Articol de Eduard Apostol - Publicat miercuri, 09 decembrie 2009 00:00
Comandantul ar fi dispus să revină ca investitor, însă numai dacă l-ar impune pe Sorinaccio pe banca tehnică
Dinamo aproape că şi-a luat gîndul de la Ioan Andone, care nu agreează sub nici o formă varianta salarială propusă de conducere: 10.000 de euro pe lună, plus bonusuri de performanţă. Cu evidente probleme economice, "cîinii" caută posibili investitori. Unul dintre aceştia, Gigi Neţoiu, bun prieten cu Vasile Turcu şi cu Cristi Borcea, a discutat deja cu aceştia despre posibila revenire în rîndul acţionarilor.
Roş-albii ar fi dorit ca banii pe care i-ar fi adus Neţoiu la club să se ducă în conturile lui Andone pentru ca "Fălcosul" să semneze un contract pe 6 luni, cu posibilitate de prelungire din vară, în funcţie de rezultate. Comandantul nu respinge din start varianta Ando, însă face lobby mai degrabă pentru Sorin Cîrţu, bunul său prieten rămas fără angajament după rezilierea contractului cu Pandurii.
"S-au vehiculat foarte multe variante în ultimele zile. Într-adevăr s-a vorbit şi despre Cîrţu, dar şansele ca el să ajungă acolo depind de Nicolae Badea, care s-a opus venirii sale şi în trecut. E binecunoscută adversitatea dintre Neţoiu şi Badea", a explicat un apropiat al clubului din Ştefan cel Mare.
Acum doi ani era ca şi instalat
Cîrţu a mai fost curtat insistent de Dinamo în februarie 2008, cînd roş-albii efectuau un stagiu de pregătire în Antalya. Atunci, Sorinaccio a fost propus tot de Neţoiu, iar Borcea şi Turcu îşi dăduseră acordul, însă preşedintele Nicolae Badea s-a opus vehement. "Eram ca şi instalat, însă Badea nu m-a vrut sub nici o formă!", s-a plîns Cîrţu la acea vreme.

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor