Articol de GSP - Publicat marti, 16 noiembrie 2010 00:00
Jean Pădureanu, preşedintele Gloriei Bistriţa, va face o analiză a partidei pierdute, 0-3 în faţa formaţiei CFR Cluj. Oficialul bistriţenilor evită să pronunţe cuvîntul "blat", declarînd că "nu are probe. Deocamdată".
"Am vrut să trag un semnal de alarmă în ceea ce-l priveşte pe Szukala. În condiţiile astea o să îmbătrînească pe tuşă, jocul lui a fost foarte slab.
Nu am probe, nu pot să spun ceva. Una e să simţi, alta e să ai probe. Nu mă pot pronunţa deocamdată. Azi plec din Bistriţa, voi revedea jocul la TV cu Manea şi staff-ul său şi voi vedea apoi. Nu vreau să comentez ce spun alţii.
E prea devreme şi e prea mare supărarea să mă pronunţ acum dacă l-am putea ceda pe Szukala în iarnă sau în vară. Pe Albuţ nu-l pot pune sub semnul suspiciunii, pînă la momentul ăla a avut o comportare foarte bună. Eu nu am nimic cu CFR, nemulţumirea mea e vizavi de echipa Gloria, care a jucat aşa cum a jucat. Am avut element de comparaţie drept meciul cu Steaua. Mă simt trădat de jucători.
M-a nemulţumit felul în care au abordat jocul, păreau dezinteresaţi la un moment dat. Alte meciuri cu echipe la fel de puternice ca CFR le-am abordat altfel. Cred că numai de luni încolo pot analiza meciul ăsta, pentru că trebuie să merg la Bucureşti, unde am o şedinţă", a spus Pădureanu la televiziunea sportro.