Articol de Bogdan Cioara (Arad) - Publicat vineri, 17 martie 2023 22:29 / Actualizat vineri, 17 martie 2023 22:31
Petrolul a învins-o pe UTA, scor 1-0, și este lider provizoriu în play-out. Unicul gol a fost înscris de ivorianul Seniko Doua (21 de ani), în minutul 89.
Partida de astăzi, de la Ploiești, a arătat că în acest sezon lupta pentru supraviețuire este mai aprigă ca oricând. Diferența între Liga 2 și barajul pentru Conference League e foarte subțire.
Petrolul - UTA, duel încrâncenat pe „Ilie Oană”
UTA a venit pe "Ilie Oană" de pe loc retrogradabil și i-a luat tare pe „lupii galbeni”, care au început play-out-ul pe 2, cu doar patru puncte avans. Arădenii au ieșit pe teren cu „cuțitele între dinți”.
După primele 15 minute Batha și puștiul Pop aveau deja cartonașe galbene. „Centralul” Colțescu a încercat, pe cât posibil, să-i țină din scurt pe jucători. Au fost multe duelurile fără menajamente.
Petrolul a mizat doar pe câteva contre și pe rezolvările individuale ale lui Gicu Grozav. Ultrașii din peluză încing atmosfera la propriu și aruncă torțe pe gazon. Un scurt apel de la stația de amplificare și jocul continuă. Cu oamenii lui Balint tot mai aproape de poarta lui Vâlceanu. Anton și Ubbink au fost responsabili cu șuturile periculoase.
Budescu, inspirat în Petrolul - UTA
La reluare, UTA a fost la fel de activă, dar și Petrolul a încercat ceva mai mult. Prahovenii au ratat cea mai mare ocazie a meciului, prin Irobiso (69). Atacantul a șutat ca un rugbist dintr-o poziție excelentă. Arădenii au avut și ei șansa deschiderii scorului, prin Barbosa, care a "șlefuit" mingea venită perfect pe șut (73).
"Lupii" au forțat cu Budescu și au dat lovitura în minutul 89, printr-o "torpilă" a lui Doua, din afara careului de 16 metri. Finalul a fost dramatic, UTA a ratat egalarea, Barbosa singur cu Vâlceanu, în fața porții a tras în goalkeeper.
Petrolul, lider în play-out
Petrolul urcă pentru moment pe prima poziție în play-out, cu 21 de puncte. La finalul rundei mai poate fi depășită doar de FCU Craiova. UTA rămâne pe penultima poziție, cu 14 puncte.
Clasamentul din play-out
FINAL » Petrolul - UTA 1-0
- A marcat: Doua 90
- Click AICI pentru statistici
- VIDEO cu cele mai importante faze
- 3.103 spectatori au fost prezenți pe arena „Ilie Oană”
Petrolul - UTA, echipe de start
Petrolul: Vâlceanu - Papp, Meijers, Mathaus - Doua, Dumitriu, Purtic, Jair, Țicu - Irobiso, Grozav
Rezerve: Leitner - Borța, Pashov, R. Grigore, M. Bratu, Tucaliuc, Rădescu, R. Moldoveanu, Budescu
Antrenor: Florin Pârvu
UTA: Kucher - Abeid, Erico, Benga, Roger - R. Pop, Batha, Anton, Ubbink - Otele, Postolachi
Rezerve: D. Balauru - Stahl, Dobrescu, Chindriș, Hoxhallari, Cascini, Barbosa, Pașcalău, Milosevic
Antrenor: Laszlo Balint
Stadion: „Ilie Oană”, Ploiești
Arbitru: Sebastian Colțescu / Asistenți: Daniel Mitruți și Adrian Popescu
Arbitru VAR: Bogdan Dumitrache / Arbitru VAR: Valentin Avram