Articol de GSP - Publicat duminica, 23 mai 2010 00:00
La fel ca anul trecut, Poli a încheiat campionatul cu o înfrîngere în faţa Braşovului şi a ratat podiumul. Acum cîteva etape, pe Bega se vorbea de titlu. Vezi rezumatul partidei Poli Timişoara - FC Braşov 1-2! (video)
Timişoara a terminat în genunchi un campionat care i-a surîs doar la mijlocului returului. Nici Sabău nu a mai avut puterea să-şi motiveze jucătorii pentru ultima reprezentaţie de pe teren propriu, iar Braşovul, la fel ca în sezonul trecut, a speculat la maximum momentul. Zece minute le-au fost necesare jucătorilor lui Moldovan pentru a supune defensiva adormită a lui Poli.
Sburlea l-a găsit ideal pe Savici, apoi nici nu au apucat bănăţenii să-şi revină din buimăceală că Braşovul s-a deprins pe tabelă. Tribuna a răspuns cu aplauze ironice pentru echipa lui Sabău, care nu a reuşit să pună în real pericol poarta lui Mincă pînă la pauză, decît prin şutul de la 25 de metri al lui Magera (37).
Un puseu de orgoliu
La reluare, Sburlea a încercat să le dea lovitura de graţie bănăţenilor, dar Taborda s-a opus (51). Timişorenii au avut o singură răbufnire de orgoliu, Chiacu reuşind să transforme în gol centrarea lui Cociş (62). Poli a început să spere la egal, Taborda a făcut driblinguri la mijlocul terenului, dar Sburlea era să-l pedepsească printr-un eurogol, refuzat de bară (84). Poli s-a văzut învinsă din nou de către Braşov, la fel ca şi în ultima etapă de anul trecut. De această dată, TAS-ul nu mai are de înapoiat puncte, ci doar de luat.
"Un joc modest, slab, fără ritm, gafe care ne-au costat. A fost cel mai slab joc de cînd sînt la Timişoara"
Ioan Ovidiu Sabău, antrenor Poli Timişoara
- Sabău despre plecarea de la Timişoara: "Duminică voi discuta cu domnul Iancu. Mi-aş dori să rămîn, mi-am expus punctul de vedere, acum aştept poziţia lui", a spus tehnicianul.
- Marian Iancu a fost ieri în tribuna oficială. El nu venise la meciurile de pe teren propriu în ultimele două luni şi jumătate, ultima oară fiind prezent la 0-0 cu Unirea Urziceni.
Doar 4 rezerve
Pentru meciul de ieri, Poli a avut trecuţi pe lista de joc doar 16 jucători. Cisovsky şi Contra au fost suspendaţi, Mera, Mansour, Chiţu, Scutaru s-au accidentat, iar Parks, Dede, Bonfim şi Ionescu au fost excluşi din lot, aşa că Sabău s-a văzut nevoit să abordeze partida cu doar 4 rezerve. Nici Braşovul nu a stat mai bine, avînd pe bancă numai 5 jucători.
Galeria, anti-Sabău
Pe parcursul meciului, galeria "Commando viola" a afişat mai multe bannere la adresa celor din club. "Circ zilnic, certuri, mereu scandal, cînd mai aveţi timp şi pentru fotbal?", "Stanciu, un fidel reprezentant al fotbalului modern / A uitat tradiţia şi devotamentul nostru etern" sau " Mereu suporterii îi acuzaţi / de nereuşite voi sînteţi vinovaţi". Cel mai drastic a fost la adresa lui Sabău:" Un an întreg te-am suportat / Sabău, te vrem plecat!".