Articol de Eduard Apostol - Publicat marti, 23 iunie 2009 00:00
Conducerea le-a transmis jucătorilor care nu doresc să lucreze cu Mircea Rednic că îşi pot căuta noi angajamente
Rednic s-a întîlnit şi ieri cu Badea şi cu Borcea, care l-au asigurat pe tehnician de susţinere totală, pentru prima dată în era "Puriului" jucătorii fiind trecuţi pe planul secund. Cum unii dintre fotbalişti au strîmbat din nas cînd au auzit că antrenorul de 47 de ani îşi va derula contractul scadent în vara lui 2010, conducerea a pus piciorul în prag.
"Cine nu doreşte să lucreze cu el e aşteptat pînă miercuri la club şi va fi pus pe lista de transferuri sau va pleca sub formă de împrumut! Nu mai merge cu ifose, Dinamo nu-şi permite să nu ia nici un trofeu în două sezoane consecutive", au transmis acţionarii fotbaliştilor. Deja s-a decis ca lui Moţi, Miranda, Mitea, Izvoranu, Goian, Homei şi Vranjkovici să li se caute alte echipe.
Se umblă la salarii
Şefii au ţinut să lămurească şi problema contractelor, după ce jucătorii şi-au afişat nemulţumirea referitor la strategia conducerii de a opri din contracte primele încasate în acest sezon, aproape 30.000 de euro.
"Nu poţi lua bani pentru ceva ce nu ai făcut! Fiecare jucător va veni la club pentru renegocierea contractelor. Asta nu înseamnă neapărat salarii mai mici, dar banii nu se vor mai încasa aşa uşor. Vor apărea fel şi fel de bonusuri, de la obiective îndeplinite pînă la convocări la loturile naţionale", explică şefii.
Mister vrea să fie director tehnic
Cornel Dinu a fost ieri după-amiază la Cristi Borcea, căruia i-a spus că ar accepta să se implice la echipă, dar doar din postura de director tehnic. "Nu se pune problema să mai fiu antrenor, dar pot ajuta, să urmăresc toţi jucătorii din cadrul clubului, să supervizez pregătirile", i-a transmis Mister lui Borcea. Aseară, în jurul orei 22, administratorul delegat a mers şi la Nicolae Badea, înainte ca acesta să se întîlnească la sediul Computerland cu Mircea Rednic. Dinu i-a propus preşedintelui CA ca el să vină director tehnic, iar pe bancă să fie Cornel Ţălnar sau Liviu Ciobotariu. Badea l-a refuzat, spunînd că va merge pe mîna lui Mircea Rednic ca antrenor principal! Şefii i-au trasmis lui Mister că, dacă vrea să ajute cu sfaturi staff-ul tehnic, e liber să o facă.

FLASH
"Nu se poate o conducere bicefală!"
Dinu Gheorghe spune că nu va veni în Ştefan cel Mare întrucît Cristi Borcea doreşte să rămînă preşedinte executiv: "Eu sînt acum la Braşov şi îmi doresc să rămîn şi să continuăm treaba începută aici. Vom lămuri în curînd lucrurile legate de bugetul formaţiei şi în funcţie de asta vom aduce şi un nou antrenor. Cum să ajung la Dinamo? Eu ştiu că în Ştefan cel Mare sînt conducători mai dedicaţi decît mine. Cristi Borcea îşi doreşte în continuare să rămînă director executiv, iar o echipă nu poate avea conducere bicefală".
Fanii îl vor pe Bourceanu
Într-un sondaj iniţiat pe www.dinamovisti.ro, la întrebarea "Îl vrei pe Bourceanu la Dinamo?" au răspuns pînă aseară aproape 2.000 de fani. 90% dintre ei doresc ca mijlocaşul Oţelului să vină în Ştefan cel Mare, doar 10% opunîndu-se. "Dacă va fi bine pentru club şi pentru mine, voi pleca, dacă nu, rămîn la Galaţi. Financiar va fi cu siguranţă mai bine pentru mine, dar nu ştiu dacă se va materializa pista Dinamo", a spus mijlocaşul de 24 de ani.
Ultimele noutăţi
» Pulhac, Florin Bratu şi Dănciulescu vor începe de azi alergările la stadion, deşi reunirea lotului e abia joi.
» Victor Becali despre plecarea lui Turcu de la Dinamo: "Cum să îi ia Turcu pe Zicu şi pe Moţi? Ce face cu ei, îi angajează la Romconstruct? Trebuie să găsească o altă modalitate să îi returneze acţionarii banii".
» Fanii "cîinilor" vor ca Borcea să rămînă la club. Într-un sondaj pe dinamovisti.ro, din 1.910 votanţi, 78 % îl susţin pe preşedintele executiv, doar 22 % dorindu-şi ca acesta să plece.