Articol de Dan Udrea - Publicat vineri, 06 august 2010 00:00
Piţurcă le-a spus jucătorilor că are nevoie de punctaj maxim şi în următoarele două runde pentru a putea aborda cele 4 meciuri de foc de la finalul lui august cu un moral excelent
Steaua a început bine sezonul, însă Piţurcă vrea totul şi în următoarele două etape: la Braşov, sîmbătă seara, şi cu Victori Brăneşti, în Ghencea, pe 14 august. Fostul selecţioner i-a explicat lui Gigi Becali, dar şi jucătorilor că "e vital să avem punctaj maxim după 4 etape, mai ales că apoi urmează o perioadă infernală, cu 4 meciuri extrem de importante".
La ce jocuri face trimitere Piţi? Începînd din 19 august şi pînă pe 29, Răduţ şi compania vor avea de disputat "dubla" crucială din play-off-ul Europa League, dar şi două derby-uri în Liga 1, la Vaslui şi cu Poli Timişoara. Imediat după partida cu gruparea de pe Bega, campionatul se va întrerupe pentru debutul "naţionalei" în preliminariile Campionatului European din 2012.
Piţurcă vrea să evite startul dezastruos de sezon din campionatul precedent, atunci cînd Bergodi era tehnicianul Stelei. În primele 4 etape, roş-albaştrii au luat doar 7 puncte dintr-un maximum de 12, adică un procentaj de sub 60 la sută, iar parcursul ulterior a fost influenţat de startul foarte slab, echipa terminînd campionatul abia pe poziţia a 4-a.
15 ani au trecut de cînd Steaua n-a mai început campionatul cu 4 victorii consecutive, în sezonul 1995-1996 trupa condusă de Ţiţi Dumitriu avînd 12 puncte după 4 jocuri, iar la finalul campionatului avea să cîştige titlul
30 de meciuri poate juca Steaua pînă la finalul anului: 19 în Liga 1, 8 în Europa League şi 3 în Cupa României
Istoria confirmă: cum pleci, aşa continui
Sezon Puncte în primele 4 etape Antrenor Loc la final
2009-2010 7 Bergodi 4
2008-2009 9 Lăcătuş 6
2007-2008 10 Hagi 2
2006-2007 10 Olăroiu 2
2005-2006 10 Olăroiu 1
Patru supermeciuri în 10 zile
Data Meciul
19 august Meci-tur play-off Europa League
22 august FC Vaslui - Steaua (Liga 1)
26 august Meci-retur play-off Europa League
29 august Steaua - Poli Timişoara (Liga 1)
"Steaua nu va defila aici"
Antrenorul lui FC Braşov, Daniel Isăilă, a prefaţat întîlnirea cu Steaua de mîine seară. "Ştim ce ne aşteaptă. Ştim că Piţurcă a creat o nouă echipă, o emulaţie fantastică, dar nouă nu ne e teamă şi obiectivul meu e să nu lăsăm Steaua să defileze la Braşov, aşa cum nu vom lăsa nici o altă echipă să facă aşa ceva", a declarat tehnicianul "stegarilor".
Sperietoarea Balaj
Partida FC Braşov - Steaua va fi condusă de o brigadă cu Cristi Balaj în frunte. Cu el la centru, roş-albaştrii au pierdut ultima dată acum un an şi jumătate, chiar la un meci sub Tîmpa. În martie 2009, "stegarii", care îl aveau pe bancă pe Răzvan Lucescu, au învins Steaua antrenată de Lăcătuş cu 1-0. De atunci, Balaj a mai arbitrat 3 jocuri ale Stelei: două victorii şi un egal.
Păunescu explică tăcerea lui Piţi
Preşedintele de onoare al Stelei, Viorel Păunescu, a încercat să argumenteze de ce fostul selecţioner nu face declaraţii. "Piţurcă nu doreşte să intre la televiziuni stînd la WC, fiind pe stradă sau în fotoliu, acasă. El va vorbi doar în conferinţe de presă, aşa cum se întîmplă la marile cluburi din Europa", a spus Păunescu. Piţurcă nu a oferit nici o declaraţie oficială pînă acum, deşi a preluat echipa în urmă cu două luni.
INBOX
- Steaua a reluat vînzarea abonamentelor pentru actualul sezon, casele de bilete de la stadion fiind deschise în fiecare zi, de luni pînă joi, între 12:00 şi 20:00. Pînă acum s-au vîndut 5.500 de abonamente.
- Dinu Gheorghe a trimis ieri săgeţi în direcţia Stelei: "Arbitrajele în primele etape? CFR ne-a tot obişnuit să fie ajutată, acum o văd şi pe Steaua pe listă, cei din Ghencea sînt mai noi în domeniu".
- Suporterii Stelei sînt aşteptaţi în număr mare la Braşov, mîine seară. La fel ca în prima etapă, peste 1.000 de fani vor asigura galeria roş-albaştrilor.

Viorel Moldovan vrea o regulă ce ar înfuria FCSB și Craiova: „De ce în altă parte se poate?!”
Nadia Comăneci s-a întors în sportul românesc » Cu ce club va colabora