Articol de Eduard Apostol - Publicat sambata, 11 iunie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 10 iunie 2011 22:01
Prepeliţă are un trecut în alb-roşu, echipă pe care o simpatiza şi la care a fost la un pas să ajungă în ianuarie 2006.
Prepeliţă a semnat ieri cu Steaua, deşi s-a declarat mereu un suporter al lui Dinamo. De fapt, ataşamentul şi dragostea faţă de trupa din Ştefan cel Mare le-a dovedit în mod vizibil pe perioada junioratului.
Născut la Slatina, Prepeliţă a copilărit în Slobozia, acolo unde, de fiecare dată cînd se antrena la juniorii clubului CSŞ Slobozia, îmbrăca un tricou al lui Dinamo, cu numărul 13, primit de la Adrian Mihalcea.
La vremea respectivă, colegii îl ştiau ca un suporter înfocat al alb-roşiilor, echipă la care a fost foarte aproape să ajungă în urmă cu 5 ani şi jumătate. În ianuarie 2006, cînd evolua încă la FC Argeş, a fost în discuţii extrem de avansate cu Dinamo, însă transferul a picat în ultima clipă, iar peste un an şi jumătate avea să plece la Universitatea Craiova.
Şi Dan Petrescu a avut de suferit
Unul dintre simbolurile Stelei, Dan Petrescu, a avut de suferit de pe urma unui gest pe care suporterii roş-albaştrilor nu l-au trecut cu vederea. "Bursucul" a sărutat steagul Rapidului (foto) atunci cînd a preluat, în 2004, trupa din Giuleşti. Dan Petrescu a fost huiduit de galeria roş-albaştrilor chiar şi după mulţi ani de la acel gest, atunci cînd el a venit pe Ghencea cu Unirea Urziceni.
Gazeta a anunţat în premieră transferul
16 februarie 2011
GSP a anunţat pentru prima dată interesul Stelei pentru Prepeliţă, însă la vremea respectivă Adrian Mititelu i-a achitat mijlocaşului restanţele salariale, după care l-a convins să mai continue şi în retur
23 mai 2011
GSP a anunţat că, după Mihai Costea, şi Prepeliţă va ajunge în Ghencea, lucru care s-a confirmat ieri, cînd Becali a dezvăluit că mijlocaşul a semnat deja cu Steaua
500.000 de euro va plăti Steaua în schimbul lui Prepeliţă, care are 25 de ani şi jumătate
8 ani au trecut de cînd Prepeliţă a debutat în Liga 1, pe 7 mai 2003, în meciul Gloria Bistriţa - FC Argeş 1-0
232 meciuri a jucat Prepeliţă în Liga 1, pentru două cluburi: FC Argeş şi U Craiova
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor