Articol de Cătălin Popescu, Remus Răureanu - Publicat vineri, 20 iunie 2008 00:00
Rapidiştii care vor salarii mai mari trebuie să-l convingă pe antrenor că le merită.
Urmează săptămîni de teste pentru Maftei şi colegii lui. Premiul pentru care luptă fiecare jucător: o mărire de salariu! Acţionarii i-au dat putere deplină lui Jose Peseiro în privinţa transferurilor, dar şi la stabilirea salariilor. Portughezul a primit deja o listă cu salariile actuale ale fotbaliştilor şi, în funcţie de prestaţiile lor în perioada de pregătire, hotărăşte care merită bani mai mulţi.
Şefii au ales această cale pentru a-i întări puterea tehnicianului, dar şi forţaţi de solicitările venite din partea jucătorilor. Coman, Marius Constantin, Bozovici sau Boya sînt doar cîţiva dintre oamenii de bază care au cerut să li se mărească salariile. Ultimii doi, deşi mai au cîte doi ani de contract, chiar au ameninţat că vor să părăsească echipa în caz contrar.
Singura restricţie pentru Peseiro e constituită de buget. “Da, aşa este, noul antrenor are putere deplină din punct de vedere tehnic. El propune transferuri, renegocierea contractelor fotbaliştilor, iar noi dăm OK-ul, în funcţie de buget, care trebuie respectat. După ce vom primi raportul lui Peseiro, cu jucătorii despre care el crede că merită bani mai mulţi, analizăm dacă sumele depăşesc sau nu posibilităţile clubului”, a explicat vicepreşedintele Alexandru Bunea.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor