FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Rafael Stănescu n-a preluat doar tricoul, ci şi tupeul lui Adrian Cristea » Micul Prinţ

Articol de - Publicat sambata, 29 ianuarie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 29 ianuarie 2011 11:59

Antrenorul nu i-a certat pe jucători acum două zile, după 0-3 cu Austria Viena. Aseară, aceştia i-au mulţumit cîştigînd cu 2-0 în faţa ucrainenilor de la Obolon


VEZI AICI GOLURILE DIN MECIURILE CU OBOLON

Schimbare la faţă la Dinamo. Echipa sleită de forţă şi ineficientă de miercuri, cu Austria Viena (0-3), s-a metamorfozat aseară, cu Obolon Kiev, într-una agresivă, motivată, care şi-a impus jocul, a marcat şi, minune!, n-a luat gol. Ioan Andone a trecut de la "Bine, ai încercat" la mai mulţi de "Bravo", iar faptul că i-a biciuit cu vorbe frumoase la şedinţa de după eşec pare să fi ajutat mult. Ce s-a văzut la Dinamo:

- Evoluţie activă, posesie, chiar dacă au existat şi momente lipsite de inventivitate. Roş-albii au avut multe ocazii de gol, începînd cu bara lui Dănciulescu (2), şutul spre vinclu al lui Alexe (19), "capul" peste al lui Moţi (35) şi reluarea din cădere a lui Mărgăritescu (36). Lobul lui Păun (79), la cîţiva centimetri de vinclu, a fost "bijuteria" din meciul de aseară.

- Apărarea n-a luat gol, aşa cum visa de mult timp Andone, iar cînd fundaşii au cedat, Bălgrădean (57 şi 61) a fost salvator de bun. Mai mult, la fazele fixe, cei mai periculoşi au fost stoperii Moţi şi Grigore, primul chiar deschizînd scorul.

- Răutate în joc. "Cîinii" au luat 4 cartonaşe galbene, au băgat piciorul tare la minge, au enervat adversarul, hărţuindu-l şi împingîndu-l permanent în propria jumătate.

CUM AU JUCAT ACHIZIŢIILE

Pătraşcu bun la recuperări, Vlăduţ are viziune în joc
Ieri, au debutat în alb-roşu şi Pătraşcu, şi Vlăduţ Munteanu. Primul a fost titular şi a evoluat 64 de minute. A impresionat prin intrări tari, deposedări în faţa apărării şi o pasă "printre" în startul meciului, nefinalizată de Alexe. S-a înţeles bine cu Mărgăritescu. După antrenamente individuale fizice, Vlăduţ Munteanu a jucat aseară în repriza secundă. A intrat mai timid, se vede că încă mai are să se pună la punct cu pregătirea, dar apoi a făcut cîteva faze bune de atac pe stînga. Şi era să marcheze un eurogol, în minutul 65, cînd a şutat fără preluare la colţul scurt de la 20 de metri.

Dinamo - Obolon Kiev 2-0 (0-0)
Au marcat: Moţi (53), R. Stănescu (90)
Dinamo - prima repriză: G. Curcă - Crăciun, D. Grigore, Moţi, Bordeanu - Torje, Mărgăritescu, Pătraşcu, Alexe - L. Ganea, Dănciulescu.
Dinamo - repriza secundă: Bălgrădean - Rubio, D. Grigore, Moţi (Diabate 73), Bordeanu - Torje (Păun 71), Mărgăritescu (D. Kone 61), Pătraşcu (C. Munteanu 61), Vl. Munteanu - L. Ganea, Alexe (R. Stănescu 82).

Moţi: "Nu mai ţin minte cînd n-am luat gol ultima oară"
Cosmin Moţi a fost eficient în apărare şi-a înscris primul gol al roş-albilor în 2011, după ce-a fructificat din 5 metri centrarea lui Torje: "Mai e timp să ne punem la punct. Lumea ne ceartă pe noi, cei din apărare, ne facem că nu auzim şi mergem mai departe. Doar nu ne-or lua la bătaie... Nea Ando ne-a făcut să înţelegem nişte lucruri după eşecul cu Austria Viena, ne-a prins bine. Nici nu-mi mai aduceam aminte cînd a fost ultimul meci în care n-am luat gol". 

Borcea îl vrea pe Bărboianu
Dinamo este interesată de Ştefan Bărboianu, fotbalist dorit şi de Steaua. "Am vorbit cu Borcea şi mi-a spus clar că nu-l doreşte pe Găman, poate doar pe Bărboianu", a zis Gigi Becali la GSP TV. "Cîinii" îl vor pe fundaşul de 23 de ani, înturcît acesta poate evolua pe ambele benzi. Bărboianu l-a sunat ieri pe Liviu Ganea, colegul său de la naţionala de tineret, interesîndu-se de problemele financiare de la Dinamo!

Cornel Dinu suferă
Ghinioanele din familia Dinu par a nu se mai încheia. Mister a fost internat săptămîna trecută la spitalul MAI pentru investigaţii amănunţite, părăsindu-l joi. În aceeaşi zi, spre seară, a aflat că soţia sa, Silvia, se simte rău, fiind internată de urgenţă la terapie intensivă. Aceasta fusese ieri stabilizată, însă era în continuare în stare destul de gravă din cauza unei encefalopatii. "A avut tensiune mare şi hemoragie, dar a început să respire fără aparate", au precizat doctorii aseară.

Aşteaptă ofertă oficială pentru Torje
Preşedintele Nicolae Badea rămîne de neclintit în privinţa transferului lui Gabriel Torje la Hamburg. Agentul mijlocaşului de 21 de ani, Cristea Opria, s-a deplasat ieri la Hamburg pentru a discuta direct cu oficialii echipei de pe locul 6 în Bundesliga. Aceştia susţin că vor trimite pe adresa clubului o ofertă oficială, fiind dispuşi să achite acum o parte din cele cinci milioane de euro, iar Torje să devină jucătorul lui HSV abia din vară.

Inbox
- Moraes despre Szukala: "Este un apărător foarte bun, îşi doreşte să vină la <cîini> şi cred că ar face faţă acolo. Nu ştiu cît se cere pentru el, dar îi doresc lui Lukasz tot ce e mai bine pentru el".
- Alexe: "Ne-a prins bine ce ne-a zis Ando după eşecul de acum două zile. Ne-a supărat şi pe noi înfrîngerea din amicale".
- Moţi: "Pentru cariera lui Torje ar fi un pas înainte să plece la Hamburg, pentru Dinamo n-ar fi bine. Eu, de exemplu, nu vreau să părăsesc echipa".
- La meci a asistat din minutul 30 şi selecţionerul Răzvan Lucescu, sosit cu secundul Ştefan Iovan.
- Ando nu a lăsat nimic la voia întîmplării. Cînd Mărgăritescu a cedat o minge "de arbitru", antrenorul s-a repezit: "Ce faci, <China>, faci cadouri?! A trecut vremea lui Moş Crăciun".
- La iniţiativa lui Andone, pauza a durat doar 5 minute, din cauza frigului şi a ploii.
- Mîine, de la ora 18:00, Dinamo va disputa cea de-a treia partidă de verificare din Antalya, contra lui Partizan Belgrad, locul 1 în Serbia.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
Special
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
Un SINGUR transfer pentru Șumudică în mercato de iarnă! Rapid a făcut anunțul: „El și doar el!” » Toate detaliile afacerii
Superliga
Un SINGUR transfer pentru Șumudică în mercato de iarnă! Rapid a făcut anunțul: „El și doar el!” » Toate detaliile afacerii
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”
Box
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul


Comentarii (20)
adriana01
adriana01  •  29 Ianuarie 2011, 14:29

BAHHHHHHH ... vedeti.va de SteOAIA si CRApidu vostru si iesiti in mm de aici X(

calin24bn
calin24bn  •  29 Ianuarie 2011, 14:07

a dat si asta un semigol sec cu Obolon si deja e print....! asa e in groapa numai seici pitici po..r.no ! :))

dinamo4eva
dinamo4eva  •  29 Ianuarie 2011, 13:28

pe Stanescu l-am vazut in ultima etapa la Vaslui din sezonu trecut , unde jucat vreo 15 minute si a fost cel mai bun de la Dinamo in tot meciul ... Pormboiu l-a laudat atunci si se spune ca a vrut sa dea 1 milion pe el . L-am mai vazut intr-un meci de Liga 2 , cand a dat gol din lovitura libera de pe la vreo 25 m lateral stanga *deci la 17 ani loveste bine mingea * + ca are o tehnica si o viziune buna . Si l-am mai vazut ieri unde a dat golul care l-a dat ... E un jucator foarte promitor .

Vezi toate comentariile (20)
Comentează