Articol de Alexandru Răducanu - Publicat joi, 18 noiembrie 2010 00:00
Pe lîngă clauza de reziliere de 5 milioane de euro, Victor Piţurcă mai are stipulate în contractul cu Ştiinţa şi alte prevederi spectaculoase.
Victor Piţurcă e direct interesat să vîndă jucători pe bani mulţi la iarnă. Pentru că nu toată suma va ajunge în buzunarele lui Adrian Mititelu. Managerul general al Craiovei are trecută o clauză în contract conform căreia îi revin 5 procente din fiecare transfer.
Piţi va fi recompensat consistent şi în cazul în care echipa îşi atinge obiectivul din acest sezon. Bonusul pentru o clasare la finalul campionatului pe un loc ce ar permite participarea în Europa League însumează 400.000 de euro. De patru ori mai mare decît prima ce i-a fost promisă italianului Nicolo Napoli, antrenorul care în ultimii 5 ani a fost cel mai aproape de a readuce meciurile din competiţiile europene în Bănie, în sezonul 2008-2009.
La ultima înfăţişare cu ziariştii, marţi, antrenorul Craiovei nu s-a ferit să dea din casă: "Nu pot părăsi de capul meu Craiova, pentru că ar trebui să plătesc 5 milioane de euro. Iar dacă va fi să fiu demis, tot atît aş primi".
"Tot ce am făcut şi fac e în avantajul Universităţii. Nu voi face nici o afacere în dezavantajul Craiovei, suporterii să aibă încredere în mine"
Victor Piţurcă, manager general U Craiova
Gol Costea I, debut Alin Stoica
Florin Costea a marcat ieri un gol în meciul-şcoală cîştigat de alb-albaştri, 5-0, cu gruparea de Liga a IV-a CS Işalniţa. "Briliantul" a evoluat titular, la fel ca şi Alin Stoica, mijlocaş care trebuie să-l impresioneze pe Piţurcă pînă la iarnă pentru a putea semna cu Universitatea. Celelalte goluri ale amicalului au fost reuşite de Firţulescu, Stoianof, M. Roman şi Suciu.