Articol de Eduard Apostol - Publicat joi, 30 martie 2017 00:00
Antun Palici, căpitanul roș-albilor, riscă să vadă din tribune meciul cu Steaua, din cauza unor probleme la coapsă. Croatul a prins cele mai multe meciuri din seria de 10 fără înfrângere cu rivalii.
"Câinii" calculează deja o posibilă pierdere pentru partida cu Steaua de duminică, al 5-lea Derby de România din actuala ediție. Antun Palici, 28 de ani, n-a jucat aseară la Turnu Severin din cauza unor probleme la coapsă, iar accidentarea riscă să-l țină în tribună și la meciul din weekend.
Croatul s-a lovit la partida cu CS U (0-0) din etapa precedentă de play-off, a forțat în pregătiri și în stagiul de la Brașov, din pauza competițională, iar situația medicală a căpitanului dinamovist s-a înrăutățit. Roș-albii au evitat să dea un verdict final vizavi de Palici.
Un gol și două assist-uri cu rivalii
Croatul ar putea fi o pierdere și ca superstiție pentru "câini". Antun a fost convins să semneze cu Dinamo și după ce a asistat din tribune la Derby-ul de România încheiat la egalitate, 0-0, primul din seria de 10 meciuri fără eșec a roș-albilor cu marii rivali.
A prins pe teren 8 confruntări cu Steaua, remarcându-se printr-un gol și două assist-uri. A ratat una singură în acest decurs, tot din cauza unei accidentări, 3-1 pe Național Arena pe 30 noiembrie 2016. Alături de Steliano Filip, Palici este fotbalistul cu cele mai multe derby-uri la activ din seria de 10!
2goluri și 8 pase decisive are Palici pentru roș-albi în acest sezon