Articol de Cristina Negrilă - Publicat duminica, 23 noiembrie 2008 00:00
Boya îşi atacă antrenorul şi anunţă că el şi Bozovici nu mai calcă în Giuleşti "pînă nu pleacă acest «Capello»"
Peseiro i-a exclus pentru a doua oară din lot pe Boya şi pe Bozovici. Şi acum tot pentru o escapadă, petrecută după meciul disputat de Rapid la Craiova (0-0), în urmă cu o săptămînă. Antrenorul a aflat că fotbaliştii au petrecut în oraş sîmbătă noaptea, imediat după ce echipa a revenit în Bucureşti.
- Pierre, cum aţi primit vestea că nu sînteţi în lot pentru meciul cu FC Vaslui?
- Vineri, la Pro Rapid, am văzut lista cu cei 18 reţinuţi pentru meci. Eu şi Bozovici nu figuram printre ei.
Boya îşi atacă antrenorul şi anunţă că el şi Bozovici nu mai calcă în Giuleşti "pînă nu pleacă acest «Capello»"
Peseiro i-a exclus pentru a doua oară din lot pe Boya şi pe Bozovici. Şi acum tot pentru o escapadă, petrecută după meciul disputat de Rapid la Craiova (0-0), în urmă cu o săptămînă. Antrenorul a aflat că fotbaliştii au petrecut în oraş sîmbătă noaptea, imediat după ce echipa a revenit în Bucureşti.
- Pierre, cum aţi primit vestea că nu sînteţi în lot pentru meciul cu FC Vaslui?
- Vineri, la Pro Rapid, am văzut lista cu cei 18 reţinuţi pentru meci. Eu şi Bozovici nu figuram printre ei.
- Peseiro nu v-a explicat decizia?
- Nu, el nu ne-a zis nimic. Ne-au sunat Manea şi Sichitiu, ne-au întrebat de ce nu facem parte din lot. Doar Zotta şi Peseiro ştiau decizia, nimeni altcineva din conducere n-avea habar. Ei doi sînt buni prieteni. Înţelegeţi ce vreţi prin această afirmaţie.
- Totuşi, tu cum îţi explici că vi se întîmplă numai vouă?
- Cineva de la Rapid ne "iubeşte" foarte tare, asta e explicaţia. Să vină Peseiro să-mi verifice frigiderul, că poate mai am sticle de whisky ascunse! De fiecare dată ni se spune "Iar aţi băut", dar niciodată nu au dovezi. Aşa a fost şi cînd voi, Gazeta, aţi scris înainte de meciul cu Dinamo că am fost în club şi ne-au scos din lot. Sîntem tineri, ieşim ca toţi oamenii, dar nu ne-a văzut nimeni pe sub mese! Jose Peseiro e un mare mincinos, :O asta e problema! Sînt şocat că există oameni ca el pe lume!
"Pînă nu pleacă acest Capello-Mourinho-Ferguson-Lippi, numit şi Peseiro, eu şi Bozo nu mai călcăm la Rapid! Aş rămîne în România, pentru o ofertă bună"
PIERRE BOYA, atacant Rapid
Se ia de excluşi
Indezirabilii Boya şi Bozovici au fost criticaţi aseară. "Cînd cineva vorbeşte în presă despre probleme interne, acel cineva nu mai face parte din familie. Eu aleg să pierd jucători decît să pierd echipa toată! Există reguli clare şi sînt foarte strict!", a declarat Peseiro.
"Nu voi mai juca la Rapid!"
Lucian Burdujan a fost printre cei mai fericiţi vasluieni: "N-am dat vreo palmă nimănui, pentru că nu am fost dat afară de la Rapid, ci eu mi-am dorit să plec. Nu mă voi întoarce vreodată în Giuleşti, deşi am rămas în relaţii bune cu cîţiva foşti colegi". Porumboiu a dezvăluit la GSP TV, cu aluzie la Aliuţă: "Pe Burdujan l-am iertat că s-a îmbătat pînă la ora 5 dimineaţă, însă turnătorii nu-mi plac!".:O
"E aiurea rău!"
Vasile Maftei nu-şi explică rezultatul: "E aiurea rău să primeşti gol în minutul 88! Ni s-a mai întîmplat şi la Timişoara, unde am pierdut pe final. Am jucat bine, dar toată lumea va reţine rezultatul şi faptul că am pierdut două puncte acasă".
Vasluiul a avut penalty!
Augustus Constantin le-a refuzat oaspeţilor un penalty clar, cu doar cîteva clipe înainte de fluierul de final! Reluările GSP TV au arătat că Ricardo Fernandes a respins cu mîna balonul trimis de Cînu spre poartă, dar "centralul" a lăsat jocul să continue. :O
"Trebuia să se fi grăbit"
Viorel Moldovan a dezvăluit că a avut şanse de a prelua Rapidul: "Dacă giuleştenii s-ar fi grăbit un pic, acum aş fi fost antrenorul lor". Porumboiu a replicat: "Vio mai are doi ani de contract, deci nu se pune problema să-l las altundeva. El i-a dat o lecţie de tactică lui Peseiro".
Copos l-a înjurat pe Peseiro!
Jose Peseiro a explicat de ce nu se gîndeşte să părăsească Rapidul: "Plec numai dacă şefii îmi cer asta! Eu încă mai cred în cîştigarea campionatului, deşi depindem şi de rezultate indirecte. Meritam să batem Vasluiul, dar eu sînt singurul responsabil că n-am reuşit!". Deciziile portughezului l-au scos din sărite pe Copos, care l-a apostrofat pe antrenor din înaltul "oficialei". "N-am prea vorbit cu Copos, pentru că era prea ocupat să-l înjure pe Peseiro!", a declarat Porumboiu la GSP TV