FOTBAL  »  Superliga  »  U CLUJ-CFR CLUJ, VINERI 16:30, DIGISPORT

Pană: "Meciul cu CFR e cel mai important pentru suporteri şi pentru mine, ca antrenor. Sîntem favoriţi!"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 22 septembrie 2010 00:00

Antrenorul echipei Universitatea Cluj, Marian Pană, a declarat că partida în compania formaţiei CFR Cluj este cel mai important meci pentru el şi pentru suporterii grupării pe care o pregăteşte.

"Pentru noi, orice meci e important, dar ţinând cont de tradiţie, orgolii, putem spune că cel cu CFR e cel mai important pentru suporteri şi pentru mine ca antrenor. Foarte bine că Iuliu Mureşan a spus că, din punct de vedere al clasamentului, noi suntem favoriţi, dar clasamentul nu prea contează în astfel de întâlniri. Sper ca noi să fim mai determinaţi în partida de vineri", a spus Pană, conform Mediafax.

Tehnicianul echipei clujene consideră că CFR, chiar dacă trece printr-o perioadă mai puţin bună, rămâne o echipă redutabilă. "Nu există un jucător anume care să se facă remarcat, CFR Cluj e o echipă foarte puternică în ansamblul ei. E clar că nu trec prin cea mai bună perioadă, dar într-un derby există orgolii, ambiţii, care pot schimba datele problemei. Cei de la CFR oricând pot avea o evoluţie foarte bună, pentru că au calitate", a mai spus el.

Pană a menţionat că jucătorii săi nu trebuie motivaţi financiar pentru meciul cu CFR. "Nu cred că în astfel de meciuri se mai poate vorbi de motivaţii financiare. Dacă jucăm bine, banii vor veni. Trebuie ca noi să speculăm orice oportunitate de a înscrie. Echipa mea e făcută în minte, pot apărea o modificare sau două, poate o surpriză. Sper să fiu inspirat şi la ora meciului să trimit în teren cea mai în formă echipă", a concluzionat Pană.

Universitatea Cluj va întâlni, vineri, de la ora 16.30, formaţia CFR Cluj, în etapa a IX-a a Ligii I.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

A descoperit medaliata României, dar e IGNORAT de Guvern: „NU sunt pe lista de prime, ministerul nu răspunde la cereri!” + Arată greutățile ascunse ale disciplinei: „E o discriminare pentru fete”

George Țucudean revine în forță în fotbalul românesc! La ce echipă va investi fostul atacant

Comentarii (7)
mihnea80  •  24 Septembrie 2010, 13:27

daca U castiga, cfr ajunge la retrogradare :)))) HAIDE U! Nu concep decat victoria!

groteval  •  22 Septembrie 2010, 23:25

Fulgulet,degeaba te agiti cu Penaju ala tuciuriu,trece Cartu cu Sageta Albastra prin voi,de va zboara fulgii,bei,pardon-penele,bei categoria pana. FORZZA CFR !!!

decebal1980  •  22 Septembrie 2010, 22:33

HAIDE U!!!! BATETI VINERI CU 2-0!!!!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează
Close