Articol de Eduard Apostol - Publicat sambata, 12 iulie 2008 00:00
Miranda are încredere că se poate impune la Dinamo şi nu vrea să se transfere în altă parte pînă nu va cîştiga titlul cu "cîinii"
Miranda nu e descumpănit de primăvara dezamăgitoare şi vorbeşte cu siguranţă despre viitorul sezon.
- Osvaldo, ce şanse crezi că ai să prinzi un loc de titular în atacul lui Dinamo, în condiţiile în care ai trei rivali puternici, Dănciulescu, Bratu şi Andrei Cristea?
- Am şansele pe care le au şi ei. Toţi pornim de la , iar cel mai în formă, cel ce se pregăteşte bine, îşi va face un loc în echipă. Eu am încredere în mine, ştiu ce pot să fac, acum mă pregătesc ca să fiu apt să cer, prin evoluţiile mele, încrederea antrenorului.
1,5 milioane de euro a costat Miranda iarna trecută, cînd a fost adus de la Gimnasia de Jujuy
- Cum resimţi această competiţie din ofensiva echipei?
- Dinamo e o echipă mare în România, trebuie să aibă mulţi jucători. Şi dacă sînt mai mulţi de 11, automat apare concurenţa. Care stimulează şi aduce progresul. Pentru că nu contează doar un jucător, indiferent de nume, ci echipa, ce rezultate şi ce evoluţii are ea.
"Ce, eu nu vreau să înscriu mai mult?"
- Ratezi foarte mult. E doar ghinion?
- Vă referiţi, probabil, la ratarea cu poarta goală din amicalul cu Savoie. Poate dinamica fazei m-a surprins, eram foarte sigur că va fi un gol simplu. Dar golurile din partidele amicale sînt relative. Ce, eu nu vreau să înscriu? Joc pentru echipă, încerc să ofer pase şi situaţii de a marca şi pentru colegii mei. Este şi în interesul meu să dau goluri, doar sînt atacant, însă nu întotdeauna îţi iese jocul aşa cum vrei.
2 goluri a marcat atacantul argentinian de 1,90 metri pentru Dinamo în 11 partide oficiale
- Te-ai integrat în echipă, te-ai adaptat?
- Această situaţie se simplifică de la zi la zi. Înţeleg limba română din ce în ce mai bine, iar pe teren încerc să anticipez mişcările colegilor mei. Trebuie doar să fii atent la faze.
România pentru un argentinian
- Îţi place la Dinamo sau te bate gîndul să mergi în altă ţară?
- Mă simt foarte bine aici şi nu văd nici un motiv pentru care aş pleca. N-au fost cele mai reuşite 6 luni din viaţa mea, însă pot spera că lucrurile or să meargă din ce în ce bine. Cum să plec? Vreau să fiu campion în România, cu Dinamo!
- Ce înseamnă România pentru tine?
- O ţară frumoasă, cu oameni calzi, sociabili, un fotbal tare bun şi fete drăguţe. Însă n-am planuri să mă însor aici, am o prietenă în Argentina, iar toată familia mea e acolo.
"O să dau goluri importante, o să vedeţi! Nu promit un număr anume, dar vor fi reuşite ce-i vor bucura pe suporterii lui Dinamo"
Osvaldo Miranda, atacant Dinamo
"Avem încredere în calităţile extraordinare pe care le are Miranda şi în dorinţa sa de a demonstra că este un atacant de valoare"
Cristi Borcea, director executiv Dinamo

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor