FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Platini spune că s-a împăcat cu dinamoviştii » "Friends forever"

Platini a plecat ieri la Sofia, pentru a-şi regla ultimele probleme financiare cu ŢSKA. Iar azi se întoarce pentru a pleca împreună cu Dinamo în Antalya
Platini a plecat ieri la Sofia, pentru a-şi regla ultimele probleme financiare cu ŢSKA. Iar azi se întoarce pentru a pleca împreună cu Dinamo în Antalya

Articol de - Publicat miercuri, 15 februarie 2012 00:00 / Actualizat marti, 14 februarie 2012 21:19

Brazilianul a mărturisit pentru Gazeta că a practicat capoeira, arte marţiale care conţin elemente din dans. "M-au călit, mi-au dat încredere în mine".

Michel Platini este cel mai nou "cîine roşu" din haita lui Liviu Ciobotariu. Atacantul de 28 de ani, care tocmai a semnat pe 3 ani, vorbeşte melodios, zîmbeşte mult, are carismă. "Ce război să mai fie între mine şi dinamovişti?! Acum sîntem aceeaşi familie. Uite, am discutat cu Laurenţiu Rus, cu Dragoş Grigore, sîntem friends forever! Am făcut o prostie acolo, pe teren, am reacţionat nervos, fiind supărat că jocul nu-mi ieşea, am lămurit-o. Eu cred că a fost clar de atunci, cînd am ieşit de pe teren cu Rus ca fraţii, ne-am dat mîna, nu e loc de ură", a comentat brazilianul pentru GSPTV şi Antena 1.

"Mi-aş dori nişte trofee ale francezului Platini"
De ce a ales Dinamo? "Simplu: să fiu şi eu campion! Vrei să-ţi zic? Parcă am simţit de la meciul amical de săptămîna trecută că se va lega ceva. Am petrecut momente frumoase la ŢSKA, le mulţumesc oamenilor de la Sofia, dar cred că a venit timpul să merg mai departe. Mi-aş dori ca şi sofioţii să iasă campioni, apoi eu cu Dinamo, aşa aş avea două titluri într-un singur sezon!".

L-a ajutat vreodată numele Platini, identic cu cel al fostei glorii franceze, actualul preşedinte al UEFA? "Au fost şi momente cînd mă enerva chestia că toată lumea zicea doar că am acelaşi nume cu fostul mare fotbalist. Nimeni nu se uita să mă vadă pe mine, cel real. Tata a fost mare fan al francezului, de aceea mi-a pus numele lui. Nu cred că voi fi la fel de celebru ca el, dar mi-aş dori să cîştig măcar o parte din trofeele lui", a declarat brazilianul al cărui nume complet este Michel Platini Ferreira Mesquita.

"Aş vrea să fiu un artist"
Şi-a schiţat autoportretul pentru cititorii Gazetei: "Sînt un fotbalist bun, altfel nu mi-aţi lua interviu. Sper să ajut Dinamo. Eu joc pentru echipă, chiar dacă se zice că brazilienii sînt capricioşi. Mi-aş dori să aduc un plus de inventivitate, să fiu un artist. Sînt sigur că mă pot înţelege cu absolut toţi colegii. Dau pase, deşi îmi place să marchez. Fotbalul e un joc în echipă. Îmi place să cred că sînt un om simplu, chiar dacă, uneori, poate par un pic mai altfel. Îmi place să rîd, îmi plac soarele şi viaţa!".

A confirmat ce a scris Gazeta ieri: "Da, am făcut lupte, mai exact capoeira, care-ţi dezvoltă şi trupul, şi mintea. Dar dragostea pentru fotbal a fost mai mare. Cred că am căpătat încredere în mine prin practicarea mai multor sporturi. Mie nu mi-e teamă decît de Dumnezeu! Am mare încredere în mine şi, de acum, şi în toţi colegii mei de la Dinamo".

Bani negri la transfer?
Michel Platini va încasa la Dinamo 12.000 de euro lunar, plus bonusuri de performanţă, dar subiectul îl face suma de transfer primită de ŢSKA Sofia. Bulgarii de la sportal.bg susţin că roş-albii ar fi trebuit să le plătească sofioţilor 300.000 de euro, dar în acte ar fi fost trecută suma de 10.000 de euro, restul sumei fiind achitată "la negru"!

"Ştiu de domnul Gigi Becali, din ce mi-a zis Moraes, un prieten bun al meu. Mi-a spus că este un mare om, foarte bun şi simpatic. Aştept cu mare nerăbdare Marele Derby" (Michel Platini, atacant Dinamo)

ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:

Despărţire oficială de Liviu Ganea
Ieri dimineaţă, Liviu Ganea a purtat o discuţie cu preşedintele Nicolae Badea pentru a-şi lămuri situaţia contractuală cu Dinamo. Atacantul de 24 de ani se afla în ultimele şase luni de contract, iar cele două părţi au convenit ca Liviu să renunţe la salariul pe care îl mai avea de primit pînă în vară, Ganea urmînd să evolueze în retur la FCM Tîrgu-Mureş. "Decît să rămîn la Dinamo şi să joc la echipa a doua pînă îmi expiră contractul, mi-aş dori să merg la Tîrgu-Mureş", a zis fotbalistul.

"Nici o şansă ca Niculae să mai plece!"
Preşedintele CA al lui Dinamo, Nicolae Badea, a infirmat ieri posibilitatea ca Marius Niculae să se despartă de roş-albi zilele următoare. "Marius a semnat prelungirea cu Dinamo. Dacă voiam să ne despărţim, nu mai prelungeam acordul, deci este exclus ca el să plece în China sau în altă parte", a spus Badea. Nici atacantul George Ţucudean nu va părăsi gruparea din Ştefan cel Mare, "cîinii" declinînd oferta de împrumut pînă în vară a celor de la UTA.

Inbox:
- Adrian Scarlatache va fi apt pentru cel de-al treilea turneu de pregătire din Antalya, după contractura musculară suferită în ultima partidă de verificare, cu Videoton (0-0). "Cîinii" vor pleca joi spre Turcia, urmînd să revină în Bucureşti peste o săptămînă.
- Rodrigue Ebongue (24 de ani), fundaşul stînga camerunez care s-a antrenat două săptămîni pe scările hotelului, se pregăteşte acum cu Dinamo 2. El nu va putea fi testat de Ciobotariu în ultimul cantonament din Antalya, pentru că tot n-a obţinut viză de intrare în Turcia.
- Azi trebuie să ajungă la Bucureşti Djakaridja Kone, mijlocaşul defensiv al "cîinilor" avînd vacanţă prelungită după participarea la Cupa Africii cu Burkina Faso. Kone va semna prelungirea cu "cîinii" pînă în vara lui 2015.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
Special
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
Un SINGUR transfer pentru Șumudică în mercato de iarnă! Rapid a făcut anunțul: „El și doar el!” » Toate detaliile afacerii
Superliga
Un SINGUR transfer pentru Șumudică în mercato de iarnă! Rapid a făcut anunțul: „El și doar el!” » Toate detaliile afacerii
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”
Box
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul


Comentarii (5)
tzii
tzii  •  15 Februarie 2012, 23:28

i-a povestit moraes de jiji :)))

valyomanyd
valyomanyd  •  15 Februarie 2012, 09:00
Postat de exodus2012 pe 15 Februarie 2012, 01:27

la box e bun, o fi si la fotbal?

Esti mare "microbist" daca pui aceasta intrebare, sunt sigur ca nu intelegi nimic din fenomenul fotbal....

crazy_bu
crazy_bu  •  15 Februarie 2012, 01:41

Astept cu incredere returul. Astept cu nerabdare victoriile, meciurile de pe al VIII-lea stadion ca frumusete din Lume (Da e vorba de stadionul Dinamo). Dinamo, te iubim fara regrete: ://www.youtube.com/watch?v=998hWBCYGtA [Multumim Iris pentru melodie]

Vezi toate comentariile (5)
Comentează