Articol de Adrian Florea - Publicat marti, 12 octombrie 2010 00:00
Nu toţi fotbaliştii şi-au primit salariile pe luna august, iar cei neplătiţi cer şefilor să le achite lefurile pînă la partida cu Astra.
În Giuleşti ziua de salariu nu e aceeaşi pentru toţi jucătorii! Conducerea clubului a făcut rost de o sumă de bani săptămîna trecută, însă aceasta nu a fost suficientă pentru a-i plăti pe toţi elevii lui Şumudică. Astfel, doar o parte dintre ei şi-au primit vineri lefurile pe luna august, în special cei care sînt, de obicei, titulari. Ceilalţi mai au de aşteptat, dar le-au transmis oficialilor că se gîndesc să nu intre în cantonament pentru partida cu Astra, dacă nu vor primi banii pînă joi!
Joao Paulo a refuzat să joace
Nu e prima oară cînd se întîmplă aşa la Rapid. În primăvara lui 2009, după demiterea lui Jose Peseiro, clubul s-a confruntat cu mari probleme financiare. Pentru a nu pierde fotbalişti importanţi gratis, şefii au găsit metode să-i plătească pe aceştia. Unul dintre cei care s-au bucurat de tratament preferinţial a fost Joao Paulo Andrade, împrumutat de la FC Porto.
Portughezul nu a fost însă de acord cu strategia lui Copos şi compania. "L-a sunat Sichitiu să-i spună că totul e în regulă, că salariul său e pe card, dar i-a cerut să nu mai zică nimănui. Joao I-a lăsat cu gura mască atunci cînd a replicat: <Nu intru pe teren dacă ceilalţi jucători nu vor fi plătiţi şi ei!>. Şi s-a ţinut de cuvînt!", a povestit un rapidist.
Andrade avea un salariu lunar de 42.000 de euro, dar giuleştenii suportau doar un sfert din acesta.
"Din păcate nu mai pot nici eu, îmi este greu să ţin Rapidul. S-au făcut multe greşeli la acest club în trecut şi acum e dificil să supravieţuim"
George Copos, patron Rapid
300.000 de euro cheltuiesc rapidiştii lunar cu salariile celor 23 de jucători de la prima echipă
Mai vin 3,5 milioane de euro!
FC Porto i-a propus lui Cristi Săpunaru prelungirea angajamentului, astfel că portughezii vor plăti la vară 3,5 milioane de euro, cît mai au de achitat din suma totală a transferului, 6 milioane de euro. Cristi nu a semnat încă noul angajament, dar o dată ce o va face, giuleştenii vor avea asigurat bugetul pentru sezonul 2011-2012. În vară, cînd împrumutul în Grant i-a expirat, Copos a uitat să-i plătească internaţionalului român restanţe în valoare de 16.000 de euro.
"Străinii strică <naţionala>"
Fostul mare portar al Rapidului, Rică Răducanu, crede că echipa naţională a României nu mai are nici o şansă să se califice: "Cu Franţa a fost cum a fost la Rapid - Brăneşti. I-am supărat pe francezi cu bara aia şi au ieşit la joc. Ne-au dat repede două boabe şi ne-au potolit. Unde dracu' să ne mai calificăm? Sîntem prea optimişti, credem că toţi se vor încurca şi noi nu. E trist, dar în curînd nu cred că vom mai avea <naţională> deloc. Aşa se întîmplă dacă Liga 1 e plină de străini".
Recuperare şi proces
Rui Duarte se află încă în Portugalia la recuperare şi nu va evolua vineri, cu Astra Ploieşti. Fundaşul portughez se reface acolo după ruptura musculară suferită cu Brăneşti, dar totodată participă şi la procesul de divorţ dintre el şi fosta sa soţie. Lusitanul e aşteptat să revină la Bucureşti în această săptămînă, dar Şumudică nu-l include în planurile sale pentru partida din această etapă. În banda dreaptă, antrenorul va alege dintre Candido Costa şi Marius Constantin, ultimul avînd o evoluţie dezamăgitoare la Timişoara.
- Copos a găsit pînă la urmă resurse financiare să termine renovarea hotelului Crowne Plaza şi-l va relansa joi, de la ora 18:30: "Am vocaţie de constructor. Ridic clădiri din 1990 şi pasiunea asta a mea se îmbină fericit cu necesităţile economiei de piaţă".
- Începînd de azi, Şumudică îi are la antrenamente şi pe Marius Constantin, Costin Lazăr şi Mihai Roman, reîntorşi de la Paris. Sburlea va evolua azi pentru <naţionala mică> şi, cel mai probabil, va fi rezervă cu Astra.
- Patronul Rapidului a rememorat în Click începutul său în Giuleşti: "Am găsit condiţii jalnice. Jucătorii se pregăteau la baza Pasteur, pe un teren cu zgură. Mi-i amintesc pe Ţîră şi pe Chiriţă, cum se spălau la cişmea, plini pînă la brîu de noroi".