FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV Patrick Petre, povestea unui naufragiat » Explicații pentru declinul unei mari speranțe: „E o păcăleală ce făcea el”

Patrick Petre celebrează golul din derby-ul cu FCSB. Sursă foto: Arhivă GSP +8   FOTO
Patrick Petre celebrează golul din derby-ul cu FCSB. Sursă foto: Arhivă GSP

Articol de - Publicat miercuri, 20 mai 2020 18:24

Patrick Petre (23 de ani), fiul lui Florentin Petre, a fost până nu demult marea speranță a lui Dinamo. A crescut la juniorii „câinilor” și, la fel ca în cazul lui Ianis Hagi, a purtat pe umeri povara de a fi copilul unui fost jucător important.  

Lider la grupele de copii juniori ale „câinilor”, Patrick Petre a făcut rapid pasul spre echipa mare. Pe 7 noiembrie 2014, la doar 17 ani, pletosul adolescent Petre înscria primul său gol în Liga 1, într-un Dinamo - Viitorul 2-3. Câțiva ani mai târziu, în 2017, marca împotriva FCSB-ului, într-o semifinală de Cupa Ligii. Reușită care, până acum, a rămas punctul culminant al carierei lui Petre junior. 

Moștenirea numelui pe care-l poartă nu i-a adus însă doar privilegii. Aflat mai mereu în atenția presei, Patrick Petre a fost protagonist în câteva escapade care l-au îndepărtat treptat de Dinamo și care i-au deraiat o carieră ce se anunța promițătoare. Acum, mijlocașul evoluează în Liga 3, la Dacia Unirea Brăila, chiar echipa antrenată de tatăl său. 

Cristi Bobar: „Mai rar vedeai asemenea țâșniri cu mingea la picior”

Departe de prim-planul fotbalului românesc, departe chiar și de București, numele lui Patrick Petre generează în continuare atenție. Invitat la GSP Live, Cristi Bobar, fost director sportiv la Dinamo și un nume care s-a intersectat cu Patrick în „Ștefan cel Mare”, a vorbit despre cauzele care au dus la prăbușirea carierei încă tânărului fotbalist. 

„Eu îl știu foarte bine pe Patrick. Îl luam și îl duceam cu mașina de la Vitan la Săftica. În acel moment, Flavius Stoican tocmai îl luase la echipa mare. Mai rar vedeai asemenea țâșniri cu mingea la picior la acea vârstă. 

Este foarte simplu ce s-a întâmplat cu el: viața nesportivă! Toate aceste lucruri l-au tras în jos. La ce face cu mingea, cred că și astăzi e printre cei mai tehnici jucători din țară, dar în momentul de față antrenorii și conducătorii și-au pierdut puțin încrederea în el din cauza acestei vieți extrasportive. 

Nu e târziu să-și revină, dar să nu fie prea târziu când își va da seama că a făcut niște greșeli. E foarte greu dacă nu ai o viață extrasportivă echilibrată. Dacă în timpul săptămânii nu te pregătești, nu ai nicio șansă. Poți să păcălești o lună, două, dar e o păcăleală”, a spus Cristi Bobar, la GSP Live. 

FOTO. Aventura lui Patrick Petre la Dinamo, în 10 imagini

+4 FOTO

4 goluriîn 25 de meciuri a reușit Patrick Petre pentru Dinamo, în toate competițiile

5 echipeși-a trecut Patrick Petre în CV: Dinamo, Sepsi, Poli Iași, Farul și Dacia Unirea Brăila

„Patrick Petre, cel mai talentat jucător pe care l-am văzut în ultimii 10 ani”

Invitat la GSP Live în luna februarie, Gabi Răduță, șeful Academiei Dinamo, mărturisea că Patrick Petre a fost cel mai talentat jucător pe care l-a avut Dinamo la juniori în ultimul deceniu. 

„Patrick Petre este cel mai talentat jucător pe care l-am văzut eu în ultimii 10 ani, la Dinamo. Asta e părerea tuturor care l-au văzut la juniori pe Patrick. A avut șansa să debuteze, să aibă continuitate, nu știu ce s-a mai întâmplat după aceea. Au fost și multe răutăți vizavi de el, din presă, din club” - Gabriel Răduță, șeful centrului de Copii și Juniori de la Dinamo, în februarie, la GSP Live

Patrick Petre, tinerețe zbuciumată

În 2017, pe când juca la Dinamo, Patrick Petre și alți trei dinamoviști au băut alcool în avionul care ducea lotul naționalei de tineret spre Spania! (DETALII AICI).

O altă escapadă s-a petrecut în aprilie 2018. Sepsi Sfântu Gheorghe le-a reziliat contractele lui Patrick Petre și Victor Râmniceanu, după ce aceștia au fost acuzați că au fost văzuți la pariuri. Vezi AICI filmul complet al evenimentelor.

Citește și alte știri despre Dinamo:

EXCLUSIV Scene comice la Săftica: „Trebuia să jucăm cât avea poftă Negoiță. Iar el avea poftă câte 3 ore”

EXCLUSIV Cum l-a ofertat Marcel Vela pe un fost oficial de la Dinamo: „Vă spun în premieră. Ne-am întâlnit două-trei zile”

DINAMO. Cristi Chivu a refuzat oferta lui Negoiță: „Am avut o întâlnire de câteva ore cu el"

Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga

Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa


Comentarii (10)
1992024127509850
Cantaragiu Cristinel  •  20 Mai 2020, 20:23

Sărăcuțul de el,a vrut și el ceva,dar patimile adânci l au învins. Tatăl său nu a fost vreun fotbalist uriaș,dar a fost profesionist,s a respectat și a respectat meseria. Flăcăul,în schimb,pe cât de inestetic e ca om,pe atât de tare l au pasionat beculețele de pe la casino,unde a devenit "profesionist",spre deosebire de Nistor Dan,băiat de la țară care a înțeles repede că nu are ce căuta acolo și și a văzut, în simplitatea lui de treabă.Eiii,flăcăul in cauză era șmecher de București,trebuia să și dea in petec.E greu așa,când vrei să fentezi viața și te ocupi numai cu porcărie,in loc să fii mulțumit că totuși tatăl tău a fost din fenomen și te a ajutat cumva și lucrul acesta.Nu contestă nimeni bruma de talent pe care poate flăcăul in cauză o avea o,dar mai sunt sute de băieți din ăștia care au fost talente și au sfârșit prin a fi speranțe. Cel mai probabil așa va fi și în acest caz, întrucât anii trec extrem de repede...

joze_maurinio
joze_maurinio  •  20 Mai 2020, 19:28

Bine, ce sa faca saracul, ca mingea avea mai multi muschi ca el. Pana si fanionul ramanea in loc, pe el il sufla vantul cand nu batea deloc. Dar a iesit campion totusi cu marea echipa Alcoolul si Tutunul, temuta echipa a fotbalului romanesc cu multe varfuri de lance. Doar sa va uitati in cateva poze din timpul jocurilor si vedeti cum freza lui e ca la sedintele foto. Pai ce efort faci tu pe teren cand parul iti sta ca inainte meciului!??

1717336011646542
Florentin Fl Bengus  •  21 Mai 2020, 14:31

Asta e educatia primita de acasa..., de copil de bani gata. Taica-su a fost serios ca fotbalist dar o catastrofa ca parinte. Probabil unul care a vrut sa fie "prietenul" copilului, ca asa o fi auzit la vreo fufa, ajunsa psiholog, ca e cool... Pacat, ca era talentat si fi-su.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează