FOTBAL  »  Superliga  »  TRĂIASCĂ NEPOTISMELE!

Numărul 1 în topul erorilor de arbitraj în sezonul trecut a fost urcat pe locul 2 pe lista FIFA!

Marius Avram
Marius Avram

Articol de GSP - Publicat marti, 11 octombrie 2011 00:00 / Actualizat marti, 11 octombrie 2011 09:00

 ♦ Marius Avram şi Sebastian Gheorghe au fost plasaţi pe poziţia a doua de către taţii lor, Vasile Avram şi Constantin Gheorghe, preşedintele şi vicepreşedintele CCA ♦ Avram junior a comis aproape de două ori mai multe greşeli ca Tudor şi triplu faţă de Haţegan, dar, cu toate acestea, e peste ei pe listă


Nu doar componenţa listei FIFA pentru 2012 cuprinde surprize, ci şi ordinea valorică pe care conducerea CCA a decis s-o facă în privinţa arbitrilor şi a asistenţilor care vor avea ecuson internaţional în anul ce urmează. Ambii copii ai celor doi şefi ai comisiei, Marius Avram, băiatul cel mare al preşedintelui Vasile Avram, şi Sebastian Gheorghe, fiul vicepreşedintelui Constantin Gheorghe "Suceavă", au fost plasaţi pe poziţia a doua pe lista FIFA, fiecare la categoria sa.

Marius Avram a fost trecut al doilea la "centrali", în ciuda unui sezon 2010-2011 extrem de prost, în care a fost, de departe, cel mai mare gafeur din tot lotul de arbitri. El a avut nu mai puţin de 17 greşeli grave, doar în campionat, la care se adaugă erorile mari de la finala Cupei României, Steaua - Dinamo 2-1.

UEFA: Haţegan nr. 1! CCA: Haţegan nr. 5
Deşi a greşit aproape de două ori mai mult decît Tudor şi aproximativ de 3 ori cît Deaconu şi Haţegan, el a fost plasat înaintea acestora. Mai mult, Avram junior e abia al 5-lea în topul celor mai bine plasaţi arbitri în categoriile valorice în structura Comisiei de Arbitri a UEFA. Haţegan, care în acest moment are cel mai bun culoar la UEFA, fiind considerat acolo arbitrul român cu cea mai mare posibilitate de a fi promovat în a doua categorie, a fost plasat de CCA tocmai pe poziţia a 5-a.

La asistenţi, băiatul lui "Suceavă", Sebastian Gheorghe, le-a luat faţa lui Oniţa, Nica, Şovre şi Szekely, asistenţi mult mai experimentaţi ca el pe plan extern. Lista FIFA a fost definitivată şi trimită de CCA cu fix o săptămînă înainte de declanşarea acţiunii DNA în cazul reţinerii lui Vasile Avram şi a lui Sorin Ţerbea.

Cum a arătat topul erorilor de arbitraj în 2010-2011
Arbitru - Număr de greşeli
1. Marius Avram 17
2. Augustus Constantin 13
3. Istvan Kovacs 12
4. Robert Dumitru 12
5-6. Radu Petrescu 11
Sebastian Colţescu 11
7. Alexandru Tudor 10
8. Cristian Balaj 9
9. M. Balaci 8
10-11. Al. Deaconu 7
Teodor Crăciunescu 7
12. Ovidiu Haţegan 6

Lista FIFA la "centrali" realizată de CCA pentru 2012
1. Cristian Balaj (40 de ani)
2. Marius Avram (32)
3. Alexandru Deaconu (39)
4. Alexandru Tudor (40)
5. Ovidiu Haţegan (31)
6. Istvan Kovacs (27)
7. Radu Petrescu (28)

Colţescu e prima rezervă
Deşi România are doar 7 locuri la "centrali" pe lista FIFA, Comisia Centrală a Arbitrilor trebuie să numească, în ordine, 10 arbitri, tocmai pentru a exista 3 rezerve la dispoziţie. Pe locurile 8,9 şi 10 figurează Sebastian Colţescu, Paul Unimatan şi Adrian Comănescu. Dintre aceştia, doar Colţescu a mai avut în trecut ecuson internaţional.

Lista FIFA la asistenţi realizată de CCA pentru 2012
1. Micloş Nagy
2. Sebastian Gheorghe
3. Aurel Oniţa
4. Cristi Nica
5. Adrian Ghinguleac
6. Octavian Şovre
7. Eduard Dumitrescu
8. Janosz Szekely
9. Valentin Avram
10. Andrei Constantinescu

Cum sînt împărţiţi arbitrii români de către UEFA
Categoria Elite - nimeni
Categoria Development - nimeni
First Class - Haţegan, Balaj, Deaconu, Tudor
Second Class - Marius Avram
Thirt Class - Istvan Kovacs, Radu Petrescu

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Antrenorul lui Rangers răspunde, după ce Lucescu și Hagi au cerut ca Ianis să joace mai des: „Ultima oară a fost pierdere de timp”
Stranieri
Antrenorul lui Rangers răspunde, după ce Lucescu și Hagi au cerut ca Ianis să joace mai des: „Ultima oară a fost pierdere de timp”
Tensiuni înaintea unui nou duel Kosovo – România, programat diseară » Îndemnul căpitanului echipei kosovare: „Haideți să îi primim așa pe români!”
Handbal
Tensiuni înaintea unui nou duel Kosovo – România, programat diseară » Îndemnul căpitanului echipei kosovare: „Haideți să îi primim așa pe români!”
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei
Stiri extrasport
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (19)
infos
infos  •  11 Octombrie 2011, 13:35

a ingropat meciul Timisoara, FC Vaslui din tur anul trecut,...nu contest victoria banatenilor, contest maniera de arbitraj a lui mascariciu asta.

nikonist
nikonist  •  11 Octombrie 2011, 13:13
Postat de sica2ro200 pe 11 Octombrie 2011, 06:28

First Class = HIGH PRICE...PESTE 50000 DE GAROAFE(SAMPANII) Second Class=MIDLLE PRICE....INTRE 10-25000 DE GAROAFE(SAMPANII) ThirD Class=LOW PRICE....UP TO 10000 GAROAFE(SAMPANII) Pentru informatii suplimentare va rog sunati la Porcea...!!!atentie!!!...incercati mereu cu Prefix de MiaMi FL. ps:Rog Seriozitate

lasa ca merge si cu telemea de oaie...pipera o fi avand prefix?

domodo
domodo  •  11 Octombrie 2011, 11:42

sa fim cinstiti!arbitru mai prost si mai excroc ca hategan si i. kovacs mai rar.ei sunt cei mai mari hoti arbitrii!!!cei mai scabi pregatiti:avram,a.constantin si tudor!cel mai smecher este un mare excroc: Cristian Balaj!!!acestia TREBUIESC SCOSI DEFINITIV DIN ARBITRAJ!!!!!!!!

Vezi toate comentariile (19)
Comentează