FOTBAL  »  Superliga  »  GLORIA - DINAMO 3-2

PRAF! "Cîinii" au condus de două ori, dar au terminat meciul în genunchi

Articol de GSP - Publicat duminica, 18 aprilie 2010 00:00

Ultimele zile din viaţa "cîinilor" în Ardeal au semănat cu un film horror.
Vezi rezumatul meciului Gloria - Dinamo 3-2! (video)

Seria episoadelor în care Dinamo joacă rolul ruletistului ce-şi pune pistolul la tîmplă de fiecare dată cu încărcătorul full va urma şi după Bistriţa. Cu o distribuţie în care actorii principali, fugiţi de pe platourile de filmare, au fost înlocuiţi cu "figuranţi" ce au demonstrat doar o repriză că merită lumina reflectoarelor.

Claudiu Niculescu, împins de şefi să se retragă la vară, a arătat că maşina de goluri de altădată n-a apus. Clau-gol (12) a punctat, cu stîngul, la prima atingere de balon! A fost singura sa realizare, ce-i drept.

Cum dinamoviştilor le place să trăiască periculos, Moraes (24) a împins mingea în plasă din 4 metri după ce mîinile lui "Babicu'" s-au îndoit la şutul lui Hora. Andrei Cristea (31) a marcat din penalty-ul obţinut de Torje, iar Vali Năstase (45+1) n-a uitat cum a fost alungat după "episodul Lazio" şi a egalat simplu de lîngă un Scarlatache cu reflexele unei statui.

Sleiţi de puteri, bucureştenii n-au putut impune ritmul, iar Moraes părea supraomenesc în duelurile cu Scarlatache şi Moţi. În repriza secundă, ratările mari au aparţinut gazdelor. Şi lovitura a venit firesc, după o nouă rundă de blufuri ale trioului Moţi - Scarlatache - Cr. Munteanu. Iar Dinamo tremură la gîndul că ar putea rata şi Europa.

9 ocazii de gol au avut bistriţenii aseară. În nici un meci din acest campionat nu au mai avut atît de multe

"Dinamo a căzut fizic, aşa se întîmplă dacă stai în 11 jucători de la începutul returului. Ne-au lipsit Boştină, Alexe şi N'Doye"
Cornel Dinu, administrator delegat Dinamo

"Dinamo rămîne puternică! Avem şanse mari să prindem Europa League şi depinde doar de noi să le fructificăm"
Ionel Ganea, antrenor secund Dinamo

"Nu poţi să ai pretenţii de la jucători, ţinînd cont de tensiunea în care ne-am antrenat noi în ultimele zile! Cei care au jucat cu Gloria măcar au rămas alături de echipă la greu"
Florin Prunea, manager sportiv Dinamo

"Ce mari absenţe a avut Dinamo? Doar N'Doye şi Alexe n-au fost, dintre titulari. E meritul nostru că am bătut, nu mă privesc problemele lor!"
Marius Şumudică, antrenor Gloria

"Prunea dă indicaţii?! Anormal!"
Cornel Dinu crede că reacţiile pe care Florin Prunea le are pe bancă afectează echipa: "Nu e normal ca el să dea indicaţii tactice! Ştiu că e vorba despre entuziasm, dar echipa are nevoie să audă o singură voce de pe bancă, pe cea a lui Ţălnar". Antrenorul principal nu a participat la conferinţa de după meci, motivînd că se simte rău. În locul lui, a vorbit secundul Ganea: "Gloria s-a salvat cu victoria asta. Vom lua măsuri!".

Le-au împărţit tricourile
Vineri le-au fost retrase tricourile şi toate obiectele promoţionale cu numele lor de la magazinul clubului. "Grupul lui Bratu" a mai primit ieri o lovitură. Echipamentul de joc al lui Mărgăritescu şi cel al lui Ianis Zicu au fost înstrăinate. Puştiul Lucian Todea a primit tricoul lui Mărgăritescu, cu numărul 26, iar Cornel Predescu pe cel al lui Ianis Zicu, numărul 7.

Niculescu nu marcase din 2009!
Contra Bistriţei, Claudiu Niculescu a izbutit să înscrie primul său gol pe 2010! Atacantul de 33 de ani punctase ultima oară pe 8 decembrie 2009, împotriva Astrei (2-1), în penultima etapă a turului. Claudiu avea 19 meciuri şi doar 3 goluri în acest sezon din Liga I, înaintea jocului de aseară.

Dinamo cere ofsaid la gol!
Cornel Dinu spune că reuşita de 3-2 a Gloriei a fost precedată de un ofsaid la Mureşan: "Fotbalistul Bistriţei era afară din joc în momentul centrării lui Hora şi se reactivează cînd mingea e retrimisă de un jucător al lui Dinamo. Nu contează că e minge de la adversar!". "Apărătorul alb-roşu joacă mingea, deci se consideră ca şi în cazul unei pase la adversar. Nu e ofsaid!", a comentat un fost arbitru.

- Meciul a fost precedat de un moment de reculegere, în memoria lui Sandu Neagu, decedat ieri, precum şi a victimelor accidentului aviatic în care a murit şi preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski.
- Torje şi Ciprian Petre au avut un duel aprins. Bistriţeanul l-a scuipat pe dinamovist, la un moment dat. Torje i-a atras atenţia arbitrului de rezervă, care i-a cerut să continue jocul.

Citește și:

Rafael van der Vaart, dialog cu GSP: „România? Mai bine întâlneam Spania sau Germania” » „Tricolorul” care l-a impresionat
Nationala
Rafael van der Vaart, dialog cu GSP: „România? Mai bine întâlneam Spania sau Germania” » „Tricolorul” care l-a impresionat
Anunț MAJOR din partea FRF! România primește un număr INFIM de bilete la meciul cu Olanda » Cine are prioritate la achiziționare + prețuri
Nationala
Anunț MAJOR din partea FRF! România primește un număr INFIM de bilete la meciul cu Olanda » Cine are prioritate la achiziționare + prețuri
Becali, atac indirect la echipa de la care a transferat jucătorul: „Nu s-a mai antrenat așa, a făcut febră” + Fotbalistul care l-a cucerit: „Nici Mbappe nu-l scoate din echipă!”
Superliga
Becali, atac indirect la echipa de la care a transferat jucătorul: „Nu s-a mai antrenat așa, a făcut febră” + Fotbalistul care l-a cucerit: „Nici Mbappe nu-l scoate din echipă!”

Rafael van der Vaart, dialog cu GSP: „România? Mai bine întâlneam Spania sau Germania” » „Tricolorul” care l-a impresionat

Programul complet al optimilor de finală de la Euro 2024 » Când se joacă România - Olanda


Comentarii (29)
 •  18 Aprilie 2010, 12:39
Postat de pe 18 Aprilie 2010, 09:30

Amatorismul şi aroganţa (fie ea şi în scădere) se plătesc.

Bistrita a fost net superioara celor 11 fotbalistti de la dinamo+arbitru.Daca batea gloria la 3-4 goluri nu mira pe nimeni la cat de bine a jucat ! Forta Gloria !

 •  18 Aprilie 2010, 12:10

DINAMO A FOST SI RAMANE O MARE GLUMA

 •  18 Aprilie 2010, 12:07
Postat de pe 18 Aprilie 2010, 11:54

ti-ai uitat pastila.

are dreptate...adu-ti aminte de meciul din primavara trecuta dinamo-gloria 5-0...si nu e singurul...gloria intotdeauna a cedat meciuri lu' dinamo...acu 2 sezoane si cfr-ului

Vezi toate comentariile (29)
Comentează