FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Portarul ”cîinilor” a intrat astăzi în ultimele şase luni de contract » Liber la Dolha

Articol de - Publicat joi, 16 decembrie 2010 00:00

Dinamo îl poate pierde gratis pe Emilian Dolha! Portarul de 31 de ani intră de azi în ultimele şase luni de contract cu roş-albii şi poate semna cu orice club care îl doreşte.

Şefii din Ştefan cel Mare nu i-au făcut nici o ofertă de prelungire şi nici nu au de gînd să-i achite toate restanţele financiare, întrucît clubul trece printr-o perioadă nefastă. Lui Ema îi va fi virat zilele acestea un salariu, cel pe luna august, urmînd să-i mai fie umplut contul abia în ianuarie.

Acţionarii sînt nemulţumiţi şi de o clauză din contractul portarului, conform căreia pe ultimele şase luni salariul său va reveni la suma de 15.000 de euro lunar, cu 5.000 de euro mai mult decît are în prezent. În cazul în care Dolha nu va accepta diminuarea contractului, şefii iau în considerare şi o reziliere pe cale amiabilă a acestuia încă din această iarnă. Dinamo mai are în lot doi portari, Naumovski şi George Curcă, cărora li s-ar putea alătura şi Florin Matache, de la "U" Cluj.


13 partide a jucat Dolha pentru Dinamo în acest sezon, în toate competiţiile, el fiind accidentat pînă în septembrie

4 este locul ocupat de Ema (6,11) într-un top al notelor acordate portarilor de redactorii Gazetei, după Kuciak (6,31), Tătăruşanu (6,24) şi Pleşca (6,13)

Nu mai apără dacă semnează
Dacă Dolha va semna cu o altă echipă pînă la reluarea campionatului, roş-albii nu-l vor mai utiliza în retur. Şefii din Ştefan cel Mare sînt convinşi că mintea acestuia nu va mai fi la Dinamo, fapt ce i-ar obliga să-şi găsească alt portar.

Torje, iute şi în pat :)
Gabriel Torje a devenit protagonistul unui scandal sexual. Ioana Popescu, alias "Ziarista lui Mutu", a dezvăluit la emisiunea "Un show păcătos", de la Antena 1, amănunte picante: "Ne-am iubit în sufrageria în care Gabi a cîntat cu Pulhac şi Ropotan maneaua Stelei. Gabi a fost fierbinte toată seara". "Nu am avut nici o legătură amoroasă, doar ne-am sărutat", s-a apărat mijlocaşul de 21 de ani. Andone a intervenit şi el telefonic: "Poate dacă eram şi eu mai tînăr şi aveam mintea lui Gabi, făceam la fel! Dacă e aşa de bun şi în afara terenului, bravo lui!".

"Joc puţin, mă simt penibil!"
Ionel Dănciulescu şi-a dezvăluit nemulţumirile la DigiSport: "Am ajuns la o vîrstă la care nu îmi mai permit să joc doar 10-12 minute. Aş fi ipocrit să spun că sînt mulţumit că sînt rezervă. Cauzele pentru care nu am evoluat pot fi foarte multe, dar, cu siguranţă, mă aşteptam la mai mult. Sînt dezamăgit că am ajuns în situaţia asta după un sezon foarte bun în Spania. M-am întors la Dinamo şi joc prea puţin, mă simt penibil!".

"Discutăm pentru Cristea"
Patronul Universităţii Cluj, Florian Walter, spune că a început negocierile cu Dinamo pentru Adrian Cristea. "Discutăm pentru el. Am spus de mai multă vreme că e jucătorul pe care mi-l doresc cel mai mult. Sînt şanse să-l vedem pe Adrian Cristea la Universitatea Cluj din retur. Pînă în ultima zi de transferuri, mutarea e în picioare", a zis Walter pentru Ziua de Cluj. Fostul acţionar al "cîinilor" are de recuperat 1,5 milioane de euro, bani investiţi la Dinamo, iar "Prinţul" ar putea fi cedat definitiv în schimbul ştergerii datoriei.

- Nicolae Badea a promis că va achita salariile jucătorilor de la prima şi a doua echipă, cît şi ale angajaţilor clubului pînă la finalul acestei săptămîni.
- Scarlatache şi-a serbat marţi seara ziua de naştere şi a petrecut la un club din Capitală cu Andrei Cristea, Claudiu Niculescu, Cătălin Munteanu, Liviu Ganea, Mărgăritescu şi alţii.
- Cristi Borcea încă nu a revenit în ţară, însă a discutat telefonic cu Nicolae Badea şi Ioan Andone privind rămînerea antrenorului şi în retur şi a strategiei pentru 2011.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizia Curții Europene de Justiție dinamitează sistemul de transferuri în fotbal!
Campionate
Decizia Curții Europene de Justiție dinamitează sistemul de transferuri în fotbal!
Stupoare: vine Burcă! » Șefii clubului s-au răzgândit, la două zile după ce numiseră un alt antrenor
Liga 2
Stupoare: vine Burcă! » Șefii clubului s-au răzgândit, la două zile după ce numiseră un alt antrenor
Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”
Stiri extrasport
Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (8)
aldo_m
aldo_m  •  17 Decembrie 2010, 10:29

la acest club TREBUIE GANDIT CU CREIERUL ,nu cu sufletul ,asa dupa suflet TOTI SANT BAIETI BUNI DAR FARA NOROC SAU FARA ANTRENOR ,in alte tari CINE GAFEAZA PLATESTE NU MAI PRINDE ECHIPA CU LUNILE ,LA NOI CINE GAFEAZA E MEREU TITULAR SI GAFEAZA MEREU PANA O INVATA SA JOACE -GATA CU POAMANA

laurdarza
laurdarza  •  17 Decembrie 2010, 08:32

haideti sa-l lasam pe Ema sa-si faca treaba in continuare!vreti sa spuneti ca toata echipa a jucat bine,numai el a gafat?a gresit,intr-adevar,dar si cand au fost goluri ca si luate,suturi parate,penalty-uri aparate,cine a fost in poarta,nu EMA?a gresit si el,ca e om!dc il judecam pe Dolha,cand 80%din echipa nu a jucat mai nimic?mare caracter,succes EMA!

ss_iniesta_ss
ss_iniesta_ss  •  16 Decembrie 2010, 19:43

Sa vina Bornescu !!!!

Vezi toate comentariile (8)
Comentează