Articol de GSP - Publicat luni, 25 iulie 2011 00:00 / Actualizat luni, 25 iulie 2011 23:39
Campioana Oţelul Galaţi a debutat cu stîngul în noul sezon, într-un meci contra nou promovatei Petrolul Ploieşti, ce s-a disputat la Buzău. Scorul final a fost 2-1 pentru gazde, care au obţinut toate cele trei puncte graţie dublei de senzaţie reuşite de Daniel Opriţa. Oţelul a jucat însă foarte mult timp în 9 oameni!
Bratislav Punosevac a deschis scorul rapid, după o gravă eroare a lui Zimmermann, iar lucrurile păreau că se află în controlul elevilor lui Dorinel Munteanu.
Ce avea să urmeze însă nu bănuia nici cel mai optimist fan al Petrolului! Marcatorul Punosevac a fost eliminat după nici o repriză de joc, după ce acesta a încasat 2 cartonaşe galbene, pentru două lovituri aplicate adversarului direct.
Rămaşi în 10, gălăţenii au fost aproape să fie egalaţi pînă la pauză, dar Grahovac s-a opus excelent torpilei lui Opriţa. În repriza secundă a început asaltul petroliştilor, care au primit o nouă mînă de ajutor din partea arbitrului. Antal a încasat şi el al doilea galben pentru un fault dur, iar Oţelul a rămas în 9 oameni cu mai bine de jumătate de oră de joc rămasă de disputat!
Dorinel a ordonat retragerea totală în apărare, iar gazdele nu s-au lăsat prea mult timp invitate să atace. Mai întîi, Opriţa a adus egalarea cu o lovitură de cap perfectă din centrul careului, pentru ca acelaşi atacant să devină erou la Buzău, cu o torpilă senzaţională expediată în vinclu, în ultimul minut regulamentar de joc!
Oţelul a forţat cu Grahovac în careul advers pe final, dar tabela a rămas neschimbată, 2-1 pentru Petrolul. Astfel, campioana începe noul sezon cu o înfrîngere greu de digerat, după un meci de mare luptă.
Citeşte AICI comentariul liveTEXT al partidei!
ECHIPE
Petrolul: Zimmermann - Străuţ, Sipovici, Djurovici, P.Stoica - Enescu, V.Negru - Fl.Dumitru, Opriţa, Stojmirovici - Komazac
Rezerve: Campar, M.Tudor, Bărbulescu, Cataramă, Buhuşi, Borza, Milea.
Oţelul: Grahovac - Rîpă, Sg.Costin, Perendija, Sălăgeanu - I.Neagu, I.Filip - Antal, Ibeh, L.Buş - Punosevac
Rezerve: Brăneţ, Ljubinkovici, Sîrghi, G. Paraschiv, Pena, Frunză, Viglianti
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern