Articol de Eduard Apostol - Publicat duminica, 15 septembrie 2013 00:00 / Actualizat sambata, 14 septembrie 2013 20:04
Antrenorul de 61 de ani este criticat, oficial şi neoficial, iar continuitatea sa la Dinamo este pusă, din nou, sub semnul întrebării
E clar: Gigi Mulţescu n-are linişte la Dinamo, cum n-a avut nici în precedentele mandate! Echipa tehnicianului de 61 de ani a controlat meciul de la Tîrgu-Jiu, se părea că va izbuti victoria după 6 ani fără succes, în campionat, pe terenul Pandurilor, "cîinii" au avut avantaj trei sferturi din meci, însă au pierdut dramatic cu 2-1. Iar postul lui Mulţescu este din nou în pericol, întrucît şefii nu-l menajează deloc pe tehnician. Ce se reproşează?
1. Căderea fizică din ultimul sfert de oră. "Echipa ar fi trebuit să fie mai proaspătă după trei săptămîni de pregătire. Ce s-a făcut la munte? Unii jucători par că de-abia acum au început pregătirea de vară, or sîntem la jumătatea lui septembrie", au acuzat şefii.
2. De ce n-a fost folosit Rotariu? Golgeterul echipei, cu 3 goluri, toate înscrise după ce-a intrat în partea a doua a meciului. Roti mic a rămas rezervă neutilizabilă la Tîrgu-Jiu. "A fost preferat Lazăr, şters şi în amicale, în detrimentul lui Rotariu, care aduce un plus de incisivitate în faţa porţii", obiectează conducătorii.
3. Şefii s-au exprimat şi pe canalele oficiale. "Nu-s mulţumit nici de joc, nici de rezultat! Dinamo a jucat atît cît a putut. Vom sta să analizăm prestaţia. Echipa care a rezistat mai bine a cîştigat, care a ştiut să-şi valorifice întregul potenţial. Treaba antrenorului e să facă tot ce poate cu lotul pe care-l are la dispoziţie. Orice tehnician îşi are susţinerea lui, de joc, de rezultate. Vom analiza, e de-abia etapa a 7-a, vom vedea ce schimbări vor fi", a declarat preşedintele Constantin Anghelache.
"Am pierdut puncte accesibile, două cu Corona, două cu Viitorul, unde am ratat o mulţime de ocazii, trei la Tîrgu-Jiu. Cu Petrolul va fi o confruntare şi mai tare, toată lumea vrea să bată Dinamo"
Gigi Mulţescu, antrenor Dinamo
"Locul 9 e o situaţie de moment, jocul contează. Cu două, trei victorii consecutive, putem ajunge pe podium. Echipa e în creştere, e mai bine"
Gigi Mulţescu, antrenor Dinamo
Ce reproşează Mister
Cornel Dinu a făcut cîteva aprecieri la DigiSport: "Dinamo a reuşit cel mai bun joc din acest sezon, cu excepţia finalului. Omul în plus la mijloc, presingul avansat, agresiv, totul i-a incomodat pe adversari. Dinamo a avut o oră bună, dar n-a reuşit să materializeze acţiunile de atac. M-a surprins rezultatul, dar aşa se întîmpă cînd controlezi jocul şi nu marchezi. Sînt probleme la mijloc şi în atac. Iar eliminarea lui Grecu a rupt jocul. În plus, la schimbări au fost introduşi jucători tineri, Lazăr, Şerban şi Filip. Mai degrabă începi cu tineri şi închei cu cei cu experienţă".