la Vaslui, în tur, cînd am pierdut acolo cu 1-3. Chiar l-am întrebat atunci ce se întîmplă, de ce face aşa ceva. El, dacă vine scouter, trebuie să discute cu mine şi cu MM, nu cum a zis, că pleacă el după jucători!".

Suporterii continuă să ameninţe
Fanii rămîn împotriva lui Stanciu. Acelaşi lider care ameninţase luni că vor urma reacţii împotriva noului director sportiv a susţinut ieri că supărarea lor provine din episoade petrecute cu Daniel manager la alte cluburi: "Ne-a înjurat şi la Timişoara, şi la Vaslui". Oficialul a negat: "Se pot uita pe imagini, să vadă că n-am făcut aşa ceva! M-am bucurat pentru golurile echipelor la care lucram atunci, ceea ce a fost normal. Acum vin să lucrez pentru binele Stelei".

Tudor criticat
Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a comentat arbitrajul lui Alexandru Tudor din meciul cu Petrolul, de luni seară: "A avut un meci greu, dar eu sînt de părere că opreşte prea mult jocul. El e un arbitru corect, bun, numai că de multe ori vrea să iasă el în evidenţă şi asta îi cauzează. El şi la primul penalty a greşit, dar ăsta este fotbalul. La cel de-al doilea penalty mingea a sărit din pămînt în mînă, în plus a fost precedat şi de un fault".

Pintilii, out cu CFR
Mijlocaşul central al Stelei, Mihai Pintilii, a primit cartonaş galben în meciul cu Petrolul şi va fi suspendat pentru partida de duminică, de la Cluj, contra CFR-ului. Pintilii a fost avertizat pentru un fault asupra lui Hoban. În locul acestuia, la Cluj va juca Andrei Prepeliţă.

Pleacă şi Filip
Gigi Becali a anunţat după egalul cu Petrolul că pe lîngă Mihai Costea şi Adi Rocha, Steaua va mai renunţa şi la Lucian Filip: "Eu cunosc fotbal, sînt specialist. Reghe şi MM tot mi-l laudă pe Filip şi îmi spuneau că o să devină om de bază, dar el a pierdut toate mingile. Pase decisive nu dă, nu dirijează mijlocul terenului. Filip îşi dă cu stîngul în dreptul, e lent!".

Săgeţi către rivali
Suspendat, Mihai Stoica nu a putut ajunge la vestiare pentru a vorbi despre meci, dar a scris pe facebook. El nu a ezitat să-i atace pe cei de la Dinamo, cu care steliştii vor juca pe 10 mai, pe Naţional Arena. "Poate că aşa ne e scris anul ăsta, să luăm titlul în derby, pe 10 mai, cînd îşi sărbătoresc încercarea de autoincinerare. Sau să fie primul meci în care să jucăm cu 24 pe piept?".

Citește și:

Fosta gimnastă Ana Porgras, triunghi amoros la Survivor? Ce dezvăluiri face câștigătorul: „Mi-a propus un joc”
Stiri extrasport
Fosta gimnastă Ana Porgras, triunghi amoros la Survivor? Ce dezvăluiri face câștigătorul: „Mi-a propus un joc”
„Tricolorul” pe care Cornel Dinu îl consideră un intrus la Euro: „Nu știu de ce mizează în continuare pe el”
Nationala
„Tricolorul” pe care Cornel Dinu îl consideră un intrus la Euro: „Nu știu de ce mizează în continuare pe el”
3 lucruri cu care nu s-a putut acomoda camerunezul sosit de 3 ani în România: „Vă spun ce aș schimba”
Superliga
3 lucruri cu care nu s-a putut acomoda camerunezul sosit de 3 ani în România: „Vă spun ce aș schimba”

Rafael van der Vaart, dialog cu GSP: „România? Mai bine întâlneam Spania sau Germania” » „Tricolorul” care l-a impresionat

Programul complet al optimilor de finală de la Euro 2024 » Când se joacă România - Olanda


Comentarii (29)
ovi81ugw
ovi81ugw  •  24 Aprilie 2013, 20:17

pui un impresar sa faca scouting...cat de prost poti sa fii ma jiji

ghandalf
ghandalf  •  24 Aprilie 2013, 16:33
Postat de cobra_z pe 24 Aprilie 2013, 08:55

ciobanelu se asteapta ca oita isterica "mimi" sa faca parnaie si isi ia inlocuitor un alt coleric... ...la asa cioban, asa oi...asa magari...

Chiar așa :)) da' ia zi-ne tu cinstit, ai mai văzut stână fără câini ? :)))))))))))

daniaania
daniaania  •  24 Aprilie 2013, 15:52

Iara Mimi este pe tusa..ha, ha..

Vezi toate comentariile (29)
Comentează