FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - STEAUA, AZI, 20:30, DIGISPORT1 ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Moţi nu se teme de echipa lui Ilie Stan: "Sîntem peste Steaua şi individual, şi ca echipă!"

Moţi crede că Dinamo are prima şansă în derby
Moţi crede că Dinamo are prima şansă în derby

Articol de GSP - Publicat luni, 05 decembrie 2011 00:00 / Actualizat luni, 05 decembrie 2011 01:03

Cosmin Moţi spune că Dinamo are prima şansă în Derby de România pentru că "sîntem lideri şi avem jucători care pot face diferenţa!"

Cosmin Moţi a împlinit sîmbătă 27 de ani şi şase de cînd joacă în Ştefan cel Mare. Cadoul nu l-a primit încă şi îl aşteaptă în această seară: "Cel mai frumos dar pentru mine ar fi o victorie cu Steaua, să păstrăm tradiţia şi să-i învingem iar". Stoperul care are un sezon excelent vorbeşte despre rivalitatea cu roş-albaştrii, despre ce trebuie să facă Dinamo pentru a se impune şi despre viitoarea sa destinaţie.

- Cosmin, sincer, te aşteptai la un asemenea parcurs după ce s-a întîmplat sezonul trecut?
- Chiar mă aşteptam să fim sus, să ne batem la titlu pentru că ştiam ce jucători de valoare avem. Anul trecut au fost multe întîmplări nefericite şi ciudate, cînd luam gol la prima adiere de vînt, la primul şut pe poartă. Cînd mingea intră în poartă deviată, cu noroc sau mai ştiu eu cum şi devine o obişnuinţă e normal să fii puţin dezamăgit, demoralizat.

- Adică ar fi vorba doar de ghinion?
- Nu. Diferenţa este că acum jucăm majoritatea meciurilor în aceeaşi formulă. Anul trecut nu ştiu dacă am jucat trei-patru partide la rînd aşa, au intervenit ba accidentări, ba suspendări. Acum şi apărarea merge mai bine. Uite un exemplu: eu, Diabate şi Grigore evoluăm împreună de vreo trei ani, iar în echipă mai sînt Dănciulescu, Niculae, Cătălin Munteanu, Kone, Alexe. Asta înseamnă omogenitate şi implicit forţă.

- Anul acesta ţi-ai revenit şi tu după o perioadă nefastă...
- E un sezon destul de bun pentru mine. Sînt bucuros că evoluez bine cînd toţi credeau că nu am valoare, că nu mai sînt pregătit pentru a evolua la un club mare ca Dinamo. Ştiu că am avut o perioadă nefericită, dar nu m-am speriat, iar criticile nu m-au deranjat, mai ales că multe lucruri spuse nu au fost adevărate.

"Ieşirile în oraş nu mai sînt nici lungi, nici dese!"

- Cea mai proastă apărare anul trecut, cea mai bună acum. Aţi rezolvat toate problemele defensive?
- Mai sînt lucruri de pus la punct. Am luat şapte goluri anul acesta, iar dacă totul era perfect, acum vorbeam de zero goluri primite! Săptămînal exersăm fazele fixe şi pe cele defensive pentru că în trecut am luat multe goluri aşa. Sînt fericit că acum nu mai alergăm să egalăm adversarul cum o făceam sezonul trecut, cînd multe meciuri le începeam de la 0-1.

- E disciplină de fier la club sau ştiţi voi să vă ascundeţi de paparazzi?
- Nu ne ascundem de nimeni. După gîndirea mea, e normal ca, din cînd în cînd, să mergem să mîncăm şi să petrecem o seară în oraş. Ieşirile nu mai sînt însă atît de dese şi de lungi. Oricum se exagera mult. Dacă mă fotografiau o dată într-un restaurant, se spunea că stau numai prin baruri!

"Mi-aş dori tot Serie A!"

- Te mai gîndeşti la un transfer? Ai mai alege Serie A dacă ai avea ocazia?
- Ca orice fotbalist la vîrsta mea, mă gîndesc şi la un transfer, dar nu înainte de a evolua cîteva meciuri cu Dinamo în Liga Campionilor. Asta chiar dacă ar fi peste un an, la 28 de ani. Aş fi ipocrit să spun că nu mi-aş dori să joc iar în Serie A, unul dintre cele mai puternice campionate din Europa.

- Să vorbim de Steaua, crezi că Gigi Becali e prea entuziast cînd spune că veţi fi spulberaţi?
- Orgoliile sînt mari, iar diferenţa de puncte contează mai puţin. I-am cam bătut în ultimii ani şi e normal să fie entuziaşti, vor şi ei să bată echipa de pe primul loc!

- Care este atuul vostru în faţa Stelei?
- Ei au jucători destul de buni. Tătăruşanu este portarul echipei naţionale, Florin Costea e un fotbalist valoros, dar care are nevoie de mai multe încurajări, nu de critici. Tănase are şi el calitate, execuţii individuale, dar Dinamo este echipa mai omogenă. Ăsta este atuul nostru principal, dar să nu uităm că şi noi avem individualităţi: Marius Niculae, golgeterul campionatului, Dănciulescu, golgeterul României, Cătălin Munteanu, cel mai bun pasator. Am spus tot, nu?

- Ai un pronostic pentru Derby de România?
- Cu ajutorul fanilor, care vor umple arena şi care vor face o atmosferă senzaţională, sînt sigur că vom reuşi să cîştigăm. Deci 1 solist!

"Nu mi-e teamă de nici unul dintre adversari. Îi respectăm, dar nouă nu ne e frică de nimeni, sîntem lideri şi trebuie să mai adăugăm trei puncte în clasament" (Cosmin Moţi, fundaş central)

Despre omul Cosmin Moţi:
Timpul liber: stau foarte mult acasă şi urmăresc filme şi seriale. Cel mai mult îmi plac "24", un serial despre lupta împotriva terorismului, şi Prison Break.

Echipă şi jucător preferat: ţin cu Real Madrid de mic, iar jucătorii mei preferaţi sînt Cristiano Ronaldo şi Messi. În ordinea asta, bineînţeles.

Despre tatuaje: ştiu că sînt unul dintre puţinii fotbalişti care nu au nici un tatuaj şi nici nu îmi voi face unul. Nu mă pasionează.
Cei mai redutabili adversari: Berbatov şi Defoe de la Tottenham. Fotbalişti extraordinari din toate punctele de vedere şi foarte greu de contracarat.

Mîncarea preferată: tot ce ţine de bucătăria românească: ciorbe, sarmale, mămăligă. Norocul meu e că nu mă îngraş, am metabolismul bun. Nu prea gătesc, ştiu să fac şi eu doar un ou şi nişte cartofi prăjiţi.

Muzica preferată: nu ascult muzică occidentală, îmi place tot ce e românesc, manele, orice, mai puţin rock.

Dansul preferat: nu mă descurc deloc, sînt antitalent la orice dans.

Tehnologie: am PlayStation şi îmi place să mă joc FIFA. Am şi iPhone, dar îl folosesc la fel ca pe un Nokia, adică vorbesc la el şi dau mesaje, atît. Calculatorul ştiu să îl deschid şi să-l închid, nu sînt un împătimit al tehnologiei, al gadgeturilor.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”
Special
Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”
Românul de 4 milioane de euro, OUT » A rămas fără echipă, oficial: „Sunt recunoscător”
Stranieri
Românul de 4 milioane de euro, OUT » A rămas fără echipă, oficial: „Sunt recunoscător”
Îl recunoști? » Imagini geniale cu șeful din Superliga la 14 ani: „Primul idiot din generația mea care a învățat să facă asta”
Superliga
Îl recunoști? » Imagini geniale cu șeful din Superliga la 14 ani: „Primul idiot din generația mea care a învățat să facă asta”

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (15)
steauabk_81
steauabk_81  •  06 Decembrie 2011, 01:12

fara sa exagerez il consider pe mortzi un jucator penibil haotic fara idei concise de joc o viata neordonata si nesanatoasa pt un sportiv (fumeaza ca turcii deci praf) si in rest uitati-va la el il tradeaza fata ca e un nimeni deci n-are rost sa-l bagati in seama sincer si nu ca sunt STELIST pt ca am un mare respect pt multi dinamowisti cat de cat oameni adevaratzi...... ca fl petre ...andone m...niculae c.. niculescu c..dinu etc dar mortzi cine e =?????????????

vvalyy
vvalyy  •  05 Decembrie 2011, 15:48
Postat de flafy pe 05 Decembrie 2011, 10:18

am ajuns sa ne laudam ca suntem peste steaua,e grav!

individual jucatori lui dinamo sunt peste ai stelei cred ca moti ori e batut in cap ori a visat aznoapte.Pai clar steaua ca individualitati e peste dinamo doar ca la steau nu e echipa ca la dinamo dar nu se compara panaramele lu dinamo cu ce jucatori are steaua.Pai sa faci asa o comparatie de exemplu:moti nu se compara cu nici un fundas de la steaua e sub toti :)) asa ca eu in locul lui moti nu as mai vb:)))

neko00
neko00  •  05 Decembrie 2011, 12:58

=)))))). Gluma anului facuta de Moti. E bine ca se incurajeaza.

Vezi toate comentariile (15)
Comentează