Articol de GSP - Publicat luni, 25 octombrie 2010 00:00
Oficialii mureşeni au luat foc după anularea golului lui Didi şi cred că sînt victima arbitrajelor potrivnice
Golul anulat al lui Didi din minutul 60 al partidei cu Astra i-a înfuriat pe şefii nou-promovatei FCM Tg. Mureş, care se plîng de arbitrajele ostile din Liga 1. "Pînă acum, am tăcut, din bun-simţ ardelenesc, dar am impresia că lumea ne ia deja de fraieri. Nu sîntem cobaii nimănui, să se greşească la infinit şi noi să pierdem puncte preţioase. Chiar dacă unii ne văd deja în liga secundă, noi vrem să fim lăsaţi să ne jucăm şansele pe teren", a răbufnit directorul general Aurelian Babuţan.
Mureşenii nu înţeleg de ce Avram jr. a anulat golul. "Nici vorbă de fault în atac, Miranda s-a prăbuşit de lîngă Bruno Fernandes fără să-l atingă. Dar aşa s-a întîmplat şi cu Timişoara, cînd am pierdut acasă şi golul doi al bănăţenilor a fost precedat de un ofsaid", a conchis Babuţan. Reluările TV arată că ardelenii nu au dreptate, Bruno Fernandes busculîndu-l în careu pe Miranda.
Şi ploieştenii l-au acuzat pe "centralul" bucureştean, preşedintele Petre Bucuduru intrînd chiar pe teren pentru a protesta. După aproximativ un minut, el a fost trimis în tribune.
"Nu vrem să acuzăm pe nimeni de rele intenţii, dar vrem să fie scoase în evidenţă şi greşelile care se fac împotriva noastră"
Ioan Ovidiu Sabău, antrenor FCM Tg. Mureş

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor