Articol de Dan Udrea - Publicat luni, 16 noiembrie 2009 00:00
Dragomir va căpăta azi un nou mandat la şefia Ligii, după ce în ultimele luni a făcut pe plac tuturor cluburilor. Comisiile LPF au luat decizii extrem de blînde în cazuri foarte grave
Azi, la ora 11:00, au loc alegerile pentru postul de preşedinte al LPF. Nici o emoţie, pentru că e un singur competitor, Dumitru Dragomir, cel care va cîştiga al 4-lea mandat ca şef al Ligii.
Chiar dacă nu a avut contracandidat, Mitică a realizat o campanie electorală originală în ultimele 3 luni şi jumătate, beneficiind de controlul asupra comisiilor care judecă litigiile din Liga I. Deviza lui? "Să nu supărăm pe nimeni, ne supunem total cluburilor". Rezultatul? Un lung şir de decizii controversate, toate fiind în favoarea cluburilor.
TIMIŞOARA
1. Prietenul Iancu iertat
Suspendat şi amendat cu sume-record de FRF, Marian Iancu a devenit un personaj foarte agreat la Ligă, pe filiera Chivorchian, finul lui Mitică. Patronul lui Poli a atacat decizia prin care era nevoit să achite 300.000 de lei noi, iar Liga i-a tăiat nu mai puţin de jumătate din sancţiunea financiară şi i-a redus suspendarea de la 10 la doar 6 luni. Tot la comisiile LPF, Gabi Balint a pierdut procesul cu Poli Timişoara în privinţa unor datorii ale clubului bănăţean. În plus, celor de pe Bega nu li s-a suspendat stadionul, deşi la derby-ul cu Steaua spectatorii au aprins în stadion cîteva zeci de torţe.
STEAUA
2. I-a făcut pe plac amicului Gigi
Un alt club în faţa căruia s-a înclinat Dragomir e Steaua. Aflat în conflict cu suporterii, Becali i-a solicitat în două rînduri şefului LPF să oblige clubul să joace cu porţile închise, ceea ce s-a şi întîmplat.
CFR
3. Clujenii iertaţi, Nuno Claro mîngîiat
Unul dintre cazurile care au născut cele mai mari controverse a fost nesancţionarea lui CFR pentru incidentul grav de la derby-ul cu Timişoara (0-0). Atunci, o rachetă a explodat lîngă Bonfim, însă comisiile LPF au închis ochii şi au acordat doar avertisment grupării ardelene şi o amendă de 30.000 de lei. Recent, Nuno Claro, autorul unui fault criminal asupra lui Pană (Astra), a încasat numai 3 etape de suspendare, atît cît poate primi un fotbalist care ia "roşu" direct în postură de ultim apărător şi e recidivist.
DINAMO
4. Nimeni n-a văzut bannerele rasiste
Clubul din Ştefan cel Mare a fost ocrotit de Dragomir de două ori. Prima oară cînd i s-a şters suspendarea conform căreia trebuia să joace fără spectatori meciul cu Bistriţa. Comisia de Disciplină s-a făcut de rîs: în primă fază a decis suspendarea, apoi tot ea a rejudecat cazul şi a anulat-o! După aceea, la derby-ul cu Rapid (1-1), "cîinii" n-au fost suspendaţi conform regulamentului, deşi fanii roş-albilor au afişat bannere rasiste.
CRAIOVA
5. Trică judecat cu blîndeţe
Şi Craiova s-a înscris pe lista echipelor favorizate. Trică a avut o ieşire necontrolată, cînd a vrut să-l lovească pe arbitrul Deaconu la meciul cu Astra, însă Comisia de Disciplină a judecat la limita de jos a regulamentului. I-a aplicat doar două etape, deşi suspendarea minimă era de 6 runde.
ASTRA
6. Permisivi cu Liviu Ganea
Nici clubul care e condus de cel mai bogat patron din România, Ioan Niculaie, n-a fost ocolit de bunăvoinţa lui Corleone. Liviu Ganea, care a lovit violent cu picioarele un adversar căzut la pămînt, a încasat doar 3 etape de suspendare. Spre comparaţie, Comisia de Disciplină a FRF l-a suspendat 5 etape pe Luţu, pentru că s-a îmbrîncit cu un adversar la un meci al Jiului Petroşani.
BRAŞOV
7. Pro Niculaie şi pro "Vamă"
Ultima intervenţie directă a lui Dragomir pentru avantajarea unui club cu conducători influenţi şi puternici s-a petrecut acum 10 zile. Meciul FC Braşov - Unirea Urziceni (0-0) a fost reprogramat pentru sîmbătă, nu pentru duminică, aşa cum solicitase campioana. Decizia a venit ca o mănuşă pentru Ion Neculaie şi Dinu "Vamă", şefii "stegarilor".
ALL-INCLUSIVE
8. Patronii au primit liber la jigniri!
Cînd comisiile erau la FRF, Iancu, Mititelu, Becali şi ceilalţi care făceau declaraţii agresive sau jignitoare primeau sancţiuni financiare usturătoare. De la începutul actualului sezon, cei mai guralivi nu au păţit nimic. Printre ei, cei mai expuşi au fost Mititelu şi Borcea, care au acuzat violent prestaţiile arbitrilor.
EXCEPŢIA
Condescu executat pentru că s-a opus sistemului
Singurul conducător din Liga I care a avut un tratament intransigent din partea comisiilor lui Dragomir a fost Marin Condescu. Motivul? A fost singurul care a contestat legalitatea trecerii comisiilor de la FRF la LPF, făcînd apoi o serie de acuzaţii grave la adresa lui Dragomir. Liga a tăiat în carne vie: lui Marin Condescu i s-a interzis orice activitate sportivă legată de fotbal pentru o perioadă de 6 luni. Plus o amendă de 150.000 de lei, cît a însemnat "iertarea" lui Iancu.
TACTICA LUI SANDU
Anul trecut, aproape orice decizie a comisiilor de la FRF crea scandaluri. De aceea, Mircea Sandu a renunțat la tutela forurilor de judecată. “La finalul anului vor avea loc alegeri pentru președinția FRF și n-a vrut să se certe pe rînd cu cluburile care dețin voturi”, a dezvăluit o sursă GSP.
PLAN DE VIITOR
Mitică nu schimbă nimic
Dumitru Dragomir (63 de ani) îi va anunţa astăzi pe cei 18 reprezentanţi ai cluburilor că nu urmăreşte să modifice în nici un fel structura actuală a conducerii Ligii.
Organigrama LPF
Dragomir va căpăta azi un nou mandat la şefia Ligii, după ce în ultimele luni a făcut pe plac tuturor cluburilor. Comisiile LPF au luat decizii extrem de blînde în cazuri foarte grave
Azi, la ora 11:00, au loc alegerile pentru postul de preşedinte al LPF. Nici o emoţie, pentru că e un singur competitor, Dumitru Dragomir, cel care va cîştiga al 4-lea mandat ca şef al Ligii.
Chiar dacă nu a avut contracandidat, Mitică a realizat o campanie electorală originală în ultimele 3 luni şi jumătate, beneficiind de controlul asupra comisiilor care judecă litigiile din Liga I. Deviza lui? "Să nu supărăm pe nimeni, ne supunem total cluburilor". Rezultatul? Un lung şir de decizii controversate, toate fiind în favoarea cluburilor.
TIMIŞOARA
1. Prietenul Iancu iertat
Suspendat şi amendat cu sume-record de FRF, Marian Iancu a devenit un personaj foarte agreat la Ligă, pe filiera Chivorchian, finul lui Mitică. Patronul lui Poli a atacat decizia prin care era nevoit să achite 300.000 de lei noi, iar Liga i-a tăiat nu mai puţin de jumătate din sancţiunea financiară şi i-a redus suspendarea de la 10 la doar 6 luni. Tot la comisiile LPF, Gabi Balint a pierdut procesul cu Poli Timişoara în privinţa unor datorii ale clubului bănăţean. În plus, celor de pe Bega nu li s-a suspendat stadionul, deşi la derby-ul cu Steaua spectatorii au aprins în stadion cîteva zeci de torţe.
STEAUA
2. I-a făcut pe plac amicului Gigi
Un alt club în faţa căruia s-a înclinat Dragomir e Steaua. Aflat în conflict cu suporterii, Becali i-a solicitat în două rînduri şefului LPF să oblige clubul să joace cu porţile închise, ceea ce s-a şi întîmplat.
CFR
3. Clujenii iertaţi, Nuno Claro mîngîiat
Unul dintre cazurile care au născut cele mai mari controverse a fost nesancţionarea lui CFR pentru incidentul grav de la derby-ul cu Timişoara (0-0). Atunci, o rachetă a explodat lîngă Bonfim, însă comisiile LPF au închis ochii şi au acordat doar avertisment grupării ardelene şi o amendă de 30.000 de lei. Recent, Nuno Claro, autorul unui fault criminal asupra lui Pană ( Astra), a încasat numai 3 etape de suspendare, atît cît poate primi un fotbalist care ia "roşu" direct în postură de ultim apărător şi e recidivist.