Articol de Remus Răureanu - Publicat miercuri, 14 iulie 2010 00:00
Piţurcă e aproape să finalizeze negocierile cu Iancu pentru portughezul Bonfim, fundaş dreapta. Steaua îl mai cere şi pe Cisovski, stoper slovac de 30 de ani, după ce l-a luat deja din Banat pe Latovlevici.
Problemele financiare de la Poli Timişoara o întăresc pe Steaua pentru sezonul următor. Piţurcă îşi acoperă toate găurile din apărare cu fotbalişti din Banat. L-a luat pe Latovlevici, fundaş stînga, acum vrea să-şi completeze restul zonelor din defensivă cu Eder Bonfim şi cu Marian Cisovski.
Brazilianul e fundaş dreapta, are 29 de ani şi evoluează pentru Timişoara din 2008, dar a fost împrumutat pentru o vreme la Gloria Buzău. Bonfim poate evolua şi pe banda stîngă, în caz de nevoie, deşi e un fotbalist de picior drept. De ce-l vrea Piţurcă? Todorov, bulgarul pe care l-a adus ca apărător dreapta, a fost dezamăgitor în perioada de pregătire, incluzînd şi prestaţiile din amicale.
Cisovski e un fotbalist polivalent, stoper, fundaş dreapta, chiar şi mijlocaş la închidere. A avut evoluţii bune la Poli, dar a ratat o parte din sezonul trecut din cauza unei accidentări la genunchi. Are 30 de ani şi a fost luat de Timişoara de la Artmedia Bratislava, în 2008, la sugestia lui Dusan Uhrin junior, care-i antrena atunci pe violeţi.
600.000 de euro a plătit Steaua pentru Latovlevici, fundaşul stînga pe care l-a cumpărat de la Timişoara
Eder Bonfim
- Şi-a început cariera în Brazilia, la Gremio Inhumense. E în Europa din 2002 şi a trecut de atunci pe la 7 echipe: Benfica, Amadora, Braga, Setubal, Leiria, Timişoara şi Gloria Buzău.
- E înalt de 1,85 metri
- Nu a marcat nici un gol în cei doi ani pe care i-a petrecut în Liga I
Marian Cisovski
- Mai jucase doar în Slovacia înainte să ajungă în Liga I, cele mai tari echipe pe la care a trecut fiind Inter Bratislava, Zilina şi Artmedia
- Măsoară 1,85 metri
- Are 10 prezenţe în "naţionala" Slovaciei, dar a ratat lotul pentru Campionatul Mondial din cauza accidentării grave suferite la genunchi
Iancu spune ghicitori
Transferul lui Bonfim a fost anunţat ieri de către Marian Iancu, dar nu direct: "Avem o ofertă interesantă pentru un jucător care ne-a creat probleme de disciplină în sezonul trecut". Trei fotbalişti au fost excluşi din lotul lui Poli la finalul stagiunii trecute, fiindcă fuseseră prinşi într-un bar: Parks, Dede şi Bonfim. Primul a fost dorit de Rapid, care a renunţat însă la el, iar Dede nu mai e în lotul bănăţenilor.
Gigi s-a dat de gol
Becali a vorbit despre transferul lui Bonfim încă de săptămîna trecută, chiar în ziua în care Steaua rezolvase achiziţionarea lui Latovlevici. În direct la GSP TV, Gigi i-a încurcat pe cei doi şi a dat de gol negocierile pentru brazilian: "L-am luat şi pe Bonfim, de la Timişoara". Corectat de moderator, a revenit: "Nu, nu, era vorba despre Latovlevici".
Cum ar arăta apărarea cu cei trei timişoreni: Bonfim - Cisovski - Geraldo - Latovlevici