Articol de GSP - Publicat luni, 22 martie 2010 00:00
Directorul sportiv al Unirii Urziceni, Narcis Răducan, spune că echipa a reuşit să depăşească blocajul psihic obţinînd prima victorie din returul acestui sezon.
"Am transpirat mai mult decît jucătorii, am reuşit să depăşim pragul psihologic, era foarte important să luăm 3 puncte, pentru că am jucat şi altădată bine, dar n-am luat toate punctele.
Nu a fost un meci extraordinar, deşi am dominat, am avut ocazii mari la început, nu ne venea să credem la ratările imense. Golul lor i-a băgat în şedinţă pe băieţi. Au intrat foarte bine în a doua repriză şi am întors rezultatul în cîteva minute. Era clar că ei se vor agăţa de orice şansă, dacă îi laşi să joace îţi fac viaţa grea.
Sîntem destul de apropiaţi, avem încredere unii în ceilalţi, nu se regăsea munca lui Levy în rezultate, asta ne durea, acum probabil e cel mai fericit. Munca lui începe să se vadă.
Parţial e adevărat că sînt ceva probleme financiare, ca la majoritatea cluburilor din Liga I, dar băieţii au fost permanent în contact cu patronul şi ei înţeleg. Nu e prima dată cînd se întîmplă, dar patronul a reuşit să rezolve de fiecare dată. Nu cred că are influenţă asupra jocului. Normal ar fi ca toate problemele să se rezolve, dar toate companiile au probleme, nu doar în fotbal. Băieţii au avut promisiunea că totul se va rezolva săptămîna asta, îşi merită banii. Indiferent de aportul fiecăruia vor fi cu toţii recompensaţi. Nu cred că se va ajunge să-şi depună memorii pentru a deveni liberi de contract. Ei au fost mereu alături de echipă.
Cred că deocamdată nici o echipă nu reuşeşte să se impună prin joc. Poate doar Dinamo, care joacă un fotbal frumos, cîştigă lejer. Toate echipele au probleme, asta ne dă speranţe că şi jocul nostru va redeveni cel din sezonul trecut", a spus Răducan la "Premium Liga", de la GSP TV