Articol de Adrian Florea - Publicat luni, 03 decembrie 2012 00:00 / Actualizat luni, 03 decembrie 2012 10:04
Conform unei decizii a Comisiei pentru Statutul Jucătorului, Gloria nu are drept de joc astăzi, împotriva Astrei, însă LPF a ignorat decizia pentru a nu despăgubi DolceSport din cauza nedisputării partidei
Bistriţenii s-au aflat în litigiu cu fostul lor portar, Filip Lăzăreanu (31 de ani), care are de primit o restanţă de 48.000 de euro din partea conducerii ardelene. Comisia pentru Statutul Jucătorului a emis o decizie definitivă şi irevocabilă prin care i-a dat dreptate lui Lăzăreanu, iar clubul prezidat de Jean Pădureanu a fost obligat să achite suma datorată pînă pe 24 noiembrie. "Lordul" nu s-a supus hotărîrii şi, potrivit Regulamentului privind Statutul şi Transferul Jucătorilor, Gloria nu ar fi avut dreptul la programare în această etapă. Cu toate acestea, trupa lui Nicolae Manea a făcut deplasarea la Giurgiu, unde va juca diseară împotriva Astrei, de la ora 19:00.
Potrivit unor surse autorizate, Liga a ignorat sesizările venite din partea Comisiei, care a solicitat cu insistenţă neprogramarea Bistriţei în această rundă. "Dacă nu programăm meciul, ne trezim cu cine ştie ce balamuc din partea DolceSport. Cei care ar trebui să transmită partida chiar ne-au ameninţat că ne vor cere despăgubiri!", a venit răspunsul dinspre LPF.
Ce spune "Regulamentul privind Statutul Jucătorilor" la art. 37, alin. 1, punctul c)
"În cazul în care se constată că hotărîrea nu a fost pusă în executare integral de către debitor, secretarul comisiei întocmeşte un referat pe care îl prezintă preşedintelui CNSL al FRF, CSL a LPF sau CSJ a AJF/AMFB, după caz. Preşedintele comisiei sau un membru al comisiei împuternicit de preşedinte pronunţă o încheiere privind aplicarea sancţiunilor. Încheierea este irevocabilă şi se comunică departamentului Competiţii în vederea neprogramării clubului sancţionat în jocurile oficiale şi a interzicerii dreptului de a efectua transferuri de jucători".
9 meciuri a apărat Lăzăreanu campionatul trecut la Bistriţa, în divizia secundă