Articol de GSP - Publicat joi, 22 mai 2008 00:00
Gueye Mansour a semnat ieri un nou contract cu Poli şi este decis să cîştige tricoul de titular.
Poli Timişoara se întăreşte pentru UEFA cu jucători din propria ogradă.
Senegalezul Gueye Mansour (23 de ani) a revenit în trupa lui Dusan Uhrin jr, după ce în returul campionatului a lipsit nemotivat de la echipă. Mansi a refuzat transferul la Dinamo, iar apoi nu s-a mai prezentat la antrenamentele lui Poli II, aşa cum i-a cerut conducerea, preferînd să plece în străinătate.
După mai multe încercări eşuate de a-şi găsi un angajament extern, atacantul s-a decis să revină spăşit la Poli. Neînţelegerile dintre cele două părţi s-au rezolvat, iar Marian Iancu i-a propus un nou contract, pe 5 ani, acceptat pe loc de atacant. “Vechiul contract s-a anulat şi am semnat unul nou. Acum tot ce vreau este să mă antrenez foarte bine, fizic, mental. Să fiu mai tare ca înainte. Nu mă sperie concurenţa, nu mă interesează nimic. Vreau doar să intru şi să dau gol. O să lupt pentru asta”, a spus Mansi. Conform înţelegerii, atacantul beneficiază pînă vara viitoare de o clauză de reziliere în contract: “Acum pare mare, că nu am jucat, dar, dacă o să joc şi o să dau goluri, nu va mai părea aşa mare ”.
16 goluri a marcat Mansi în patru sezoane la Poli Timişoara
343 minute a strîns Mansour, în tricoul lui Poli, în campionatul trecut, marcînd un gol
Jula pe listăTimişorenii sînt interesaţi şi de al doilea golgeter al Ligii 1, Oţelul Galaţi, Emil Jula (foto, în alb-roşu). Poli vrea să-şi întărească ofensiva, chiar dacă Mansour a revenit, iar Goga încă e în cărţi. După ce şi Uhrin l-a remarcat pe atacantul Oţelului, plasîndu-l în echipa ideală a campionatului, bănăţenii au început tatonările pentru achiziţionarea acestuia. Jula mai este dorit şi de Rapid şi FC Vaslui. Altfel, conducerea echipei va decide în aceste zile şi transferul lui Villas Boas de la Rio Ave.
Amical cu Kaiserslautern?
Poli ar putea rupe tradiţia ultimilor ani, cînd, în cadrul prezentării lotului, la Timişoara au venit, în trecut, Juventus, Fiorentina sau Şahtior. Totul depinde de turneul pe care timişorenii urmează să-l efectueze în Italia, unde ar putea întîlni echipe ca Lazio sau Udinese. Dacă Timişoara va participa la competiţia italiană, amicalul de prezentare se anulează, iar în cazul în care turneul nu se va concretiza, bănăţenii ar putea disputa un meci de prezentare în compania formaţiei germane, Kaiserslautern.
Ajutor de la Contra
Mansour a mărturisit că Marian Iancu i-a dezvăluit motivele pentru care a decis să-l ierte, şi anume sfaturile primite de la Dusan Uhrin şi de la Contra. “Eu nu am vorbit cu domnul antrenor, dar domnul Iancu mi-a zis că mă vrea înapoi. Şi mi-a mai spus că a vorbit şi cu Contra, care mă cunoaşte bine şi care l-a sfătuit să mă reprimească la echipă”, a spus senegalezul.
Mesaj pentru suporteri
Atacantul speră că suporterii îl vor primi bine la reîntoarcerea la Timişoara, după ce a refuzat oferta lui Dinamo. “Ce am făcut eu, nu ştiu ce jucător a mai făcut. Dacă am refuzat să merg la Dinamo a fost pentru că am vrut să rămîn aici, nu pentru ca să dispar. Dar nu mai contează ce-a fost, a trecut, acum sînt din nou la Poli. Ţin mult la echipă şi o să dau tot ce pot atunci cînd voi avea ocazia”, a declarat Mansi.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”