Articol de Remus Răureanu - Publicat luni, 28 iunie 2010 00:00
Ca şi ex-selecţionerul, mai toţi membrii staff-ului sînt olteni, la fel şi vedeta Răduţ.
Lui Victor Piţurcă îi plac mult oltenii şi i-a căutat imediat ce a fost numit din nou la conducerea Stelei. Şi-a completat staff-ul cu asistenţi proveniţi din aceeaşi zonă geografică în care s-a născut şi el, a transferat trei jucători de la Pandurii Tîrgu Jiu, Păcurar, Stanca şi Martinovici, şi l-a adus şi pe Răduţ, care a venit de la Internaţional Curtea de Argeş, dar e născut la Slatina. Care sînt oltenii de încredere ai lui Victor Piţurcă?
1. Eugen Neagoe, antrenor secund - e rudă cu Piţi, pe care l-a şi avut antrenor la Craiova, la începutul anilor '90. Ultima oară a lucrat ca "principal" la Ştiinţa.
2. Gabriel Boldici, antrenor secund - a colaborat cu Piţi şi la echipa naţională, din postura de antrenor de portari. Acum nu a mai putut îndeplini acest rol, fiindcă a suferit o intervenţie chirurgicală la un picior. A fost numit secund, iar de goalkeeperi se ocupă Martin Tudor.
3. Ovidiu Costeşin, director executiv - era în club şi înainte să vină Piţi, dar atribuţiile lui s-au extins în mandatul fostului selecţioner. Conduce delegaţia Stelei în Austria şi e mîna dreaptă a antrenorului.
4. Mihai Răduţ - s-a născut la Slatina, ca şi Luţu şi Dănciulescu, alţi doi fotbalişti care s-au numărat la un moment dat printre favoriţii lui Piţurcă, atunci cînd actualul stelist conducea "naţionala" de tineret. A ajuns în Ghencea la insistenţele noului "principal", Gigi Becali povestind că "Piţurcă mi-a zis că moare dacă nu-l iau pe Răduţ, aşa cum a zis şi acum 10 ani despre Rădoi".
5. Dorel Stoica - a fost căpitanul Craiovei, pe care a "trădat-o" pentru Steaua, atunci cînd a fost solicitat. Era printre jucătorii pe care tehnicianul de 54 de ani miza şi cînd conducea "naţionala", în ciuda faptului că era des criticat pentru simpatia arătată faţă de Dorel.
Şi ultima dată a oltenizat echipa
Piţurcă a procedat la fel şi între 1999 şi 2004, la precedentul său mandat la Steaua. Atunci a avut în lot o sumedenie de jucători olteni, majoritatea achiziţionaţi de el: Tibi Lung, Rădoi, Mitriţă, Trică, Luţu, Dănciulescu, Claudiu Răducanu, Silvian Cristescu, Mieilă.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor