Articol de GSP - Publicat marti, 19 ianuarie 2010 00:00
Sabău le-a transmis jucătorilor în Antalya că nimeni nu are asigurat postul de titular
Lupta pentru un post de titular la Poli solicită kilograme de sudoare. Indiferent de evoluţiile satisfăcătoare din turul campionatului, antrenorul Neluţu Sabău i-a avertizat pe Alexa, Nibombe, Magera sau Pantilimon că nu au locul de titular asigurat şi în retur. "Nimeni nu este titular. Practic acesta este un moment zero la echipă. Pentru mine toţi jucătorii sînt egali şi au şanse egale la un loc de titular. Cine se pregăteşte cum trebuie şi oferă maximul acela va juca. Nu am nici un interes să joc cu cineva în detrimentul altcuiva. Avem cu toţii un interes comun, cîştigarea campionatului", a precizat "Moţul".
Tehnicianul lui Poli le-a pregătit jucătorilor în primul cantonament din Antalya un meniu cu două şedinţe de pregătire pe zi, unul dimineaţa şi unul după-amiază, în nocturnă. Dacă primul antrenament al zilei este bazat mai mult pe componenta fizică, în cel de-al doilea timişorenii iau mai mult contact cu mingea. "Toate antrenamentele sînt diferite pentru a nu interveni monotonia şi plictiseala. E o perioadă de acumulări, care va conta foarte mult în campionat", a conchis Sabău.
Accent pe tactică
Neluţu Sabău dă o importanţă deosebită la antrenamente fazelor tactice. Antrenorul lucrează separat, pe compartimente, exersînd atît faza de atac, cît şi cea de apărare. Fost mijlocaş de meserie, Sabău participă activ la antrenamentele cu profil tactic, pentru a nu scăpa nici un amănunt.