FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

Doi dintre jucătorii doriți de Steaua vor fi liberi de contract la finalul campionatului

Articol de - Publicat vineri, 08 mai 2015 14:57

Valentin Sinescu, antrenorul Petrolului Ploieşti, a declarat, astăzi, la conferinţa de presă premergătoare meciului cu Universitatea Cluj, că Alcenat şi Toto Tamuz vor părăsi, la finele sezonului, gruparea ploieşteană.

"Decizia lor este una de înţeles, vor merge la un club cu un context economic mai bun. Dacă relaţia lor cu Petrolul a decurs normal nu ne putem opune dorinţei legitime a celor în cauză", a precizat Sinescu.

Cel mai probabil, cei doi fotbalişti vor începe negocierile cu Steaua, mai ales că Gigi Becali a anunţat că îi doreşte în Ghencea din sezonul viitor. Citeşte aici care sînt restul jucătorilor pe care-i vrea patronul campioanei şi ce alţi fotbalişti vor părăsi formaţia roş-albastră.

Sinescu a vorbit şi despre salariile pe care le au jucătorii din Liga 1: "În România, în opinia mea, salariul maxim pentru un jucător de primă ligă ar fi de 5.000 de euro. Aş accepta doar două, trei excepţii de fotbalişti care pot ajunge pînă la 7-8.000 de euro. Mi se par sume extrem de corecte la actualul nivel din ţara noastră".

Petrolul va întîlni mîine pe teren propriu Universitatea Cluj, într-un meci din etapa 31-a din Liga 1, de la ora 19:45, în direct pe Look Tv, Digisport 1 şi în format liveTEXT pe GSP.ro.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”
Special

Românul de 4 milioane de euro, OUT » A rămas fără echipă, oficial: „Sunt recunoscător”
Stranieri
Românul de 4 milioane de euro, OUT » A rămas fără echipă, oficial: „Sunt recunoscător”
Îl recunoști? » Imagini geniale cu șeful din Superliga la 14 ani: „Primul idiot din generația mea care a învățat să facă asta”
Superliga
Îl recunoști? » Imagini geniale cu șeful din Superliga la 14 ani: „Primul idiot din generația mea care a învățat să facă asta”

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”

Comentarii (2)
rodana9
rodana9  •  08 Mai 2015, 15:41

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

randoom_._
randoom_._  •  08 Mai 2015, 15:39

mai pe romaneste petrolu se pregateste de liga a 2-a la anu. auzi la el,salarii de maxim 5000 de euro. ha ha ha,pai atunci ajungi mai rau ca dinamo,iar mai rau ca dinamo ajungi doar daca esti la retrogradare.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează