Articol de Theodor Jumătate - Publicat marti, 24 iunie 2008 00:00
Steaua a încasat din participarea în grupele Ligii din sezonul trecut 7,8 milioane de euro, doar 5 echipe primind mai puţini bani.
Pe lîngă banii de la UEFA, Steaua a mai încasat 1,5 milioane de euro din bilete, rezultînd un total de 9,3 milioane de euro
UEFA a făcut ieri publice sumele pe care cele 32 de echipe care au participat în sezonul trecut în grupele Champions League le-au încasat. În contul Stelei au ajuns 7.840.000 de euro, gruparea din Ghencea situîndu-se pe locul 27 la acest capitol, ultima fiind Dinamo Kiev, cu doar 5,9 milioane.
Chiar dacă a terminat pe ultimul loc în grupă, acumulînd un singur punct, Steaua a pus mîna pe mai mulţi bani decît Slavia Praga, formaţie care s-a clasat pe poziţia
a 3-a în seria Stelei şi a făcut 5 puncte Cehilor le-au intrat în cont cu 442.000 de euro mai puţin decît roş-albaştrilor, diferenţa rezultînd din cota de piaţă, acel “market pool” al fiecărei echipe, adică interesul stîrnit în rîndul telespectatorilor de meciurile în care a evoluat.