FOTBAL  »  Superliga  »  SE FACE?

Pandurii negociază cu U Craiova pentru Cardoso, dar gorjenii vor toţi banii odată

Articol de GSP - Publicat sambata, 12 iunie 2010 00:00

Conducerea clubului Pandurii a anunţat că negociază cu Universitatea Craiova pentru un transfer sau un împrumut al fundaşului brazilian Alexandre Cardoso la formaţia olteană, în schimbul sumei de un milion de euro, informaţie publicată azi în exclusivitate de gsp.ro, însă gorjenii vor ca banii să fie plătiţi într-o tranşă, şi nu eşalonat.

"Am discutat să-l transferăm la Craiova pe Cardoso, dar dacă plătesc un milion de euro acum, nu eşalonat cum vor ei. Mai există în discuţii şi varianta de a-l da împrumut celor de la Craiova, ca apoi să revină la Pandurii, dar încă mai discutăm", a precizat Dan Burlan, reprezentantul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) în Consiliul de Administraţie al clubului Pandurii Târgu Jiu, conform Mediafax.

"O să-l dăm clubului care are oferta cea mai bună, dacă vor exista şi oferte de la alte echipe. Dar preferăm Craiova pentru că e mai aproape de noi, sunt tot olteni şi am prefera să-l trimitem acolo ca să-l mai putem urmări şi noi", a mai spus Burlan

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala

Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României după victoria la „masa verde”. Anunțul incredibil: „Federația a făcut apel”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”

Comentarii (3)
x3n0cyd
x3n0cyd  •  13 Iunie 2010, 08:42

Mah astia nu gandesc ? ce stie sa faca cardoso asta pt un mil de euro ? thoamne ce oameni ...deasta sa dus craiova de tot ..o sa ajungem in C in ritmu asta

thespamer
thespamer  •  12 Iunie 2010, 18:01

sa vina

immjg
immjg  •  12 Iunie 2010, 15:47

Blah Blah Blah !!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează