Articol de Eduard Apostol - Publicat miercuri, 02 iulie 2008 00:00
Dinamoviştii vor să transfere un ivorian de 16 ani şi 7 luni, Christian Okoua, comparat cu starul lui Inter Milano.
Investiţie de 75.000 de euro pentru viitor! Este pariul pe care “cîinii” vor să-l facă prin aducerea unui tînăr portar ivorian, Christian Fabrice Okoua, în vîrstă de 16 ani şi 7 luni, pe care Mircea Rednic l-a monitorizat la turneul de la Toulon, la finele lunii mai. Puştiul este poreclit “Toldo”, jurnaliştii comparîndu-l cu portarul lui Inter Milano, Francesco Toldo, întrucît este înalt, 1,93 de metri , şi are reflexe remarcabile pentru vîrsta sa.
Okoua este legitimat la Africa Sports, iar dezlegarea lui ar costa în jur de 60.000 de euro, în timp ce diferenţa de 15.000 de euro ar reprezenta prima de instalare şi salariul său pentru sezonul de debut la Dinamo. Okoua este urmărit şi de grupări din Belgia, Anderlecht, printre altele, arătîndu-se interesată de transfer. În acest moment, roş-albii au 4 goalkeeperi la prima echipă: Lobonţ, Dolha, Romanovs şi Matache.
“Bugetul e suficient!”
Vasile Turcu spune că Dinamo are suficienţi bani pentru a face transferuri, însă totul depinde de dorinţele staff-ului tehnic. “Rednic şi Dinu hotărăsc dacă mai trebuie jucători. La Consiliul de Administraţie nu a sosit nici o propunere în afară de Thiago, care a semnat. Bugetul e suficient, iar dacă vor solicita antrenorii, vom pune sumele respective la dispoziţie cu scopul de a realiza performanţele”, a spus Turcu pentru Sport Total FM.
Contra: “Decid după vacanţă!”
Dinamo nu a renunţat la aducerea lui Cosmin Contra, iar fotbalistul al cărui contract cu Getafe a expirat spune că aşteaptă o propunere concretă.
“Momentan, sînt în vacanţă. Nu vreau să mai vorbesc despre ofertele pe care le am în acest moment. După ce termin vacanţa, mă voi gîndi ce fac. Nu vreau să discut de viitorul meu şi nici la ce echipă mă voi duce. După ce termin sejurul voi analiza ofertele pe care le am, dacă voi avea”, a zis fundaşul dreapta de 32 de ani.
Ultimele noutăţi
Dinamoviştii vor avea şi astăzi zi liberă, iar mîine vor relua antrenamentele. Vineri dimineaţă, de la ora 8:00, “cîinii” vor decola spre Franţa, pentru un turneu de pregătire de 14 zile.
Ţălnar îl va urmări la lucru azi pe fundaşul dreapta al lui Sheriff Tiraspol, Mamah Gaffarou, urmînd ca zilele viitoare “cîinii” să se hotărască dacă îl vor achiziţiona sau nu pe togolezul de 22 de ani.
Liviu Ganea (20 de ani) a întregit şi el colonia dinamovistă de la Otopeni, unde va evolua sezonul următor. “Mă bucur că am plecat, am şansa să joc, la Dinamo era concurenţa prea mare. Otopeni mă poate cumpăra după expirarea împrumutului”, a zis Ganea pentru dinamovisti.ro.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor