Articol de GSP - Publicat luni, 10 martie 2008 00:00
Daniel Pancu e convins că Rapid a ieşit din cursa pentru titlu în urma înfrîngerii cu Poli Timişoara
- Daniel, mai speră Rapid la titlu după această înfrîngere?
- Este clar, am pierdut orice şansă la primul loc! Însă ne luptăm în continuare măcar la locul doi cu Steaua. Sînt conştient că va fi un retur infernal, nu va fi uşor, dar să nu uităm că şansele sînt mari în continuare la un loc de Champions League.
- De ce crezi că nu aţi reuşit să marcaţi?
- Eu sînt de părere că doar în prima repriză am jucat mai slab, însă în a doua parte echipa noastră a făcut cel mai bun joc de pînă acum. Din păcate, am avut foarte mult ghinion, dacă nu primeam acel gol care să ne demoralizeze probabil că învingeam.
- Crezi că Rednic va demisiona?
- Sper că nu va demisiona, vreau să rămînă în continuare alături de noi la greu. Eu am avut mereu o relaţie foarte bună cu nea' Mircea şi am văzut că la fel şi restul colegilor mei. Vă asigur că nu este vorba despre un complot împotriva sa, doar atît am reuşit în acest meci şi nimic mai mult.
- Se luptă doar Rapid şi Steaua pentru locul doi?
- Noi împreună cu Steaua sîntem favoritele, însă aţi văzut că sînt multe pretendente, chiar şi Poli Timişoara. Îmi este teamă de arbitrajul din retur, sper să existe doar lupte pe teren şi nimic mai mult.