Articol de Liviu Manolache, Răzvan Luțac - Publicat marti, 19 aprilie 2022 18:26 / Actualizat marti, 19 aprilie 2022 18:49
Deși Rapid a umilit-o luni seară pe Gaz Metan, scor 8-0, aceasta nu este cea mai mare victorie înregistrată de giuleșteni în Liga 1.
În 1949, Rapidul, CFR București pe atunci, a bătut CFR Cluj cu 12-2. Rămâne cea mai mare victorie din istoria giuleștenilor. Cu un atac excelent pentru Liga 1, legendele vișinii Bazil Marian și Ștefan Filotti, avându-l alături și pe viitorul stelist Feri (Francisc) Zavoda, s-au distrat cu CFR Cluj în 1949. Zavoda a dat gol repede în ambele reprize- și a bifat un hattrick -, Bazil Marian a înscris de 4 ori, Filotti și Urecheatu au contribuit cu o „dublă”, pentru ca Lungu să-i completeze din penalty.
Dincolo, Candrea (pentru 2-1) și Mureșan (pentru 12-2) au înscris pentru a reduce diferența la 10 goluri. Fiindcă au fost 10, nu 8, ca luni seară. Când Rapidul s-a distrat cu copiii Mediașului, rămași în chinul unui final negru pentru trupa sibiană.
Radu Urziceanu: „Disperarea băiatului de la tabela de marcaj”
În martie 1949, ziaristul Sportului Popular, Radu Urziceanu, spunea că de vină pentru diferența de scor a fost, pe lângă revenirea lui Apolzan, viitorul căpitan al celor de la CCA-Steaua, și lipsa de experiență a celor doi portari de la CFR Cluj, Bonța și Negruțiu.
Mai mult, accidentarea lui Demeter din minutul 5, una care a dat peste cap toată așezarea celor de la CFR Cluj. Ce s-a întâmplat la 10-1? „N-au mai ajuns cifrele la tabelă”, s-a amuzat, într-un intertitlu, Urziceanu. „Lungu a dat din 11 metri al zecelea goal, spre disperarea băiatului de la tabela de marcaj care nu avea cartoane cu cifra 10”.
Aveau să fie, în cele din urmă, 12, căci Bazil Marian și Ștefan Filotti aveau să stabilească scorul final.
CFR București - CFR Cluj 12-2
Au marcat: F. Zavoda (3, 9, 46), B. Marian (25, 61, 62, 80+), Urecheatu (30, 47), Filotti (70+, 80+), Lungu (80+) / Candrea (12), Mureșan (90)
CFR București: Stănescu - Mihăilescu, Daroc, Socec, Apolzan, Urecheatu, Lungu, B. Marian, Filotti, F. Zavoda, Tănăsescu
CFR Cluj: Bonța (Negruțiu) - Demeter (Mureșan), Felecan, Balint, Kiss, Bucur, Nagy, Covaci, Avram, Ferenczi, Candrea
Citește alte știri din Liga 1:
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro