FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - FCSB

Hațegan, egalul lui Porumboiu, după delegarea la „Derby de România” » Reacția fostului arbitru: „Eu nu arbitram Dinamo și Steaua, ci Securitatea și puterea supremă din România”

Ovidiu Hațegan, delegat la Dinamo - FCSB // foto: Imago Images
Ovidiu Hațegan, delegat la Dinamo - FCSB // foto: Imago Images

Articol de , , - Publicat miercuri, 26 ianuarie 2022 09:46 / Actualizat miercuri, 26 ianuarie 2022 15:36

CCA îl va delega duminică seară la Dinamo - FCSB pe arădeanul Ovidiu Hațegan (41 de ani), care va ajunge astfel la al 8-lea Derby de România arbitrat de el, egalându-l pe Adrian Porumboiu și fiind la o singură partidă de locul 1 all-time în istoria întâlnirilor dintre cele două echipe.

  • Dinamo - FCSB se va juca duminică, 30 ianuarie, de la ora 20:00. Meciul va fi live pe GSP.ro și în direct la TV pe DigiSport 1, TelekomSport 1 și Look Sport +.

Derby de România de duminică seară va avea la „centru” un arbitru de top, cel mai bine cotat în acest moment: Ovidiu Hațegan.

Fără meci în prima etapă din 2022, după ce-a participat la un curs organizat de FIFA la Abu Dhabi, Ovidiu Hațegan revine în forță, iar Comisia Centrală a Arbitrilor l-a anunțat pe "centralul" din Arad ce partidă urmează să conducă: Dinamo - FCSB.

Derby de România, cu tribunele goale? » Câte bilete s-au vândut până miercuri: „Înțelegem că nu se înghesuie. Să ne dea nouă mai multe!”
DINAMO - FCSB
Derby de România, cu tribunele goale? » Câte bilete s-au vândut până miercuri: „Înțelegem că nu se înghesuie. Să ne dea nouă mai multe!”

FCSB, în avantaj cu Hațegan arbitru

Până în acest moment, Hațegan a mai condus-o pe Dinamo în 53 jocuri. Palmaresul „câinilor” fiind de 19 victorii, 20 remize și 14 înfrângeri. Adică un procentaj de puncte câștigate de 48,42%.

În actualul sezon Hațegan i-a fluierat pe dinamoviști în două meciuri, cu FC Botoșani, înfrângere 1-2, și în victoria cu Chindia, 1-0.

De partea cealaltă, FCSB cu „centralul” de 41 de ani are 46 jocuri. Contabilizate în 21 victorii, 15 remize și 10 înfrângeri, rezultând un procentaj de 56,52% puncte câștigate de FCSB cu Hațegan la centru.

În actualul sezon, Ovidiu i-a mai „fluierat” o singură dată, într-o înfrângere 4-1 cu CFR Cluj.

Ovidiu Hațegan îl egalează pe Adrian Porumboiu 

Cu delegarea de duminică seară, Hațegan îl egalează pe Adrian Porumboiu la numărul de meciuri Dinamo-Steaua conduse în carieră! 8 derby-uri a arbitrat Porumboiu în a doua jumătate a anilor '80 și prima jumătate a anilor '90.

Liderii clasamentului all time sunt Aurel Bentu, Cristi Balaj și Alexandru Tudor, fiecare cu câte 9 astfel de meciuri.

6,47e media notelor GSP primite de Ovidiu Hațegan, care a "fluierat" de 19 ori pe parcursul anului 2021

Hațegan, egalul lui Porumboiu, după delegarea la „Derby de România” » Reacția fostului arbitru: „Eu nu arbitram Dinamo și Steaua, ci Securitatea și puterea supremă din România”

Adrian Porumboiu: „Eu arbitram Securitatea și puterea supremă din România”

Adrian Porumboiu, cel pe care Ovidiu Hațegan îl va egala duminică, a comentat delegarea arădeanului la Derby de România și și-a amintit de momente amuzante înaintea meciurilor pe care el le conducea. 

„Îl felicit pe Hațegan că a ajuns la 8 meciuri. O să mă depășească cu mult! E un arbitru bun, dar acum e mult mai ușor de arbitrat. Sunt meciuri normale, față de ce era pe vremea mea. Înainte de 1989 nu arbitram Dinamo și Steaua, arbitram Securitatea și puterea supremă din România. Vă dați seama ce nebunie era?! 

Atunci erau meciuri dificile, cu fotbaliști, cu echipe puternice, cu forțe imense în spate. Acum... E diferit! Dar astea sunt vremurile. Țin minte că la un moment dat președinților de Comisii le era frică să delege. Băgau șapte nume într-o căciulă și trăgeau. Am ieșit de două ori pentru un Steaua-Dinamo așa. La un meci știu că m-a tras din căciulă femeia de serviciu. Ha, ha, ha”, a povestit Porumboiu pentru Gazetă.

Cu Hațegan, FCSB fără victorie în Derby de 8 ani! 

Din cele șapte meciuri conduse până acum de Ovidiu în Derby de România, cinci au fost în campionat și două în Cupa României. În Liga 1, FCSB nu s-a impus niciodată împotriva lui Dinamo cu Hațegan la „centru”! În plus, are o singură victorie, 5-2, în Cupă, aceasta fiind și singura reușită a roș-albaștrilor împotriva „câinilor” cu arbitrul din Arad împărțind dreptatea.

Hațegan, egalul lui Porumboiu, după delegarea la „Derby de România” » Reacția fostului arbitru: „Eu nu arbitram Dinamo și Steaua, ci Securitatea și puterea supremă din România”

Arbitrul anului 2021 este Ovidiu Hațegan. A avut cele mai bune rezultate în 2021. Și la el se vede faptul că n-a jucat fotbal, dar el compensează prin inteligență, printr-o pregătire serioasă.

- Ioan Igna, fost mare arbitru

Hațegan și Kovacs pe listă pentru Mondial 

20 de „centrali” și 16 VAR sunt pe lista lărgită pentru Mondial, iar printre ei se află și cei mai buni români: Ovidiu Hațegan și Istvan Kovacs. Doar patru țări au minimum doi reprezentanți în cărți. În afara noastră, Anglia (Oliver, Taylor), Franța (Turpin, Bastien) și Spania (Del Cerro Grande, Gil Manzano, Mateu Lahoz), ibericii fiind singurii cu trei „principali”. La final, din cei 20 vor rămâne doar zece!

7 meciuria arbitrat Hațegan în acest sezon în cupele continentale (6 în CL, 1 în Europa League)

Mai multe știri din Liga 1:

Dinamo a pregătit o surpriză pentru meciul cu FCSB : „Era una dintre promisiunile făcute suporterilor”

MM Stoica preia discursul lui Gigi Becali: „Tavi Popescu, titular la Barcelona! E peste Gavi și Nico”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Vestiarul României la Priștina vs. Vestiarul lăsat de Kosovo pe Arena Națională
Nationala
Vestiarul României la Priștina vs. Vestiarul lăsat de Kosovo pe Arena Națională
Președintele TAS de România, dialog cu GSP despre România - Kosovo: „E o vină comună. Fotbaliștii kosovari au provocat, fanii au reacționat” » Ce crede că riscă FRF
Nationala
Președintele TAS de România, dialog cu GSP despre România - Kosovo: „E o vină comună. Fotbaliștii kosovari au provocat, fanii au reacționat” » Ce crede că riscă FRF
Sexy jurnalista din Kosovo, reacție virală după scandalul de la meciul cu România: „Epilogul va fi acesta” + Românii au comentat imediat: „Sunteți găini, nu vulturi”
Nationala
Sexy jurnalista din Kosovo, reacție virală după scandalul de la meciul cu România: „Epilogul va fi acesta” + Românii au comentat imediat: „Sunteți găini, nu vulturi”

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”


Comentarii (7)
creeperno115
creeperno115  •  26 Ianuarie 2022, 22:55

Mai corect era kovacs sau barsan?

corectu
corectu  •  26 Ianuarie 2022, 16:24

O fi mâna CFR-ului? Hațegan avea(mai are?) o afecțiune față de CFR.

adisor
adisor  •  26 Ianuarie 2022, 13:26

astept cu deosebit interes sa scapam de toti dinozaurii din perioada comunista si de amintirile lor pline de fala...pana atunci, un pas inainte, doi pasi inapoi.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează