FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Pancu trage semnalul de alarmă în Giuleşti: "Nu putem rata iar Europa"

Articol de - Publicat joi, 13 ianuarie 2011 00:00

Daniel Pancu (33 de ani) s-a înţeles cu Dinu Gheorghe, iar azi se va prezenta la Pro Rapid. Idolul tribunei rapidiste spune că alb-vişiniii pot lupta pentru titlu

- Pancone, gata? Eşti jucătorul Rapidului?
- Nu s-a mai întîmplat nimic nou, în sensul că n-am semnat contractul. De fapt, nu am cum să fac asta pînă marţi. Atunci voi fi declarat în mod oficial liber de LPF. Totuşi, nu sînt probleme, e doar o formalitate. Eu mi-am încheiat conturile cu Vaslui, am hîrtie de acolo că am încetat raporturile contractuale. Nu există datorii din nici o parte, în două minute se va rezolva totul.

- Ai renunţat la bani pentru a te întoarce la Rapid?
- Păi, eu în ultima lună, anul trecut, nu m-am prezentat la antrenamente. Doar nu puteam să fiu nebun să cer bani pentru perioada aia!

- Giuleştenii au început deja pregătirea, nu-ţi va fi greu să recuperezi?
- Nu, pentru că eu m-am antrenat de unul singur. În plus, acum aştept să fiu sunat şi să mi se dea programul de pregătire. Vreau să mă alătur băieţilor cît mai curînd. Probabil că de joi voi fi la Pro Rapid.

- A fost greu la negocieri?
- Relaţia mea cu suporterii, cu toată suflarea vişinie, e pe viaţă şi e mai importantă decît toţi banii din lume.

- Unde o vezi pe Rapid la finalul sezonului?
- În ultimele două sezoane s-a ratat Europa de fiecare dată. Refuz să cred că anul acesta se va întîmpla la fel. Ba mai mult, cred că în Giuleşti e o echipă capabilă să se lupte pentru titlu. Pronosticul meu? Podiumul!


"Sînt mai motivat ca niciodată! Vreau să las o ultimă impresie care să fie cel puţin la fel de bună ca prima. Voi da o mie la sută pe teren!"
Daniel Pancu, mijlocaş

6.000 de euro pe lună va cîştiga Pancu în Giuleşti în următorul an şi jumătate, la fel cum era plătit şi la Vaslui

Îl vrea şi Sabău
Aseară, antrenorul lui FCM Tîrgu Mureş, Ovidiu Sabău, a încercat să li-l sufle giuleştenilor pe Daniel Pancu. Acesta l-a sunat pe mijlocaş şi l-a întrebat dacă e interesat să vină la Tîrgu Mureş. Pancone l-a refuzat spunîndu-i că deja a discutat cu Rapid şi că-şi doreşte să-şi încheie cariera în Giuleşti.


Adio, Poiană!
Cantonamentul giuleştenilor din Poiana Braşov a fost anulat. Alb-vişiniii urmau să plece duminică într-un stagiu de pregătire de 6 zile la hotelul lui Copos din Poiană, însă conducerea a decis ieri ca echipa să rămînă în Bucureşti pînă pe 24 ianuarie, cînd e programată plecarea în Spania. Varianta oficială: "Era trambalare mare. Dimineaţa ne pregăteam prin pădure, după-amiaza trebuia să coborîm în Braşov". Surse autorizate susţin însă că patronul giuleştean are hotelul ocupat cu ruşi şi moldoveni, veniţi să serbeze Revelionul pe stil vechi.

Au mai rămas doi absenţi
Rapidiştii vor efectua în această dimineaţă vizita medicală la INMS. Chiar dacă şefii au anunţat că tot lotul va fi prezent, de la controlul medical vor absenta doi dintre străinii revoltaţi că nu şi-au primit salariile: Marcos Antonio şi Rui Duarte, care n-au ajuns nici acum la Bucureşti. Primul e aşteptat în cursul zilei de azi, iar de al doilea nu se ştie nimic. Ambii jucători vor efectua vizita medicală la începutul săptămînii viitoare.

Inbox

- Pentru că nu s-a reuşit aducerea nici unui atacant, Şumudică l-a chemat la prima echipă pe Andrei Ciolacu (19 ani) de la "satelit". Acesta se va pregăti cu Lazăr şi compania, iar la finalul stagiului din Spania, Şumi va decide dacă-l va păstra în lot.
- Copos îi ameninţă pe Lazăr şi pe Bozovici: "Dacă nu vor semna prelungirea, nu vor pleca în cantonament cu echipa!". Contractele celor doi expiră în vară, iar conducerea le-a propus noi angajamente.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
FCSB se va antrena într-o bază-SF de 50 de milioane de euro » NASA pentru sportivi, facilități de Champions League! Imagini din interior
Superliga
FCSB se va antrena într-o bază-SF de 50 de milioane de euro » NASA pentru sportivi, facilități de Champions League! Imagini din interior
Sportiva română a ajuns în Zanzibar și a trăit un coșmar: „Apă deloc, fără ușă la baie, furnici peste tot. Mi-a «dispărut» și costumul de baie!”
Diverse
Sportiva română a ajuns în Zanzibar și a trăit un coșmar: „Apă deloc, fără ușă la baie, furnici peste tot. Mi-a «dispărut» și costumul de baie!”
Ce a pățit Stelea când a dormit în aceeași cameră cu Rică Răducanu: „Să vă spun ce făcea noaptea”
Nationala
Ce a pățit Stelea când a dormit în aceeași cameră cu Rică Răducanu: „Să vă spun ce făcea noaptea”

Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro

După aproape 4 decenii, Ștefan Iovan vorbește despre momentul ignorat în România: "Îmi pare rău! Știu că așa a fost, dar nu am văzut încă un document oficial”


Comentarii (9)
ticutroya
ticutroya  •  13 Ianuarie 2011, 14:30

Bai ,,bunicule'' , tu mai ai frati pe-acasa ??? iti seamana cumva ??? Aoleeeuu!!

kosmo1986
kosmo1986  •  13 Ianuarie 2011, 12:37

sunt curios pe ce post va juca Pancu.. adica LAZAR,SPADACIO-FRUNZA,HEREA,C COSTA(ROMAN)-SBURLEA, in modulul 4-2-3-1 cred ca ar fi formula ideala..Pancu nu cred ca in mod normal are loc in echipa! Mie mi-ar place un 4-3-3, cu PANCU-SBURLEA-HEREA in fata..un amestec de experienta, tinerete si bulan(la herea)..:)))

crystyanbet
crystyanbet  •  13 Ianuarie 2011, 12:04

Respect Pancone!Forzza RAPID

Vezi toate comentariile (9)
Comentează