Articol de Eduard Apostol - Publicat duminica, 13 iulie 2008 00:00
Romanovs spune că ar rămîne la Dinamo doar dacă Lobonţ se va transfera în această vară în străinătate
- Dennis, ce şanse ai să fii titular în poarta lui Dinamo?
- (rîde) Hmm, e greu pentru mine! Dar, să vedem, important e să munceşti şi poate soarta îţi va surîde.
- Crezi că poţi apăra în faţa lui Lobonţ, de exemplu?
- După Lobby e foarte dificil, fiindcă trebuie să joci ca el, nu mai jos. Nu mă sperie competiţia asta, încerc să fiu mereu concentrat sută la sută. Sper să am şanse, poate, cine ştie, pleacă Lobby! Şi nu este exclus să plece, nu?
- Te-ai bucura să plece în Italia?
- (rîde iar) Eu ce să răspund? Mai e şi Dolha, să vedem cum apără şi el. Sînt dezamăgit un pic fiindcă am stat un an şi jumătate mai mult rezervă şi am pierdut Letoniei. Să vedem ce se va întîmpla pînă la urmă cu Lobby după acest cantonament şi apoi decid dacă mai rămîn la Dinamo.
- Ai apărat bine cu Bastia, ai salvat şi victoria, respingînd penalty-ul.
- Da, şi am cîştigat şi o sticlă de vin pe care o s-o dea Dănciulescu la Bucureşti, aşa a promis înainte de executare. Nici şutul adversarului nu a fost bun, mi-a mai dat încredere acest meci.
- Vorbeşti bine româneşte. Unde, cum ai învăţat?
- N-am avut profesor. Am învăţat singur, acasă. De la televizor şi de la antrenamente.
5 meciuri a reuşit să bifeze Romanovs (29 de ani) în tricoul lui Dinamo în 18 luni petrecute în România

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor