Articol de Liviu Manolache - Publicat duminica, 30 septembrie 2012 00:00 / Actualizat sambata, 29 septembrie 2012 22:19
Puriul a bătut gruparea din Ghencea doar atunci cînd a fost pe banca lui Dinamo. În rest, în 11 confruntări cu roş-albaştrii n-are nici un succes, mai mult de jumătate din meciuri fiind înfrîngeri
Steaua e coşmarul lui Rednic. E singura echipă pe care actualul tehnician al celor de la Petrolul n-a reuşit să o bată din postura de antrenor al unei formaţii, alta decît Dinamo. Rednic s-a aflat într-o astfel de situaţie de nu mai puţin de 11 ori şi niciodată n-a ieşit învingător.
Contraperformanţa e cu atît mai mare cu cît Rednic s-a aflat, cu excepţia perioadei FCM Bacău, pe banca unor echipe de top în Liga 1, adică la Rapid, U Craiova şi FC Vaslui. A reuşit doar 5 egaluri, restul doar înfrîngeri, dintre care două la scor mare: 0-5 pe Ghencea, cînd a mers ca "principal" al Universităţii Craiova, şi 0-4, acasă, cînd era antrenor la FC Vaslui.
Chiar dacă Rednic n-a reuşit să o bată pînă acum pe Steaua atunci cînd s-a aflat în altă parte decît la Dinamo, el se poate mîndri cu faptul că nici n-a mai pierdut în faţa grupării din Ghencea de multă vreme.
Explic. foto
Mircea Rednic (50 de ani) a cucerit nu mai puţin de 6 trofee în România, cu două echipe: Dinamo şi Rapid
5 ani şi jumătate au trecut de la ultimul succes al lui Rednic împotriva Stelei ca antrenor, 4-2 pe Ghencea, pe cînd o pregătea pe Dinamo, meci disputat în aprilie 2007
12 ani au trecut de cînd Rednic a debutat în meseria de antrenor, în vara lui 2000 preluînd banca tehnică a celor de la Rapid
Rednic împotriva Stelei cu altă echipă decît Dinamo
Anul Meciul
2000 Steaua - Rapid 0-0
2001 Rapid - Steaua 1-1
2001 FCM Bacău - Steaua 0-1
2002 Steaua - Rapid 2-1
2003 Rapid - Steaua 1-2
2003 Rapid - Steaua 1-1
2004 U Craiova - Steaua 1-1
2004 Steaua - U Craiova 5-0
2005 Steaua - FC Vaslui 2-2
2006 FC Vaslui - Steaua 0-4
2008 Rapid - Steaua 0-3*
* meci decis la "masa verde"
Palmares: zero victorii, 5 egaluri, 6 înfrîngeri, golaveraj 7-22
Rednic împotriva Stelei ca antrenor la Dinamo
Anul Meciul
2006 Dinamo - Steaua 1-0
2007 Steaua - Dinamo 2-4
2008 Dinamo - Steaua 1-1
2009 Steaua - Dinamo 1-1
Palmares: 2 victorii, 2 egaluri, nici o înfrîngere, golaveraj 7-4
ŞTIRI
Gigi: "Nu-l forţaţi pe Szukala!"
Patronul Stelei spune că deşi investigaţiile medicale n-au descoperit nimic grav în cazul lui Szukala, el i-a transmis lui Reghecampf să nu-l folosească diseară. "Am înţeles de la Reghe că jucătorul insistă să joace, însă chiar n-are nici un rost să riscăm. Poate se accidentează mai grav şi pe noi ne aşteaptă încă foarte multe jocuri importante. Ce, stăm într-un fundaş la un meci cu Petrolul?", a declarat Becali la GSP TV. Szukala s-a antrenat normal ieri.
MM, atac la Walter
Managerul general al Stelei a aruncat săgeţi la adresa patronului Petrolului. "Pentru mine e un foarte mare semn de întrebare de ce Florian Walter a votat în Comitetul Executiv în favoarea aducerii arbitrilor străini, dar el, în calitate de patron al Petrolului, n-a solicitat nici o brigadă din străinătate la jocurile echipei lui? E ilogic", a declarat Mihai Stoica.
15.000 de bilete vîndute cu Copenhaga
Pentru meciul cu vicecampioana Danemarcei, de joi seară, ora 22:05, din etapa a 2-a a Europa League, s-au vîndut online aproape 15.000 de bilete. Inclusiv astăzi, fanii vor putea să-şi mai comande pe internet tichete la adresa www.biletesteaua.ro, după care, începînd de mîine dimineaţă, se vor pune în vînzare la casele de bilete. Luni se vor găsi doar la stadionul Steaua, apoi marţi şi miercuri se vor vinde şi în Ghencea, şi la Arena Naţională, iar joi doar la stadionul care va găzdui meciul. La peluze, preţul biletelor e între 15 şi 30 de lei, la tribuna a II-a între 30 şi 100 lei, iar la tribuna I între 30 şi 50 lei.