Articol de Andrei Crăiţoiu, Cătălin Popescu - Publicat joi, 01 aprilie 2010 00:00
Giuleştenii vor să dea lovitura, mergînd pe mîna lui Ioan Andone, antrenorul care are un număr dublu de trofee decît toţi ceilalţi tehnicieni din Liga I la un loc
Copos a dat lovitura şi a reuşit să-l aducă în Giuleşti pe Ioan Andone, un adevărat colecţionar de trofee! Patronul rapidist l-a convins ieri pe Ando să vină în Grant, oferindu-i 45.000 de euro pînă la finalul sezonului, cînd înţelegerea va fi prelungită automat dacă alb-vişiniii se califică în cupele europene. Andone: "Încă nu am semnat cu Rapid" (video)
Ieri dimineaţă, antrenorul de 50 de ani s-a prezentat la Crowne Plaza pentru discuţia decisivă cu George Copos. La întîlnire au asistat şi Victor Becali, agentul tehnicianului, şi Ion Taban, preşedintele CA Rapid. La capătul a patru ore de negocieri, Ando a acceptat oferta şi va semna azi pînă la vară, cînd înţelegerea se va prelungi automat pentru încă trei ani, dacă giuleştenii vor evolua în cupele europene.
Apoi, Ando a plecat la Pro Rapid însoţit de George Copos, care i-a făcut cunoştinţă cu jucătorii şi cu stafful tehnic. Şedinţa de pregătire a fost condusă de Ciprian Panait şi de Adrian Iencsi, care vor fi secunzii lui Andone alături de Ion Manu, antrenor de portari. "Fălcosul" a preferat să-şi urmărească viitori elevi de pe margine, sfătuindu-se des cu Nicolae Manea şi Renzo Rossi.
Azi, după ce actele vor fi parafate, Ioan Andone va fi prezentat oficial într-o conferinţă de presă.
De la dinamovişti vine titlul!
De la venirea lui George Copos în Giuleşti, în 1994, Rapid a cucerit două titluri de campioană a României. Ambele trofee au fost obţinute sub comanda unor antrenori cu trecut dinamovist. Mircea Lucescu a terminat pe primul loc în sezonul 1998-1999, aducînd rapidiştilor al doilea titlu din istoria clubului. Patru ani mai tîrziu, Mircea Rednic a luat şi el titlul cu Rapid, acesta fiind şi ultimul obţinut pentru alb-vişinii.
Cel puţin doi atacanţi
Ioan Andone va schimba sistemul de joc la Rapid. Încă din 2008, de la venirea lui Jose Peseiro, giuleştenii au evoluat în modul 4-2-3-1, cu excepţia meciului din etapa trecută, cu U Craiova (0-1), cînd echipa a fost condusă de Ciprian Panait. La Cluj şi la Dinamo, Ando a folosit în mare parte modulul 4-3-3, dar au fost şi partide cînd a evoluat în 4-4-2.
Debut accesibil, apoi meciuri de foc
Etapa Adversar
25 Inter Curtea de Argeş (d)
26 Ceahlăul (a)
27 CFR (d)
28 Steaua (a)
29 Oţelul (d)
30 Dinamo (a)
"Vamă" vine de la vară
Ando a cerut întăriri la nivelul conducerii, iar Copos i l-a promis pe Dinu Gheorghe
Pentru a continua şi din vară în Giuleşti, Ioan Andone i-a pus lui George Copos două condiţii. Prima şi cea mai importantă este aducerea în conducerea clubului a unui om de fotbal cu experienţă. "Vreau pe cineva care să se priceapă la fenomen, care să mă poată ajuta", i-a transmis "Fălcosul" lui Copos.
Surse autorizate susţin că şeful din Grant i-a promis lui Ando că va face tot posibilul să-l convingă pe Dinu Gheorghe, preşedintele lui FC Braşov, să revină în Giuleşti. O altă variantă e cooptarea în cadrul clubului a lui Giovanni Becali, un apropiat al lui Ando, care a mai avut o funcţie în conducerea Rapidului în urmă cu 6 ani.
A doua condiţie pe care Andone a pus-o a fost ca rapidiştii să-i transfere definitiv pe Dacian Varga şi Tibi Bălan, fotbalişti împrumutaţi pînă la vară de la Sportul Studenţesc. Antrenorul îi ştie bine pe cei doi de pe vremea cînd a antrenat în Regie.
"M-am simţit bine la Rapid. Totuşi, cu noile mişcări de trupe de acolo, e puţin probabil să revin. Aştept şi eu vremea cînd un fost rapidist va antrena pe Dinamo"
DINU GHEORGHE, preşedinte FC Braşov
"Andone e cea mai bună alegere! Aveam nevoie de un antrenor exigent, de o mînă forte. Domnul Manea e un om prea bun pentru a se face ascultat de jucători"
GEORGE COPOS, patron Rapid
"Ando a acceptat să preia Rapidul. L-am simţit pe domnul Copos foarte hotărît să facă performanţă. E mult mai <disponibil> în ultima vreme"
VICTOR BECALI, impresar Andone
"La Rapid e o <ghilotină> perpetuă! Ando este în real pericol în Giuleşti. Are un lot acceptabil, păcat că nu poate să-i foloseasca pe Varga şi pe Bălan"
CORNEL DINU, administrator delegat Dinamo
"Nu contează că a fost la Dinamo, tot ce trebuie să facă e să aibă rezultate la Rapid. Sperăm să facem treabă bună împreună"
CARLOS CESINHA, mijlocaş Rapid
"Trecutul său nu e important pentru noi. Am înţeles că e un antrenor titrat în România, am încredere că vom avea succes împreună"
DARIJAN MATICI, mijlocaş Rapid
Inbox
- Giuleştenii au fost amendaţi cu 10.000 de lei pentru că la partida cu U Craiova fanii au aprins o torţă şi au folosit o fumigenă.
- Rapid are trei înfrîngeri pe teren propriu în acest sezon, toate suferite de la formaţii cu antrenori străini: Conceicao (ex-CFR), Napoli (Astra) şi Wotte (Craiova).
- Cesinha spune că reacţia fanilor, care au aruncat cu pietre în autocarul echipei după meciul împotriva Craiovei (0-1), l-a speriat: "Îi înţelegem că sînt supăraţi, dar ce au făcut ei nu e corect".
- Rapidiştii au ajuns la trei eşecuri consecutive fără să înscrie vreun gol. Ultima oară acest lucru s-a întîmplat în 1989, anul ultimei retrogradări în eşalonul secund!

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!