Articol de Eduard Apostol - Publicat joi, 01 septembrie 2016 00:00
Fostul căpitan al Pandurilor este, de ieri, jucătorul ”câinilor”. Mevlja ar putea ajunge în Rusia, la Rostov.
Agitația mare la Dinamo în privința transferurilor. S-au perfectat câteva mutări după zile și săptămâni de discuții, s-a negociat la sânge în cazurile Miha Mevlja și Eddy-Harlem Gnohere, doriți în străinătate.
- Dan Nistor, în sfârșit, este fotbalistul roș-albilor! Mijlocașul de 28 de ani a semnat pe doi ani cu Dinamo. Nistor a venit gratis, după ce s-a judecat cu Pandurii la comisii, sperând să recapete și restanțele salariale din ultima jumătate de an. Mijlocașul atât de dorit de "câini" va juca diseară în amicalul cu Dunav Ruse, de la ora 18:00.
- Mevlja a început dimineața prin a avea speranțe că va fi jucătorul rușilor de la FK Rostov, calificați în grupele Champions League, doar că tratativele au decurs anevoios. Tratetive între părți existau de mai bine de o lună, însă Dinamo n-a vrut să cedeze, mai ales că ar umple foarte greu golul lăsat de internaționalul sloven. Rușii au transmis, inițial, că plătesc 700.000 de euro, după care au condiționat suma, moment în care "câinii" au transmis că nu-și vor ceda căpitanul sub un milion de euro. Aseară, încă se negocia.
- Gnohere a sperat și mai speră într-un transfer extern. A apărut pentru el varianta de a merge în La Liga, la Alaves, francezul aștepta aseară răspunsuri și din Asia. Suma de transfer: 600.000 de euro.
- Doi frați ai unor jucători celebri au fost propuși "câinilor": Mathias Pogba, 26 de ani, atacant, ultima oară la Partick Thistle (Scoția), este pe lista roș-albilor, după ce Aaron Niguez, 27 de ani, extremă, ultima oară la Braga, a semnat cu Tenerife, dorind să joace în țara natală.
- Andrei Marc a semnat cu Șanliurfaspor. Dinamo s-a ales cu 200.000 de euro. Fundașul de 23 de ani va avea un salariu anual de 250.000 de euro, de 4 ori mai mult decât în Ștefan cel Mare.
"Nistor poate fi o soluție bună, fiindcă, în ultimul timp, și jocul lui Dinamo, și al lui Palici au cam scârțâit. Palici a fost cam palid. Cred că sosirea lui Nistor era imperios necesară"
Cornel Dinu, administrator delegat Dinamo
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor