Articol de Cătălin Popescu - Publicat marti, 17 noiembrie 2009 00:00
După două sezoane petrecute în Grant, Ovidiu Herea (24 de ani) spune că era timpul să devină un jucător important pentru echipă
- Ovidiu, cum e să fii golgeterul la zi în Liga I?
- E frumos şi, sincer să fiu, nici eu nu credeam la începutul sezonului că o să înscriu de 7 ori în 13 etape. Nu sînt atacant şi, în plus, evoluez pe un post nou pentru mine, cel de mijlocaş stînga. La FC Naţional am jucat mereu în centru sau pe dreapta. Oricum, e cel mai bun start de campionat din cariera mea şi nu vreau să mă opresc aici. ;)
- Care e secretul formei excelente pe care o traversezi?
- Nu cred că e vorba de vreun secret, dar trebuia să vină şi vremea mea! M-am acomodat cu Giuleştiul, am înţeles ce se vrea de la mine şi a contat foarte mult încrederea care mi s-a acordat în ultima vreme.
- Pe fani i-ai iertat? Au fost momente cînd te-au criticat dur...
- Nu am de ce să-i iert. Era normal ca ei să se aştepte la mai mult de la mine. Transferul meu la Rapid a fost o adevărată telenovelă. Mi-am dorit mult să-i fac fericiţi încă de la început, dar, din păcate, nu am jucat la potenţial maxim, iar ei nu au avut răbdare. Acum, cea mai mare bucurie e cînd aud cum îmi strigă lumea, asta mă motivează extraordinar.
- De problemele medicale la spate cînd scapi?
- Am o inflamaţie pe muşchi din cauza efortului şi a terenurilor moi. Urmez un tratament şi în funcţie de rezultatul lui voi afla dacă voi putea evolua cu Gaz Metan. Marţi fac un control medical şi voi şti mai multe.
"Cred că avem şanse mari la titlu anul acesta. Important e să ne menţinem în fruntea clasamentului pînă la finalul turului"
OVIDIU HEREA, mijlocaş Rapid
"Normal că mă gîndesc şi la echipa naţională. Dacă o să joc în continuare bine la Rapid, vor veni şi convocările, nu-mi fac probleme"
OVIDIU HEREA, mijlocaş Rapid
FLASH
Ar bate palma în Ajunul Crăciunului
Omul de afaceri german Lutz Stache a avut ieri o nouă rundă de discuţii cu George Copos. "Tratativele au înaintat. Negocierile durează mult pentru că ne dorim ca lucrurile să fie făcute bine. Nu vreau să dau mai multe detalii pentru că aşa am convenit cu domnul Copos", a zis Stache la GSP TV. Reprezentantul său în România, Mihai Voiculescu, a explicat: "Sistemul juridic din România îngreunează finalizarea tranzacţiei. Sperăm ca pînă pe 24 decembrie să semnăm un "pre-closing", ultimul pas înainte de vînzarea acţiunilor. Odată semnat acest act, domnul Stache se va putea implica financiar".
"Rapid poate lua titlu"
Nigerianul Olubayo Adefemi are încredere că giuleştenii pot triumfa la finalul sezonului: "Nu regret că am jucat la Rapid, dar nici că am plecat de acolo. Mă bucur că am fost la una dintre cele mai mari echipe din România. Ştiu că sînt probleme la club, dar nu e treaba mea să spun cine e vinovat. Am văzut că echipa e pe locul 4 şi cred că foştii mei colegi pot lua titlul. Le ţin pumnii!". Adefemi joacă acum la Boulogne. (Andrei Crăiţoiu)
Plătiţi pentru egalul cu Dinamo
George Copos i-a recompensat pe alb-vişinii pentru punctul obţinut în Ştefan cel Mare (1-1), deşi iniţial anunţase că elevii lui Manea vor juca pe gratis în Ştefan cel Mare. "A doua zi după meci a venit la noi şi ne-a dat banii. Domnul Copos e parolist şi nu mă miră că s-a ţinut de cuvînt. Ne spusese de primă chiar înaintea partidei", a zis Lucian Răduţă la GSP TV.

A revenit Cesinha
Presat de conducerea Rapidului, Carlos Cesinha s-a întors la Bucureşti pentru a fi consultat de medicii români. "Cesi a fost în Portugalia pentru a se reface, dar acum e în România şi s-a pus la dispoziţia clubului", a spus Gaspar Freire, agentul fotbalistului. Consultul efectuat la Porto a arătat că brazilianul suferă de o infecţie la muşchii adductori şi nu de o pubalgie aşa cum fusese diagnosticat la Bucureşti. Preşedintele CA Rapid Ion Taban a anunţat zilele trecute: "Trebuie să se întoarcă, altfel vom lua măsuri împotriva sa".
Ultimele noutăţi
- Impresarul Florin Manea spune că Rapidul are şanse mici să-l împrumute pe Ilie Iordache (24 de ani) de la AEK Atena: "E greu să vină pentru că are salariul mare şi grecii nu vor să-l dea". Mijlocaşul stînga cîştigă în Grecia 640.000 de euro pe trei ani de contract.
- Alexandru Ioniţă (20 de ani) s-a accidentat la glezna dreaptă în partida pe care naţionala de tineret a României a cîştigat-o cu Letonia (4-1). Medicii Rapidului fac tot posibilul pentru a-l recupera pînă la partida cu Gaz Metan Mediaş, de vineri.