Articol de Justin Gafiuc - Publicat joi, 08 iulie 2010 00:00
Şeful CCA, Vasile Avram, spune că arbitrajul o ia de la zero şi nu doreşte să ajungă în aceeaşi barcă cu cei trimişi la puşcărie în "dosarul Piteşti"
Reinstalat în fruntea CCA în urmă cu trei săptămîni, fostul asistent FIFA a întocmit un plan de redresare al arbitrajului pînă în 2015 şi mizează pe un "central" român la Mondialul de peste patru ani
- Domnule Avram, v-aţi bucurat că la Mondiale au fost pînă acum arbitraje mai scandaloase decît în România?
- Nu se pune problema aşa, dar adevărul e că, la unele greşeli, nu găseşti o explicaţie de ce nu s-a luat decizia corectă. Lumea acceptă mai uşor greşelile unui jucător care ratează de la un metru decît eroarea umană făcută de un arbitru la un ofsaid sau la un penalty. Păi, dacă se întîmpla la noi faza cu golul anulat Angliei era război civil! Scos din arbitraj, pus la zid, ce intervenţii s-au făcut şi tot tacîmul. Nu e normal!
"Ungurii se promovează, noi ne distrugem"
- Povestea cu dosarele de la Piteşti arată că suspiciunile permanente nu erau de neglijat.
- Nu mă mai întorc în trecut. Contează ce mesaje primesc arbitrii de la conducere. Dacă văd că un arbitru care greşeşte nu e sancţionat, colegii vor concluziona că există portiţe de scăpare. Dacă un club cere cu tam-tam pedepsirea unei brigăzi şi i se dă satisfacţie, ceilalţi vor înţelege că din direcţia X bate vîntul. Simt nevoia să fie apăraţi. Actuala comisie a hotărît să ia totul de la zero şi să transmită către arbitrii semnalul unei schimbări de atitudine. Altfel nu vom ieşi din impas!
- Frumos, dar de fiecare dată cînd începe campionatul curg belelele. Uite că ungurii tac şi au iar un "central" la o semifinală de Mondial, pe Victor Kassai, urmaşul lui Puhl!
- Fiindcă nu se distrug unii pe alţii, cum facem noi. Se promovează între ei! Îmi amintesc cum ajunsese Corpodean la un pas de elită şi a fost "lucrat" din ţară. E o luptă surdă între foşti arbitri care au condus sau conduc arbitrajul românesc, iar prestaţiile interne ale brigăzilor sînt criticate permanent, cu o asprime incredibilă. FIFA şi UEFA monitorizează chestiile astea, care nu produc o impresie prea bună.
"S-a promovat numai pe înălţime"
- O trimitere subtilă către Crăciunescu?
- Nu, domne'! Nu vreau să comentez despre Crăciunescu. Altă cauză pentru care am rămas în urmă: de prin 2003 şi pînă în 2009, singurul criteriu de promovare era înălţimea. N-ai 1,80 metri, pa! Nu cerceta nimeni dacă ai valoare umană sau profesională! N-a existat o strategie continuă, s-au născut confuzii la toate nivelurile. Plus că problema numărul 1 a CCA erau delegările, un obiectiv, în fapt, minor. Eu cred că o comisie trebuie să se ocupe în principal de un plan naţional de educare, selecţie şi motivare a arbitrilor. Asta facem acum.
- Nu ne-ar trebui şi nouă un supervizor extern la CCA, cum se întîmplă cu Collina în Ucraina?
- Dar există un supervizor! Este grecul Kyros Vassaras, care răspunde din partea UEFA de mai multe ţări, între care şi România.
"Nu închid telefonul în nas unui preşedinte"
- Avem următoarea situaţie ipotetică: vă sună un conducător şi vă roagă direct să-i trimiteţi la un meci pe arbitrul Y. Cum reacţionaţi?
- Ceea ce s-a întîmplat în trecut nu se mai poate repeta. Eu nu vreau să sufăr cum au suferit alţii, care au acceptat metodele astea de lucru subteran. Sigur, dacă mă sună un preşedinte sau un antrenor, nu-i închid telefonul în nas, dar dacă văd că încearcă propuneri nelalocul lor îl rog să se oprească şi-i explic simplu că vorbim orice, mai puţin chestii legate de comisie. Nu mă interesează să aud nici măcar că se plîng la mine de arbitrul cutare. Există instanţele sportive, să conteste acolo!
- Nu v-au surprins pregătirile comune făcute în această vară de echipe cu unii arbitri?
- Nu sînt adeptul acestor tipuri de pregătire şi le voi solicita arbitrilor să evite astfel de situaţii, care sînt interzise prin regulament.
Un motto pentru CCA
- Aţi cooptat în comisie nume noi, foşti arbitri extrem de controversaţi: Zotta, Salomir, Heleşteanu, Moise. Vă veţi lupta şi cu credibilitatea scăzută pe care o inspiră ei?
- Au existat alţii şi mai controversaţi decît ei! Nu există om care să nu fi greşit, dar vor înţelege că o luăm de la zero şi trebuie să renaştem arbitrajul românesc. Fiecare ştie ce sarcini are, nu se mai lucrează fără o organizare şi o monitorizare strictă. Avem şi un motto al planului de redresare: "Vom fi ce-am fost şi mai mult decît atît!". Iar referirea e la timpurile cînd Rainea, Igna, Rădulescu, Porumboiu sau Crăciunescu însemnau nume grele în arbitrajul mondial.
"Tudor sau Balaj la Euro 2012"
Avram crede că unul dintre primii doi arbitri români ai momentului, Tudor şi Balaj, va fi selectat pentru Euro 2012: "Dacă vor fi conştienţi de şansa pe care o au şi vor continua să fie nişte băieţi serioşi, se va deschide o poartă şi pentru Sandu sau Cristi". Şeful CCA merge chiar mai departe: "Avem acum pe lista FIFA trei arbitri tineri, Haţegan, Avram şi Kovacs. Sînt convins că unul va fi la Mondialul din 2014 sau 2018".
Întîlnire cu Sandu şi Dragomir
Întrevedere în trei ieri dimineaţă între Sandu, Dragomir şi Avram. Ultimul explică: "Am vrut să găsim împreună o soluţie pentru ca în noul campionat să nu mai existe atacuri, jigniri , ameninţări şi presiuni permanente la adresa arbitrilor. S-a convenit să nu se mai tolereze sub nici o formă aceste atitudini, să se meargă realmente pînă la a se declara un oficial persona non grata. Iar comisiile de disciplină vor fi monotorizate dacă aplică întocmai sancţiunile din regulament".
450 de mii de euro e suma pe care contează CCA de la viitorii sponsori ai comisiei, cu care Avram e în negocieri avansate
"Nu vor mai exista arbitri străini în Liga I. Convenţia UEFA la care aderăm e clară: fără brigăzi externe. Cu arestările de la Piteşti, s-a mai justificat măsura în 2009, dar acum nu mai avem nici un motiv"
"Sînt şi eu de vină pentru căderea arbitrajului românesc din ultimii ani, fiindcă n-am reuşit să mă fac înţeles atunci cînd am lucrat în CCA în calitate de membru"
"Sînt convins că telefonul meu e ascultat. Nu mă doare însă capul, fiindcă n-am de ce să mă feresc"
"E nevoie şi de Crăciunescu la CCA, orice persoană care ne poate ajuta e utilă. Am discutat şi cu Huzu, l-am cooptat ca observator şi sînt convins că se va angrena în munca începută"

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor