Articol de GSP - Publicat luni, 05 mai 2008 00:00
Timişorenii n-au încurcat Ceahlăul sub Pietricica spre satisfacţia lui Iancu, care a anunţat curăţenia de “steluţe” din Liga 1.
Sezonul de vînătoare de “steluţe” anunţat de Marian Iancu s-a deschis la Piatra Neamţ. Dusan Uhrin jr. n-a lăsat loc de speculaţii şi a aruncat o formulă de titulari, cu doar trei plombe. Arman Karamian, Martinez şi Tibi Bălan au păşit în formula de start în locul lui Artiom, Abiodun şi Aliuţă, titularizarea lui Srhoj părînd normală, în condiţiile în care toţi ceilalţi închizători erau indisponibili.
Prima repriză a aparţinut gazdelor, iar ocaziile au curs la poarta lui Pantilimon cu repeziciune Cristocea a încercat primul reflexele goalkeeperului timişorean, cu o lovitură liberă de pe partea stîngă (8). Zece minute mai tîrziu, ex-stelistul s-a trezit cu mingea la picior, nestingherit, la 4 metri de poartă, după o centrare a lui Bădescu. Şut sec şi 1-0 pentru moldoveni (18). Iancu a zîmbit mulţumit, Liga 1 părea mai “curată”.
Nemţenii au vrut să-i mai adauge puţin înălbitor, aşa că nu au contenit asaltul. Doicaru a şutat din 10 metri în portar (22), secondat de Omoduemuke, cu un şut sub bară, scos cu greu de Pantilimon. Rusmir a apăsat şi butonul de clătire cînd, cu un lob peste portarul bănăţenilor, a majorat diferenţa, pentru un 2-0 liniştitor (59). Timişorenii erau să încurce socotelile, lobul lui Martinez găsind plasa porţii lui Mulţescu (75).