Articol de Dan Udrea - Publicat joi, 10 decembrie 2009 00:00
Fotbaliştii acuză că au de primit în total restanţe de o jumătate de milion de euro, patronul invocînd în ultima jumătate de an diverse motive prin care i-a sărit de la plată
Vestiarul Stelei fierbe. Chiar dacă echipa a ajuns pe primul loc, jucătorii sînt revoltaţi de faptul că nu li s-au achitat banii aferenţi primelor din Europa League, dar şi celor din campionat. În total, suma datorată de club către fotbalişti e undeva în jur de 500.000 de euro, iar aceştia acuză că au fost păcăliţi, prin diverse metode, de Gigi Becali pe tot parcursul anului 2009!
Metoda obiectivului
La începutul lui 2009, Steaua avea ca obiectiv clasarea pe unul dintre primele două locuri, însă eşecurile pe bandă rulantă din partea a doua a sezonului au fost pe punctul să arunce Steaua în afara Europei. Pe finalul sezonului, obiectivul s-a transformat în obţinerea unui loc de Europa League. Roş-albaştrii au prins in extremis locul 6, însă nu au încasat nici un ban. "Primele erau dacă ajungeam în Champions League" a fost explicaţia lui Gigi.
Metoda "faza grupelor"
În vară, după fiecare calificare succesivă în tururile preliminare din Europa League, Becali nu le-a acordat jucătorilor nici o primă. "Bonusul financiar e valabil doar dacă vor ajunge în grupe. Eu nu dau bani că au eliminat nişte anonimi din Scoţia", susţinea Becali. Steaua a ajuns în grupe, Bergodi a alcătuit tabelul cu recompense, Argăseală l-a semnat, media fiind între 10.000 şi 15.000 de euro de jucător. Banii n-au ajuns însă nici acum la jucători, Becali dîndu-le două motive:
1. Cînd UEFA plăteşte, plătim şi noi. Cum Steaua trebuia să le achite jucătorilor banii în septembrie, Becali i-a amînat: "UEFA ne va introduce cei 900.000 de euro pentru calificarea în grupe abia pe 18 octombrie. După ce primim banii, vă vom da primele".
2. Prima de UEFA, condiţionată de titlu. Chiar dacă au trecut două luni de cînd Steaua a încasat banii de la forul de la Nyon, conturile jucătorilor tot n-au fost alimentate. Becali a găsit o nouă explicaţie: "Primele alea pentru Europa League să le aştepte mult şi bine, le voi da doar dacă vor lua titlul".
Metoda "locurilor 1-2"
Steliştii sînt nemulţumiţi şi de faptul că nu li se mai acordă prime pentru victoriile din Liga I. Becali le-a făcut o promisiune în urmă cu două luni. "Vor prime? OK, dar eu nu dau bani cînd echipa e pe locurile 7-8. Eu dau bani cînd sîntem pe locurile 1-2", a spus Becali. Venirea lui Stoichiţă a readus echipa în top, Steaua fiind acum pe primul loc, la egalitate cu alte 3 formaţii, însă primele tot n-au fost achitate. "Pînă la vară nu vor vedea nici o primă. Să ia campionatul şi o să le dau atunci", a tras concluzia Becali.
PRECEDENTE
Prima de Ligă a creat scandal
Nu e pentru prima dată cînd Gigi Becali le promite ceva jucătorilor şi aceştia sînt nemulţumiţi de finalitatea promisiunii. În septembrie 2008, după ce echipa se calificase în grupele Champions League, Becali nu a respectat sumele care trebuiau oferite jucătorilor şi a ieşit un imens scandal. Neaga a fost atunci liderul revoltaţilor, el atacîndu-l pe Gigi Becali în faţa tuturor colegilor.
Banii de la UEFA, două luni de salarii
Cei 900.000 de euro încasaţi de la UEFA pentru accesul în Europa League au ajutat clubul să le achite jucătorilor salariile pe lunile septembrie şi octombrie. Astăzi, conducerea ar trebui să le vireze fotbaliştilor salariile pe noiembrie, efortul financiar total fiind de aproximativ 350.000-400.000 de euro.
Datorie şi la FC Argeş
Gigi Becali are de dat bani nu numai propriilor jucători, ci şi unui alt club. E vorba de FC Argeş, echipă căreia patronul Stelei mai are să-i achite 600.000 de euro din transferul lui Tănase. "Vom plăti acei bani. Din ce ştiu eu, încă n-a venit termenul de plată", a declarat ieri Becali la GSP TV.
900.000 de euro aşteaptă Steaua să încaseze la jumătatea lunii ianuarie, suma reprezentînd cea de-a doua tranşă din drepturile TV pe acest sezon

Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”